Andra Stoica recunoaște că este invidioasă pe luptătorul Andrei Stoica: ”Am așa o dușmănie pe el” VIDEO EXCLUSIV

Andra și Andrei Stoica formează unul dintre cele mai longevive familii din showbiz-ul autohton, fiind împreună din ultimul an de liceu. Cu toate că au trecut mai bine de 17 ani și se cunosc foarte bine unul pe celălalt, Andra Stoica mărturisește în exclusivitate pentru EGO.ro că în continuare are momente de invidie în ceea ce îl privește pe tatăl copiilor săi. Ce reacție a avut luptătorul la auzul acestor destăinuri și cum arată viața lor de familie citiți în interviul de mai jos.

EGO.ro: Ce eleganți sunteți. Se vede cine este stilistul familie pentru că întâi s-a îmbrăcat doamna și apoi s-a asortat cu soțul. Zic bine?
Andra Stoica: E chiar invers. Prima dată m-am ocupat de ținuta lui și după aceea m-am ocupat de ținuta mea ca să fim așa: domnul și doamna S.

EGO.ro: Așa faci tot timpul? Întâi te asiguri că este el călcat, aranjat și apoi treci la tine?
Andrei Stoica: E ca la copii dimineața. Le dă cu ce să se îmbrace. Așa mi-a făcut și mie.

EGO.ro: Femeile au mai multe haine și pot să-și facă mai repede o ținută, la voi e mai greu…
Andrei Stoica: Am și eu multe haine. Am să-mi pun și în cap. Dar doamna le asortează.
Andra Stoica: Așa că dacă îl vedeți bine sau prost îmbrăcat eu sunt de vină.

”Dacă supăr vreodată pe cineva poate mă trimite la Elsa”

EGO.ro: Dar cum arată dressing-ul vostru?
Andra Stoica: Avem efectiv o cameră unde partea stângă este a lui și partea dreaptă este a mea. Așa nu ne certăm. Avem jumate-jumate.
Andrei Stoica: Aș fi putut să mut dressingul într-o cameră, dar am făcut trei copii și s-au ocupat toate camerele. Când o să crească și fiica mea, cel mai probabil eu cu Andra o să ne mutăm în camera ei aia mică și ea se mută în camera aia mare.

EGO.ro: Ești familiarizat cu camera de prințesă? Luptătorul din tine a dormit la prințese?
Andrei Stoica: Încă nu, dar cine știe. Dacă supăr vreodată pe cineva poate mă trimite la Elsa.
Andra Stoica: La coteț.

Video: Cătălin Shadi Sîrbu

EGO.ro: Voi cum sunteți? Vă pregătiți de vacanță?
Andrei Stoica: Tocmai ne-am întors. În iunie am făcut două vacanțe.
Andra Stoica: Am fost cu copiii la Disneyland și am petrecut și câteva zile și în Paris. A fost super.

EGO.ro: Apropos de Disneyland. Voi aveți trei copii, vârste apropiate. E greu să vă duceți cu ei în parcuri de distracții?
Andra Stoica: A fost destul de dificil. Trebuie să vă mărturisesc că pe Eva am lăsat-o acasă. Era mult prea dificil tot drumul și tot ce însemna acolo era prea obositor pentru ea. Nu cred că făcea față. I-am zis că o să-i vină și ei rândul când o să mai crească un pic. Pe la 6-7 ani. Este solicitant, trebuie să ții cont de anumite lucruri, adică îți trebuie biletul care îți asigură un acces rapid, dacă vrei să economisești timp. În schimb a fost o experiență inedită, inclusiv pentru noi ca și adulți. Eu m-aș mai întoarce doar pentru mine.

EGO.ro: Dar cu mâncarea cum este în vacanțe, mai ales că voi aveți sportivi în familie?
Andra Stoica: Nu pot să vă zic că avem un regim în vacanță. În vacanțe copiii mei mănâncă doar cartofi prăjiți și paste. Cu altceva nu reușesc să-i pun la masă. Nici măcar cu dulciuri. Dimineața poate goffre cu ciocolată și clătite cu ciocolată, dar în rest cam astea două preparate: șnițel cu cartofi prăjiți sau paste. Atât.

”Mă enervează de mor că eu nu sunt atât de norocoasă”

EGO.ro: Nici Andrei nu ține dietă în vacanță?
Andra Stoica: Nu știu cum să spun, dar am așa o dușmănie pe el când văd că este genul ăla de om care poate să mănânce orice și parcă arată mai bine, mai multă fibră are. E ceva incredibil. Mă enervează de mor că eu nu sunt atât de norocoasă.

EGO.ro: Nu ai văzut când l-ai luat de soț că asta este gena?
Andrei Stoica: A văzut. Nu știu de ce se oftică acum. Probabil că vrea să împrumute ceva de la mine.
Andra Stoica: Nu e așa. De aia ți-am făcut trei copii, măcar ei să prindă gena ta, dacă nu eu.

EGO.ro: Dar când te-ai îndrăgostit de el? Pe ring sau la balul bobocilor, că voi sunteți de-o viață împreună, când avea costum elegant pe el?
Andra Stoica: Adevărul este că dacă eu sunt obișnuită cu el toată ziua îmbrăcat sport, atunci când își pune un sacou și este mai elegant, îți dai seama că îmi atrage altfel atenția. Mi se pare că este mai sexy.
Andrei Stoica: Ai văzut cum scoți complimentele de la ea.

EGO.ro: Are nevoie de ceva?
Andrei Stoica: Scoate ea de la mine tot ce vrea.

Rămâi la curent cu ultimele materiale exclusive și noutăți despre tot ce te interesează, pe Canalul nostru de WhatsApp!

Urmăriți EGO.ro și pe
9 0 note
Ți plăcut articolul? Dă și tu o notă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *