Anca Dumitra s-a căsătorit cu iubitul de origine austriacă. Actrița care o interpretează pe simpatica Gianina din serialul Las Fierbinți a făcut cununia civilă sâmbătă, 17 decembrie. Evenimentul a fost unul restrâns, iar alături i-au fost familia și prietenii apropiați. Actrița declara în trecut că își dorește o nuntă ca în povești și o familie numeroasă. Cum s-au îmbrăcat Anca și soțul ei, în ziua în care au spus „Da” la Starea Civilă.
Anca Dumitra este foarte discretă atunci când vine vorba despre viața ei personală. Simpatica actriță din Las Fierbinți a avut, de-a lungul timpului, relații pe care le-a ținut departe de ochii curioșilor. De ceva timp însă, simpatica Gianina din serialul de la Pro TV trăiește o poveste de dragoste cu un om de afaceri de origine austriacă, pe nume Manferd Spendier. Cei doi s-au afișat pentru prima dată împreună la un eveniment monden, iar lucrurile între ei au evoluat rapid.
În toamna acestui an, Anca Dumitra a primit și inelul de logodnă. Ea și iubitul ei au decis să nu mai aștepte, iar sâmbătă, 17 decembrie, au făcut cununia civilă, în cadru restrâns. Celor doi le-au fost alături persoanele apropiate, iar după ce au spus „Da” la Starea Civilă, au petrecut la un restaurant.
Anca Dumitra a repostat pe Instagram Stories câteva imagini de la eveniment, în care era etichetată. Mireasa a purtat o rochie roșie, lungă, care i-a pus în evidență silueta și a avut un buchet de flori asortat. Soțul ei a optat pentru un costum negru, cu sacou tip tunică, foarte elegant și sofisticat.
Anca Dumitra a fost întrebată în repetate rânduri despre relația pe care o are, dar a preferat să nu dea foarte multe detalii. A spus că formează un cuplu cu Manfred de ceva timp și că lucrurile decurg foarte natural între ei.
„Vă spun eu, vorba aceea din politică, merge bine totul. Suntem de ceva timp. Ceva ani, ceva timp. Eu sunt destul de discretă așa și totuși surprinzătoare. Dar nu știu ce să zic, decât enjoy the time. Nu sunt foarte confortabilă în postura de a mărturisi așa chestii personale. În confortul casei suntem amândoi dezinhibați, nu există timiditate acolo. Însă, în societate, da, se poate ca el să fie un pic mai timid. Eu sunt mai vulcanică, cred. Ne asemănăm destul de mult”, spunea actrița, în urmă cu ceva timp, într-o emisiune TV.
Anca Dumitra a mai declarat, în trecut, că își dorește o nuntă ca în povești și că de mică visează la acest moment. În urmă cu câțiva ani, ea spunea că vrea o familie numeroasă și că își dorește să aibă cel puțin trei copii. Nu se știe când va îmbrăca actrița rochia de mireasă, dar cel mai probabil evenimentul va avea loc anul viitor.