A trecut o lună de când Anca Dumitra și Manfred Spendier au făcut nunta. Ceremonia s-a desfășurat în cadru restrâns, iar actrița din Las Fierbinți și soțul ei au avut aproape familia și prietenii. A urmat o petrecere la care invitații s-au distrat până în zori, iar acum, vedeta de la Pro TV a dat câteva detalii despre nuntă. Ce cadou a primit din partea nașilor și cum și-a ales rochiile de mireasă.
Ziua de 29 aprilie a fost una cu mari emoții pentru Anca Dumitra și Manfred Spendier. Cei doi au făcut cununia religioasă și petrecerea de nuntă, după ce în toamna anului trecut avusese loc cununia civilă. Mirii au avut parte de o petrecere de nuntă așa cum au visat, iar cei peste 100 de invitați s-au simțit excelent alături de ei.
La o lună de la eveniment, în timp ce se află în luna de miere, actrița din Las Fierbinți a dat primul interviu în care a vorbit despre cea mai fericită zi din viața ei. Anca a dezvăluit că petrecerea de nuntă a ieșit exact așa cum și-a dorit și că a primit feedback pozitiv din partea invitaților, care s-au simțit excelent. Vedeta a dat puțin din casă și a spus și ce cadou au primit ea și soțul ei din partea nașilor.
„Ne-am dorit o nuntă restrânsă și cu oamenii cei mai dragi, așa că s-a ajuns la un număr nu foarte mare, dar suficient cât să întrețină o petrecere foarte frumoasă. Am avut parte de un cadou frumos din partea nașilor, au fost The Super 4, care mie îmi plac foarte mult și ne-au încântat alături de Bella Santiago. Mi-au fost aproape colegii din Las Fierbinți, firește. M-am bucurat foarte tare, e familia mea de la muncă.”, a povestit Anca Dumitra, într-un interviu pentru VIVA!
Citește și: Câți frați are Anca Dumitra, Gianina din Las Fierbinți. Replica plină de umor a actriței de la Pro TV
Anca Dumitra a avut două rochii de mireasă în ziua nunții, una pentru cununia religioasă și alta pentru biserică. Actrița din Las Fierbinți a mai povestit, în cadrul aceluiași interviu, că a ales în funcție de ce i-a plăcut la prima vedere, nu în funcție de modelul pe care îl visa din copilărie.
„Da, a fost greu să găsesc modelul perfect. Mi-am dat seama că, dacă merg în 5 locuri, voi găsi numeroase variante. Am mers la țintă și am ales ce mi-a plăcut, negândindu-mă de mică ce mi-am dorit. Pentru biserică am vrut ceva diafan, care să fie cât de cât comod, deși nu te poți simți ca la tine acasă sau ca într-o rochie de vară. Am avut noroc să pot să mă mișc, deși am ales o rochie tip sirenă.”, a mai povestit actrița.