De-a lungul timpului s-a tot vehiculat că Augustin Viziru și Lucian Viziru sunt certați, ba că nu își mai vorbesc deloc, ba că s-au împăcat, însă relația lor nu este una roz. Cei doi nu s-au ferit niciodată să recunoască faptul că de mici au avut acest tip de relație, în care se certau fie de la lucuri mărunte, fie de la unele mai importante, însă asta nu îi transforma în dușmani. Augustin Viziru a ținut să puncteze, în exclusivitate pentru EGO.ro, că indiferent de ar vorbi lumea, Lucian Viziru este omul pentru care ar face orice, indiferent de moment.
Pe Augustin Viziru l-am întâlnit la premiera filmului ”Complotul bonelor”, produs de Iura Luncașu, același regizor care mereu a avut mare încredere în talentul lui Augustin Viziru și l-a văzut atât în seriale de televiziune, cât și în lungmetraje. Chiar dacă, în ultima vreme, a preferat să se dedice rolului de tătic, Augustin Viziru nu a stat departe de pasiunea pentru actorie.
”Din păcate, în ultima vreme, eu am făcut destul de multe filme, dar publicul larg nu le-a văzut. Știi că am jucat în filmul făcut de Iura Luncașu, ”Odată pentru totdeauna”? Multă lume nu mă recunoaște. Ceea ce pentru mine este un lucru extraordinar. Nu mai joc ”băiatul rău”. Joc altceva și cred că toate astea vin la timpul lor. Acum am trecut prin greutăți, am trecut prin alte experiențe, nu mai sunt copil, înțeleg viața, înțeleg sensul vieții, am ”carne” să joc și altceva”, ne-a povestit Augustin Viziru.
Ultimele sale proiecte artistice sunt diferite față de ceea ce a făcut la începuturile carierei lui. Concret, producătorii de film încep să nu-l mai vadă doar în tipologia ”băiatului rău”, ci îi oferă roluri mai profunde.
”Lumea tot timpul nu a înțeles. Probabil că mi-am interpretat bine personajele, dar cine mă cunoaște știe că nu am fost niciodată un ”băiat rău”. Trebuie să vă zic sincer că mai am ”carne” și de un personaj negativ adevărat. Îl vreau. Pentru că acum, trecând anii peste mine, am mai realizat alte chestii. Asta este frumos la meseria de actor. Că nu există vârstă în meseria asta. Cu cât treci mai mult prin viață, cu atât devii mai bun”, a completat actorul.
Nu mai este pentru nimeni un secret faptul că Lucian Viziru a fost cel care și-a impulsionat fratele mai mic să urmeze o carieră în actorie și să participe la castingul de la serialul ”Lacrimi de iubire”, proiect care a fost ca o lansare pentru el. Nu același lucru se mai întâmplă astăzi, căci se pare că Lucian Viziru nu l-a invitat pe Augustin Viziru să se alăture celui mai nou proiect al lui, filmul ”Norocoșii”, în care joacă alături de mari actori precum Carmen Tănase și Bebe Cotimanis.
”Nu se știe niciodată, oricând putem colabora. Nu m-a chemat la casting sau ceva de genul acesta, niciun rol asigurat nu am avut în proiectul lui. Dar eu îi mulțumesc pentru că el m-a susținut în tot ce am făcut în viața asta și el m-a adus în poziția în care sunt”, ne-a spus Augustin Viziru.
Asta nu înseamnă însă că cei doi sunt certați sau că motivul pentru care nu colaborează împreună este unul personal, ci că pur și simplu fiecare încearcă să își creeze propriul drum.
„Noi avem certuri de frați între noi. Cum se ceartă frații. Toți caută cancan-uri și spun că frații Viziru s-au certat. Nu este nimic. Nu este nicio ceartă gravă. Ne certăm cum ne certam și în copilărie. Important este să înțeleagă lumea că eu pentru fratele meu și pentru familia mea îmi dau sufletul oricând. În orice secundă. Nimeni nu poate să intervină între mine și dragostea față de fratele meu. Indiferent de tot ce se scrie”.
Citește și: Lucian Viziru, bătut de fratele său, Augustin. Ce s-a întâmplat între cei doi: “M-am enervat atât de tare”
Augustin și Lucian Viziru sunt la vârsta la care nu trebuie să mai demonstreze nimic unul celuilalt, cu atât mai mult celor din jurul lor, ci să se concentreze pe familiile lor. Cei doi nu mai au timp să vorbească zilnic, așa cum poate o fac cei mai mulți frați, însă asta nu înseamnă că, la sfârșitul zilei, dispare legătura dintre ei.
”Într-adevăr, în ultima vreme suntem puțin mai reci, dar la final eu știu sigur că suntem din aceeași carne, din același sânge și o să fim împreună cum trebuie să fim”, a mai completat Augustin Viziru pentru EGO.ro.
Video: Mihai Robu