Bărbații care ajută la treburile casnice sunt mai fericiți, potrivit oamenilor de știință

Un studiu realizat recent de oamenii de știință a arătat că bărbații care ajută la treburile casnice sunt mai fericiți.
Bărbații care ajută la treburile casnice sunt mai fericiți, potrivit oamenilor de știință

Bărbații care ajută la treburile casnice sunt mai fericiți. Desigur că poate fi subiect de glumă, dar este unul foarte serios. Universitatea din Cambridge a efectuat un studiu asupra inegalității de gen. Una dintre concluzii a fost că există încă reminiscențe ale vechii societăți, în ceea ce privește rolurile diferite între femei și bărbați.

Aceasta nu este o noutate. Discuții și divergențe pe această temă au existat și, probabil, vor mai exista încă mult timp de acum înainte. Ceea ce este cu adevărat o noutate este faptul că, în urma studiului, s-a descoperit că bărbații care ajută la treburile casnice sunt mai fericiți.

Sondajul s-a  desfășurat în Suedia, Norvegia, Danemarca, Țările de Jos, Germania, Franța și Anglia. Întrebările adresate bărbaților au cerut detalii despre cât timp petrec aceștia efectuând sarcini precum gătit, spălat sau curățenie.

Bărbații care ajută la treburile casnice sunt mai fericiți

Rezultatele au arătat că bărbații care dedică mai mult timp acestor sarcini se simt mai bine şi reuşesc să îşi echilibreze mai bine viaţa personală cu cea profesională. Asta pe lângă faptul că sunt mai atractivi pentru partenerele lor. Cercetătorii bănuiesc că acest lucru se datorează faptului că mulți oameni susțin egalitatea de gen.

Această concluzie, dar și alte descoperiri în urma studiilor efectuate de-a lungul a cinci ani vor fi publicate în cartea Gendered Lives. De asemenea, cartea explică atât cauzele, cât și consecințele și perspectivele a ceea ce sociologul danez, Gøsta Esping-Andersen, a numit „revoluția incompletă” a genurilor în Europa.

Schimbare lentă a vechilor idei despre societate

După anii ’50-’60, ideea despre locul femeii și al bărbatului în societate a început să sufere modificări. Astfel, ideea că femeia trebuie să stea acasă să aibă grijă de copii în timp ce bărbatul merge la muncă nu mai pare plauzibilă. Schimbarea lentă, de-a lungul anilor, a dus la creșterea numărului femeilor care merg la universitate. Și al celor care au o carieră sau au funcții de conducere și chiar câștigă cel puțin la fel de mult  ca și partenerii lor.

Acest lucru încă arată că „revoluția de gen” nu este „finalizată”. Și acesta este aspectul care a rămas cel mai mult în urmă. Cele mai multe femei continuă să fie mai slab plătite decât bărbații care fac aceeași muncă.

În plus, multe femei renunță la locul de muncă sau decid să lucreze cu jumătate de normă în momentul în care devin mame.

 

Rămâi la curent cu ultimele materiale exclusive și noutăți despre tot ce te interesează, pe Canalul nostru de WhatsApp!

Urmăriți EGO.ro și pe
Cine este Manfred Spendier, soțul Ancăi Dumitra din Las Fierbinți
7.6 5 note
Ți plăcut articolul? Dă și tu o notă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *