Anisia Gafton este una dintre cele mai îndrăgite prezențe din mediul online, dar și de pe micile ecrane. Vedeta a acceptat provocarea de a apărea într-un nou proiect, “Săriți de pe fix”, de la Pro TV, prezentat de Cabral Ibacka, unde 8 comedianți și 2 invitați speciali o să își depășească limitele în fiecare ediție, prin câteva jocuri nebune. Aceasta ne-a oferit un interviu, în exclusivitate pentru Ego.ro, în care a vorbit despre relația cu iubitul său, Serghei, dar și despre viitorul cu acesta.
Anisia Gafton ne-a mărturisit că familia nu pune presiune pe ea și pe iubitul ei, Serghei, atunci când vine vorba despre o nuntă. Totuși, frumoasa blondină a mărturisit că o să își unească destinul într-o zi cu alesul său, însă nu vrea să transforme totul în evenimentul anului:
“Nu pune, știe că noi suntem nebuni și că o să fie într-o zi, clar, că am vorbit, dar nu o să dăm importanță, să zicem că e evenimentul anului. Nu pune familia presiune, atâta timp cât suntem OK, avem grădină, avem alte lucruri, mama nu zice nimic. De nepoți cam zice: “Nepoții, măi? Un copil să am și eu!”. Ca orice părinte. Adevărul este că și eu simt nevoia de nepot, am o vârstă. (râde) Eu nu vreau să fac copil, vreau direct cu nepot, am o vârstă! (râde) O să vină vremea copilului, cu siguranță.”
Chiar dacă familia nu pune presiune pe ea atunci când vine vorba despre nuntă, mama ei o întreabă dacă vrea să îi ofere un nepot, căci se poate dedica creșterii copilului. Cu toate acestea, Anisia Gafton nu consideră că micuții trebuie să stea mereu la bunici. Mai mult, ea este de părere că un copil trebuie să vină într-o perioadă în care este dorit și toate lucrurile sunt deja așezate pentru primirea lui:
“Îi zic: “Mamă, tu ești sigură?”. Îmi răspunde: “Nu prea! Dar dacă îl faci, îl cresc eu!”. Am bonă! Dar nu trebuie ca el să stea la bunici, adică poate să stea o perioadă, dar copilul trebuie să vină într-un moment în care chiar vrei. O să vină, cu siguranță!”
De asemenea, frumoasa vedetă ne-a mărturisit că iubitul ei, Serghei, își dorește să devină tătic, mai ales pentru că adoră copiii și se joacă cu aceștia de fiecare dată când îi întâlnește. Totuși, Anisia Gafton nu vrea să se grăbească, astfel că nu se vede devenind mămică prea curând. Mai în glumă, mai în serios, ea ne-a mărturisit că deja se ocupă de 3 pisici:
“Da, el e cu copiii, are răbdare, se joacă. Vrea, da, își dorește! O să fie, o să vină. Toate la momentul potrivit, nu trebuie să ne grăbim în viață! Avem, oricum, 3 pisici. Mi-a mai venit unul mic, Janghinel, cine vrea să îl ia? E al treilea, e mic și vreau să îl dau! Doar trebuie să mă sunați pe Instagram!”
Video: Cătălin Shadi Sîrbu