Anunțul făcut de Anghel Damian, după ce s-a aflat că Theo Rose este însărcinată. Îndrăgostiții vor deveni pentru prima dată părinți

Ce mesaj a publicat regizorul la scurt timp după ce s-a aflat că Theo Rose e însărcinată
Anunțul făcut de Anghel Damian, după ce s-a aflat că Theo Rose este însărcinată. Îndrăgostiții vor deveni pentru prima dată părinți

Theo Rose și Anghel Damian urmează să devină părinți. Celebra artistă este însărcinată, urmând să nască în luna iunie anul viitor. Pe rețelele de socializare amândoi au primit tot felul de întrebări cu privire la sarcină, dar și multe felicitări.

Anunțul făcut de Anghel Damian, după ce s-a aflat că Theo Rose este însărcinată

Anghel Damian și Theo Rose vor deveni părinți, iar vestea vine după câteva luni de când s-a aflat că formează un cuplu. Până în primăvara acestui an, Theo Rose a avut o relație aproape opt ani cu Alex Leonte.  La scurt timp după ce s-a aflat că artista e însărcinată, fanii le-au scris amândurora pe rețelele de socializare. Deși se așteptau ca cei doi să vorbească despre perioada frumoasă prin care trec, momentan niciunul dintre ei nu a făcut vreo declarație. În schimb, regizorul a publicat un mesaj pe pagina sa în care vorbește despre un spectacol de astăzi.

„Pe 15 noiembrie, ora 19, la Sala Rapsodia de pe Lipscani, noi, ăștia din poza, încercăm să găsim pisica. Hai s-o căutăm împreună! Cu: Marius Manole, Medeea Marinescu, Lia Bugnar, Rodica Mandache, Maria Buza si subsemnatul. Un spectacol de Lia Bugnar”, a scris Anghel Damian.

Horia Brenciu, mesaj emoționant după ce a aflat că Theo Rose e însărcinată

Horia Brenciu a publicat un mesaj emoționant pe rețelele de socializare după ce s-a aflat că Theo Rose este însărcinată. Cei doi au lansat de curând o piesă împreună.

„Theo Rose, “Dacă ai ști” cât mă bucur că vei deveni mămică și vom avea un nepoțel. Felicitări ție și salutări cordiale tatălui! Mă gândesc la nume, daaa?”, a scris Horia Brenciu în dreptul celei mai recente melodii lansate alături de celebra artistă.

Horia Brenciu, mesaj de felicitare pentru Theo Rose
Horia Brenciu, mesaj de felicitare pentru Theo Rose

Ce spunea Theo Rose despre numele copilului

În primăvara acestui an, Theo Rose vorbea despre copii și despre faptul că ea are deja nume pregătite, atât pentru băiat, cât și pentru fată. Iată că visul ei s-a îndeplinit, iar în curând va deveni mamă pentru prima dată. Dacă va fi băiat artista ar vrea să-l cheme Mario, iar dacă va fi fată se gândea la numele Natalia.

„ Am zis de multe ori că dacă o să am un băiat o să-l cheme Mario, îmi place foarte mult. La fată încă nu știu, am multe variante. M-am gândit la Natalia o perioadă bună de timp, îmi place foarte mult”, a mărturisit Theo Rose pe Instagram în luna aprilie a acestui an.

Rămâi la curent cu ultimele materiale exclusive și noutăți despre tot ce te interesează, pe Canalul nostru de WhatsApp!

Urmăriți EGO.ro și pe
Imagini de la nunta Monicăi Bîrlădeanu cu Valeriu Gheorghiță
7.1 10 note
Ți plăcut articolul? Dă și tu o notă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *