Arhitectul Andrei Samoil revine după 6 ani la „Visuri la cheie”. Între timp, a devenit tătic: „Copiii au prostul obicei de a nu veni cu un manual de utilizare” EXCLUSIV

Arhitectul Andrei Samoil revine în echipa „Visuri la cheie”, după o pauză de șase ani, timp în care s-a dedicat vieții de familie, dar și unui proiect extrem de drag sufletului său. Despre ce este vorba și cât de mult s-a schimbat, de când a apărut fiul lui, Victor, ne povestește chiar Andrei Samoil într-un interviu acordat în exclusivitate pentru EGO.ro.

EGO.ro: Spune-mi sincer, ți-a fost dor mai mult de oamenii pe care îi întâlneai pe teren și poveștile lor sau de colegii tăi? Ce ai făcut în această pauză dintre sezoane?

Andrei Samoil: Nu am cum să răspund atât de sincer (râde). În ultimii ani, și în special în anii în care am lipsit din acest proiect, echipa s-a schimbat și s-a modificat destul de mult, așa că singura constantă a rămas oportunitatea de a întâlni oameni luptători, remarcabili, cu povești impresionante, cărora putem să le dăm o mână de ajutor. Sigur, mi-a fost dor de toți, și de colegi, și de cei pe care ajungem să-i ajutăm, dar, deși cu foștii colegi am păstrat legătura și ne-am mai văzut cu drag, ocazia de a întâlni și de a ajuta astfel de persoane a rămas una rară și abia aștept să o trăiesc din nou. În ultimii ani mi-am împărțit timpul între familia, relativ proaspăt mărită, și proiectul meu de suflet, Academia 1,61.

De obicei colegii tăi își deschid o școală de design. La tine cum a venit ideea acestui proiect sportiv și educativ în același timp pe care l-ai dezvoltat?

Confucius avea o vorbă: „Cel ce va face ce-i place nu va trebui să muncească nici măcar o zi în viața sa”. Cam așa îmi puneam și eu problema prin 2010 când mi-am luat toate pasiunile, hobby-urile și idealurile, le-am pus într-un ceaun, am amestecat și a ieșit Academia 1,61- un proiect educațional, de dezvoltare personală prin turism de aventură. În ultimii ani am mers pe munte, m-am cățărat, am mers prin peșteri, pe sub apă, pe pârtii de schi, cu bicicleta, cu busola, cu sau fără cort, însoțit de o comunitate foarte frumoasă de adolescenți și alături de o echipă de instructori de care sunt foarte mândru. Deja ne-au trecut prin mână patru generații de adolescenți și de fiecare dată când mă întâlnesc cu ei sunt foarte bucuros să văd cum au crescut și cum duc mai departe lucrurile pe care le-au învățat alături de noi.

„Copiii au prostul obicei de a nu veni cu un manual de utilizare”

Din câte îmi aduc aminte, erai genul pragmatic, care încerca să nu se implice prea mult sentimental atunci când venea vorba de povestea din spatele cazului. Între timp te-ai mai schimbat sau tot așa o să te vedem și în acest sezon?

Cred că suntem cu toții diferiți și asta este în regulă. Este interesant că am fost perceput ca fiind pragmatic și ezitant în a mă implica emoțional. Probabil așa se vedea din cealaltă parte a ecranului, dar asta nu înseamnă că nu înțelegeam, simțeam sau empatizam cu oamenii la care ajungeam. În ultimii ani am dezvoltat chiar o ramură B2B a proiectului Academia 1,61 care se ocupă de coaching, team-coaching și cultură organizațională. Nu poți face asta fără a înțelege natura și mecanismele emoționale. Ce-i drept, nu sunt genul care să-și exprime trăirile foarte emoțional și declarativ. Prefer să le arăt, să le materializez în acțiuni care să demonstreze ce simt mai clar și mai de durată decât câteva cuvinte frumoase.

Știu că nu ați terminat încă filmările, însă, până acum, ai apucat să-l aduci pe fiul tău pe șantier?

Nu este rea ideea de a-l aduce pe Victor pe șantier. Sunt curios să văd ce năzbâtie o să facă pe acolo, dacă o să mă facă să râd sau să plâng…

„Sper că voi ajunge cândva să fac turul lumii pe motocicletă”

Cum ești în calitate de tată și cât de mult ți s-a schimbat viața de când s-a mărit familia?

Copiii au prostul obicei de a nu veni cu un manual de utilizare. Astfel, oricât de mult am citit despre parenting, despre cum să le vorbești, despre educație, alimentație, medicație, pedagogie, etc, nimic nu te pregătește pentru trăirile pe care le ai prima dată când face febră, prima dată când îți spune „tata”, când dă prima dată cu capul de masă, când adoarme în sfârșit pe burta ta, când se îneacă prima dată cu mâncare, când merge prima oară la grădiniță, când învață să meargă pe bicicletă sau când își zdrelește prima dată genunchii și coatele după ce a mers pe bicicletă. Este un roller-coaster emoțional și nu ai de ales decât să te adaptezi și să îți redefinești ordinea de priorități în viață. Nu știu cum sunt ca tată. O să-l întreb pe Victor când va crește și va ajunge să se mute de acasă.

Sunt activități la care ai renunțat de când ai devenit tată, tocmai pentru a putea petrece mai mult timp cu familia ta?

Sigur că da. Diminuezi sau renunți la unele activități, dar sunt înlocuite de altele cel puțin la fel de semnificative. Nu mai am timp să fac tururi lungi cu motocicleta, dar mă plimb prin parc cu bicicleta, alături de băiatul meu. Nu mai merg la cățărare cu prietenii, dar merg cu Victor la sala de cățărare și i-am construit un panou cu prize în casă. Nu mai ies cu prietenii „la băute” și aștept să facă Victor 18 ani. Glumesc. (râde). Totuși, încă sper că voi ajunge cândva să fac turul lumii pe motocicletă.

Rămâi la curent cu ultimele materiale exclusive și noutăți despre tot ce te interesează, pe Canalul nostru de WhatsApp!