Atunci când alegi un cadou pentru cineva, trebuie să ții cont de mai multe aspecte. În primul rând, gusturile persoanei care urmează să primească darul dictează alegerea lui. Indiferent de ocazie și de buget însă, există câteva cadouri pe care să nu le faci niciodată. Care sunt acestea și de ce nu este bine să le oferi?
A oferi un cadou aduce bucurie atât celui care îl primește, cât și celui care îl dă. Alegerea lui ne poate da însă bătăi de cap, mai ales dacă urmează să îl oferim unei persoane pe care nu o cunoaștem foarte bine sau cu care nu avem o relație foarte apropiată. Dincolo de alegerea darului în sine, există câteva obiceiuri și superstiții legate de cadouri, valabile în multe culturi.
Știm deja că nu se oferă flori în număr par, de exemplu, pentru că sunt asociate cu moartea. Există însă și alte lucruri pe care nu ar trebui să le dăm cadou, deoarece se spune că aduc ghinion. Chiar dacă cel care alege cadoul nu este superstițios, poate cel care îl primește este. Tocmai de aceea ar trebui să ținem cont de aceste credințe legate de cadouri.
Se spune că nu este de bun augur să oferi cadou obiecte precum cuțitele. Această superstiție este valabilă și în Elveția, Germania, Brazilia și Egipt. Cuțitele și, în general, obiectele ascuțite, pot duce la ruperea relației sau pot aduce ghinion persoanei care le primește. Dacă totuși vrei să oferi un set de cuțite unui pasionat de bucătărie, lipește o monedă pe un cuțit, pentru a anula ghinionul.
Un portofel, o borsetă sau o geantă pot fi cadouri inspirate și practice indiferent de ocazie. Atunci când le oferi, ai grijă însă să pui câțiva lei în interior și nu oferi niciodată portofelul gol. În acest fel, cel care primește cadoul va avea noroc la bani.
Aceste obiecte au o simbolistică puternică, mai ales în cultura asiatică. Oglinzile se spune că atrag spirite, de aceea nu este de bun augur să fie oferite în dar. Dacă dai cadou o oglindă persoanei iubite, se spune că te vei despărți de aceasta.
Se crede că dacă oferi cuiva o pereche de încălțări cadou, se va îndepărta de tine. Evită, așadar, să cumperi pantofi, mai ales pentru persoanele dragi. Dacă vrei să le faci cadou o pereche de încălțăminte, le poți da bani sau un voucher cadou, pentru a-și cumpăra singuri încălțările.
O pereche de mănuși călduroase poate fi un cadou inspirat pentru Crăciun, nu-i așa? Se pare însă că mănușile sunt asociate cu ghinionul încă din epoca medievală. Atunci, cavalerii purtau sub cască mănușa femeii iubite, pentru a-și alina dorul.
Alte obiecte pe care nu ar trebui să le oferi drept cadou sunt: batistele, bijuteriile cu opal și ceasurile. Despre toate se spune că aduc ghinion. În plus, numerele pare ar trebui evitate nu doar când vine vorba despre flori. Dacă vrei să dai cuiva bani pentru a-și cumpăra un cadou, nu-i da niciodată o sumă care reprezintă număr par.