Puya și soția lui, Melinda, sunt împreună de 17 ani, astfel încât toată lumea are impresia că relația lor are o eternitate. La asta se adaugă faptul că cei doi au împreună trei fiice: Melissa, Iuliana și Natalia. Totuși, cei doi sunt părinți tineri, așa că nu consideră că nu mai au răbdarea necesară pentru un alt copil în viața lor. Melinda a declarat, în exclusivitate pentru EGO.ro, că își mai dorește un copil, însă nu forțează lucrurile, ci așteaptă ca totul să se întâmple natural, așa cum a fost totul încă de la începutul relației cu Dragoș Gărdescu, pe numele real al artistului.
Puya și Melinda au ales discreția în ceea ce privește viața lor personală, astfel că cei de acasă nu știu mai mult decât au lăsat cei doi să se afle. De când s-au cunoscut, cei doi sunt de nedespărțit, dovadă că, nu de puține ori, Melinda este văzută în compania lui Dragoș Gărdescu, pe numele real al artistului, chiar și la concerte sau diverse recitaluri. Își permite să facă acest lucru de când au mai crescut fetele și nu mai sunt atât de dependente de ea.
În ciuda faptului că se spune că fetele sunt mai apropiate de tați, Melinda spulberă mitul și, cel puțin în familia lor, lucrurile stau mai diferit.
”Nu îmi dau seama exact, dar cred că sunt și a lu mama și a lu tata. Nu le văd încă. Poate nu mi-am dat eu seama, dar nu le văd. Sunt cu amândoi. Probabil conexiunea asta tată-fată o au când sunt mai mari. Într-adevăr. Că și eu cu tatăl meu o am. Dar când sunt mici am observat că, într-adevăr, Dragoș pleca mereu, eu nu puteam să plec că erau prea mici și atunci când nu-l vedeau acasă voiau să-l aibă acasă. Țin minte că atunci când intrau pe ușă săreau așa pe el”, ne-a povestit soția artistului, completând că niciodată nu a simțit vreun soi de gelozie, ba din contră, în astfel de episoade, se bucura atunci când fetele petreceau mai mult timp cu tatăl lor și ea putea să se relaxeze un pic:
”Nu sunt geloasă. Din contră îi ziceam să le ia și el că eu nu mai pot. Adică nu am din astea. Cum să fiu geloasă? Cine ar fi gelos?”.
În timp ce alți părinți răsuflă ușurați atunci când mai cresc copiii și nu mai sunt atât de dependenți de ei, Melinda Gărdescu mărturisește că ei îi este dor de mirosul de bebeluși, de toată acea agitație în jurul unui copil mic.
”Îmi e dor. Am și mirosul ăla de bebeluș în cap și orice bebeluș văd îmi vine să-l iau în brațe. Îmi plac bebelușii, de aia am și trei copii. Îmi plac copiii în general. Dar vedem. Adică nu am zis nu”, a mai spus fosta concurentă de la ”America Express” pentru EGO.ro, care recunoaște că, în unele momente, simte nevoia de puțină liniște, însă tot în agitația de acasă se simte cel mai bine:
”Mie îmi place așa. La noi în casă mereu ai veselie, mereu e gălăgie, niciodată nu poți să intri și să fie liniște. Câteodată, noi plecăm de acasă ca să găsim un pic de liniște. Mai plecăm în alte părți să fim mai liniștiți”.
Astfel că Melinda nu exclude ideea de a mări în curând familia, chiar dacă vremurile actuale fac ca mulți adulți să renunțe la ideea de a mai aduce pe lume copii.
”Îți crești copiii cum vrei, nu cred că ține cont de vremuri. Dacă se gândea mama așa poate că nu mai existam. Nu pot să fiu egoistă. Nu zic că alții sunt egoiști, Doamne ferește, dar mie îmi plac copii. Sunt femei care ajung la o anumită vârstă și le este greu să mai facă copii. Se cunosc foarte bine, știu despre ele prea multe lucruri, le deranjează mult prea mult zgomot, iar un copil are nevoie de mult zgomot, de distracție, de iubire. Depinde de fiecare când își dorește să facă”, a mai completat Melinda pentru EGO.ro, punctând cu zâmbetul pe buze că nu își face prea mari speranțe ca viitorul copil să fie un băiețel: ”Dragoș face fete”.
Video: Mihai Robu