Anunț important al ministrului Educației, cu puțin timp înainte de începerea noului an școlar. Ligia Deca a precizat că orarul elevilor din anumite unități de învățământ ar putea fi schimbat. Motivul? Ministrul Învățământului este de părere că în acest fel s-ar putea evita traficul intens care se formează la ora începerii cursurilor. Iată declarațiile oficialului și ce răspuns au oferit reprezentanții părinților.
Potrivit Ligiei Deca, elevii din marile centre urbane, acolo unde traficul devine infernal odată cu începerea școlii, ar putea avea orarul decalat.
Citește și: Interzis în toate școlile din România începând cu 11 septembrie. Ce nu vor mai avea voie să facă elevii
Ministrul Educației este de părere că prin adoptarea unei astfel de măsuri s-ar putea evita aglomerația din marile orașe. Ligia Deca mai spune că eficiența acestei posibile reguli a fost demonstrată deja în pandemie, când elevii aveau pauze diferite sau ore de începere diferite, ca măsuri de combatere a răspândirii virusului.
„Cu siguranță, cred că ar fi o soluție bună să avem ore de începere diferite pentru unități de învățământ variate, pentru că este clar: presiunea pe infrastructura Bucureștiului este foarte mare. Acest lucru însă se poate întâmpla atunci când nu există presiune pe numărul de schimburi, pentru că altfel se ia în calcul toată perioada zilei disponibilă pentru a putea desfășura activități didactice. Deci, da, am văzut în pandemie ce înseamnă faptul că aveam pauze la ore diferite sau ore de începere diferite și cred că această practică o putem prelua mai ales în municipiile mari, unde există deja un trafic și o aglomerație, în general, și pe mijloacele de transport foarte mare dimineața sau la orele de preluare ale elevilor”, a declarat ministrul pentru Observator.
Potrivit Regulamentului-cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar, directorul de școală este coordanatorul comisiei de întocmire a orarului cursurilor unității de învățământ și îl propune spre aprobare vonsiliului de administrație.
Citește și: Când au elevii prima vacanță în anul școlar 2023-2024. Surpriză mare pentru profesori
Pe de altă parte, părinții afirmă că în întocmirea orarului ar trebui să aibă și ei un cuvânt de spus, întrucât aceștia vor fi afectați de noile schimbări.
Iulian Cristache, preşedintele Federației Naționale a Asociațiilor de Părinți, este de părere că măsura ar putea avea părți pozitive, dar nu trebuie neglijate nici aspectele negative ale acesteia.
”Dacă ne uităm pe plusuri, cred că reducerea congestiei în trafic, în special la nivelul școlilor apropiate, ar fi un lucru benefic.
De asemenea, pentru părinții sau pentru familiile care au mai mulți copii, faptul că trebuie să duci doi sau trei copii la școală având program decalat ar fi și din acest punct de vedere un sprijin, pentru că ar fi imposibil să duci, de exemplu, trei copii în intervalul orar 07:00-08:00, nu ai cum.
La fel, chiar dacă nu pare prea important, un plus de 30 de minute pentru copiii din ciclul primar care pot dormi în plus ar fi de asemenea benefic, dacă unii dintre ei ar începe la 8:30-9:00.”, a spus Iulian Cristache, preşedinte la Asociaţia Federaţiilor de Părinţi, potrivit Antena 3 CNN.
Unul dintre minusurile invocate de Cristache ar fi acela că unii părinți, în special cei ai căror copii sunt în ciclul primar de învățământ, nu și-ar putea corela programul de la serviciu cu noul orar al elevilor, fiindu-le astfel imposibil să își mai ducă la școală copilul.
De asemenea, măsura ar preusupe și cheltuieli mai mari pentru sistemul de învățământ, prin faptul că vor trebui să fie angajate noi cadre didactice.
În plus, potrivit președintelui FNAP, decalarea orarului i-ar putea dezavantaja și pe elevii care merg la activități extrașcolare.
”Pe de altă parte, la minusuri cred că putem să ne uităm la modul în care unii părinți pot să-și coreleze programul de lucru cu cel al școlilor, pentru că unii s-ar putea să înceapă la 9:00, unii s-ar putea să înceapă la 8:00.
Și dacă un copil ar trebui dus la 8:30 pentru familia care începe lucrul la 8:00, ar fi practic imposibil, dacă vorbim de copii din ciclul primar, ceilalți din ciclul gimnazial se pot duce singuri la școală.
Pe de altă parte, la nivelul unităților de învățământ, un orar decalat ar însemna o resursă umană suplimentară, pentru că se decalează orarul și atunci ai nevoie de profesori în plus, ceea ce ar însemna o finanțare suplimentară la nivelul Ministerului Educației.
Și ultimul minus pe care eu l-am analizat ar fi în sensul în care un orar decalat spre întârziere ar însemna ca programul propriilor copii care merg la activități extrașcolare (meditații, înot și orice activități sportive) ar trebuie decalat, ceea ce nu s-ar putea cupla cu școala.
Măsura este binevenită, doar că trebuie luată de comun acord la nivelul fiecărei unități de învățământ, nu trebuie la nivelul inspectoratelor școlare.
Fiecare unitate de învățământ, în ședințele cu părinții și consiliile de administrație, poate decide această măsură”, a continuat acesta.