Bianca Drăgușanu își conduce singură afacerile: ”Chiar dacă pare că o ard pe lux și opulență, am zile când mănânc în mașină” EXCLUSIV

Bianca Drăgușanu dezvăluie care este momentul ei de slăbiciune. „Și divele mai plâng câteodată”

Fără îndoială, Bianca Drăgușanu este una dintre cele mai mediatizate vedete din România. Cu toate că s-au scris multe despre viața fostului fotomodel, Bianca Drăgușanu susține, în exclusivitate pentru EGO.ro, că lumea nu știe chiar totul despre ea: ”Chiar dacă țin eticheta asta de femeie fatală, „the diva”, și divele mai plâng câteodată”.

Bianca Drăgușanu: ”Sunt un om foarte bun, foarte sincer, foarte loial, foarte corect, foarte amuzant”

Bianca Drăgușanu a intrat în atenția presei în anul 2009, când a apărut în prezentarea de modă a lui Cătălin Botezatu, iar mai apoi chiar la brațul designerului. Nu mai are nevoie de nicio prezentare, căci majoritatea românilor știu deja cine este, căci au urmărit-o în toate proiectele TV, în care a fost implicată, și au admirat-o în reclame.

Cu toate acestea, fosta asistentă tv ne-a mărturisit că, în ciuda a tot ce s-a scris de-a lungul timpului, sunt lucruri pe care cei de acasă nu le știu despre ea.

„Cred că se știe aproape totul despre mine. Ce s-ar putea să nu se știe este că eu sunt un om foarte bun, foarte sincer, foarte loial, foarte corect, foarte amuzant. Și că de multe ori, chiar dacă țin eticheta asta de femeie fatală, „the diva”, și divele mai plâng câteodată. Dar ăla pentru care plâng trebuie să fie mega important și prețios. După cum se vede n-am mai plâns de mult. Mi-e dor”, a mărturisit Bianca pentru EGO.ro.

Bianca Drăgușanu
Bianca Drăgușanu

Și-a cumpărat un apartament în Dubai: ”O să-l închiriez. Facem bani!”

În ultimii ani, Bianca Drăgușanu a încercat să nu mai fie doar o prezență pe micul ecran, ci să se focuseze și pe afaceri care să-i rotunjească veniturile. Astfel că, într-un moment de nervi, așa cum a declarat într-o emisiune de divertisment, Drăgușanu și-a achiziționat un apartament în Dubai, însă nu pentru a se ascunde acolo de știrile nu tocmai pozitive despre ea, ci pentru a-și rotunji veniturile.

„Am fost în Dubai, am vizitat apartamentul, o să fie gata în decembrie. Atunci o să primesc cheile. De Revelion o să fiu acolo. O să fie și casă de vacanță, dar mai mult o să-l închiriez. Facem bani. Banii vin la mine, nu pleacă. Anul acesta am de gând să o țin dintr-o vacanță în altă vacanță. În fiecare weekend vreau să fiu plecată numai în vacanțe”, ne-a mai povestit fosta prezentatoare TV.

Ori de câte ori are ocazia, o ia și pe fiica ei în vacanțe, fie că merge cu un grup de prieteni, fie că sunt doar ele două, ca fetele. Deși publicul i-a contestat în repetate rânduri calitățile de mamă, Bianca Drăgușanu demonstrează că este una preocupată de fiica ei și de viitorul acesteia.

„Voi ține întotdeauna pasul cu ea pentru că sunt mama ei și pentru că este copilul meu pe care și  de care o să am grijă atât timp cât trăiesc. Și cu activitățile încerc să țin pasul. Acum va face niște cursuri de pictură, le începe la mijlocul lunii iunie, și de înot. Vreau să învețe să înoate că nu știe deocamdată”, a mai povestit Bianca pentru EGO.ro.

„O să-mi mut afacerea cu haine în Dubai”

Atât pentru viitorul fiicei sale, dar și pentru confortul ei zilnic, Bianca Drăgușanu ne-a mărturisit că în momentul de față scopul ei este să facă cât mai mulți bani, nu să fie celebră. Astfel că, după ce va primi cheile apartamentului din Dubai, va începe demersurile pentru a-l închiria. Mai mult, s-a interesat deja de un viitor spațiu comercial pentru a-și deschide un showroom cu rochiile pe care le produce în România.

„În curând o să-mi mut și afacerea cu haine în Dubai. Am pornit niște demersuri, am niște cunoștințe și am început să mă interesez. Îmi doresc asta foarte mult și voi reuși”, ne-a mai povestit Bianca Drăgușanu, completând că, deși lumea i-a pus o etichetă de femeie care trăiește și se bucură de lux fără să facă prea multe lucruri, ea muncește zilnic pentru confortul de care are parte.

Fie că este vorba de atelierul ei de rochii, fie că face campanii publicitare sau caută proiecte în care să-și investească veniturile, Bianca știe cum să facă bani.

„Chiar dacă viața mea pare așa ca din filme și că o ard numai pe lux și opulență, eu am zile când mănânc în mașină. Am zile când nu mănânc deloc sau mănânc pe fugă, sau am zile când mănânc de trei ori pe zi la restaurant”.

Video: Dorin Marinuș

Rămâi la curent cu ultimele materiale exclusive și noutăți despre tot ce te interesează, pe Canalul nostru de WhatsApp!

Urmăriți EGO.ro și pe
Imagini de la nunta Monicăi Bîrlădeanu cu Valeriu Gheorghiță
10 1 note
Ți plăcut articolul? Dă și tu o notă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *