Cătălin Zmărăndescu a primit o veste proastă, în timp ce se pregătea să plece la Survivor All Stars. Fostul sportiv a efectuat controlul medical obligatoriu, iar doctorul i-a spus că este suspect de o boală gravă. Cum a primit vestea și ce a făcut în continuare.
Fostul luptător de kickbox Cătălin Zmărăndescu s-a întors recent de la Survivor All Stars. Acesta a dat un interviu în care a vorbit despre parcursul său în competiție, dar și despre cum show-ul l-a ajutat să descopere o problemă de sănătate înainte de a fi prea târziu.
La fel ca toți concurenții, înainte de a pleca în Republica Dominicană, fostul sportiv a efectuat controlul medical obligatoriu. Acolo a descoperit că avea pe picior o pată suspectă. Deși medicul a încercat să nu îl panicheze, i-a spus că formațiunea poate fi malignă sau benignă.
”A venit ziua în care trebuie să faci vizita medicală. Auzeam ‘ăla probleme cu genunchii, ăla nu știu ce, ăla nu știu ce’. Îmi zice pe final, făcusem radiografiile la genunchi, la spate, îmi zice doctorul ‘stai cel mai bine dintre ei, fizic’. Și eu zic ‘dar ce e pata aia pe picior?’, am văzut o pată neagră pe femurul piciorului stâng. I-am rugat frumos, mi-au dat filmul și am început să mă duc.
Nu era în regulă, o pată destul de urâtă pe interiorul femurului stâng. M-am dus, am discutat cu medicul ortoped, a încercat omul să nu mă sperie, mi-a zis ‘poate să fie malign sau benign’. Dar zice ‘ar trebui să stai liniștit, pentru că nu a afectat marginile osoase, poate să nu fie’”, a povestit fostul luptător, în emisiunea Cancan Exclusiv.
Vestea că este suspect de cancer l-a dat peste cap pe Cătălin Zmărăndescu. Acesta s-a gândit prima dată la copiii lui și a continuat să facă investigații medicale, pentru a descoperi ce are. Din fericire, nu s-a dovedit a fi ceva malign, însă fostul sportiv trebuie să țină problema sub observație în viitor.
Citește și: De ce Harry și Meghan Markle nu au știut de boala lui Kate. Adevăratul motivul a ieșit la iveală abia acum
”Oricum în capul meu deja o luasem razna, ‘bă, am copii de crescut’. Mai am doi din altă căsătorie, care sunt mari, băiatul face 25 de ani în iunie, fata face 23, îi am pe ceilalți mici – o am pe Matilda care are cinci ani și jumătate, Vladimir trei ani și jumătate. Te gândești ‘ăștia nici nu știu cu ce se mănâncă viața, sunt la început, trebuie să am grijă de ei, cum fac asta?!’ Eu nu cred că mi-am încheiat încă socotelile cu pământul ăsta, mai am de lucru.
M-am dus, mi-am făcut analize peste tot, urmează să le fac din nou la șase luni, la un an de zile, la doi ani de zile. Verdictul a fost că este benign, nu prezintă o structură pe care o prezintă de obicei cancerul, rămâne de văzut ce va fi pe viitor, dacă va fi nevoie să facă puncție, să vadă exact, să extragă. Momentan ar fi OK”, a mai povestit fostul concurent de la Survivor All Stars.