Luna februarie are câteva sărbători de care creștinii ortodocși țin cont cu sfințenie. Este ultima lună înainte de începerea Postului Paștelui și, totodată, ultima lună de iarnă. Anul acesta, februarie are 29 de zile, fiind un an bisect. Ce sărbători sunt în a doua lună din an? Calendar ortodox februarie 2024.
Pe lângă duminicile în care se oficiază Sfânta Liturghie și care sunt, în mod tradițional, marcate cu cruce roșie în calendar, în luna februarie mai este o singură sărbătoare cu cruce roșie. Aceasta pică exact la începutul lunii, mai exact pe 2 februarie. În această zi, creștinii ortodocși sărbătoresc Întâmpinarea Domnului. Sărbătoarea pică într-o zi de vineri, când în mod normal se ține post. Cu ocazia acestei sărbători, este însă dezlegare la pește.
Întâmpinarea Domnului este o sărbătoare ce marchează trecerea a 40 de zile de la Naștere Sa. Este considerată praznic împărătesc, adică una dintre cele mai mari sărbători creștine. Potrivit tradiției, la 40 de zile după naștere, când s-a încheiat perioada de lăuzie, Fecioara Maria și Iosif L-au dus pe Mântuitor la Templul din Ierusalim, pentru îndeplinirea rânduielilor Legii.
Citește și: Ce înseamnă sărbătoare cu cruce neagră și ce nu se face în această zi. Se spală rufe când e cruce neagră?
Potrivit tradiției iudaice, la 40 de zile după nașterea unui prunc de sex masculin, mama trebuia să îl ducă la Templu, pentru a-l închina lui Dumnezeu. Preotul Simeon L-a luat pe prunc în brațe și a spus: ”Acum slobozeşte pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău, în pace, că văzură ochii mei mântuirea Ta, pe care ai gătit-o înaintea feței tuturor popoarelor, lumina spre descoperirea neamurilor şi slava poporului Tău, Israel“ (Luca 2, 29-32). A doua zi, Simeon a trecut la cele veșnice.
De atunci a rămas obiceiul ca, la 40 de zile după naștere, pruncii să fie duși la biserică și mamelor să li se citească o moliftă, pentru a marca încheierea perioadei de lăuzie.
Citește și: Este păcat să folosești mașina de spălat în zi de sărbătoare? Răspunsul clar al preotului