Andra a stârnit controverse zilele trecute, atunci când pe scena de la Românii au talent și-a acoperit burta cu mâna. Astfel au pornit zvonurile că ar fi însărcinată pentru a treia oară. Întrebată despre sarcină, artista a spus adevărul.
Întrebată dacă este din nou însărcinată, Andra a declarat că nu este vorba despre o sarcină, ci doar despre câteva kilograme în plus. Vedeta mărturisește că nu ar putea niciodată să mintă despre așa ceva.
“Nu, nu sunt însărcinată și sunt sinceră. Tocmai pentru a nu da curs speculațiilor, vă asigur că acesta este adevărul. Nu aș putea să mint vreodată în legătură cu așa ceva. Chiar nu sunt însărcinată, am pus doar câteva kilograme în plus, recunosc”, a mărturisit Andra pentru cancan.ro.
Andra și Cătălin Măruță au o căsnicie de peste 14 ani. Cei doi au împreună doi copii, pe David și pe Eva. Care este secretul relației lor? Artista a vorbit despre căsnicia pe care o are cu prezentatorul TV.
„Eu și Cătălin avem noroc că ne-am găsit unul pe celălalt. Suntem foarte compatibili. Ne înțelegem din priviri, ne ajutăm unul pe altul, nu suntem doar atrași unul de celălalt, așa cum pare că se întâmplă în filme: cei doi se pupă și trăiesc fericiți până la adânci bătrâneți. În relația noastră nu am senzația că trag mai mult eu, că las de la mine, simt că amândoi ne dorim la fel de mult să funcționeze relația, să construim ceva frumos și durabil”, a spus Andra.
Andra a mai dezvăluit că între ei nu există secrete. Nu își caută unul altuia în telefon, însă își știu reciproc parolele. De asemenea, artista mai mărturisește că mici greșeli au mai fost între ea și soțul ei.
Andra a povestit în cadrul podcastului lui Mihai Bobnete că are frică de cutremure. Artista spune că doarme mereu cu lenjerie intimă pe ea, dar și cu pijamale cu pantaloni. De ce? În cazul producerii unui cutremur noaptea, când va ieși afară, să nu o vadă vecinii dezbrăcată.
„Dorm cu chiloții pe mine și cu pijama cu pantaloni în cazul în care vine cutremurul să am chiloți pe mine. Și să nu mai stau să mă duc să îmi iau chiloți, să fug direct. Mă văd vecinii. De mică am chestia asta, așa a rămas”, a mai spus Andra în cadrul podcastului.