Artistul Călin Geambașu nu a ascuns că a avut o copilărie presărată și cu amintiri dureroase, cu pedepse nejustificate și exagerate din partea tatălui său, Petre Geambașu. Azi, de 1 Iunie, de ”Ziua Copilului”, Călin ne-a povestit, în exclusivitate pentru ego.ro, despre atmosfera din casa familiei Geambașu. Avea tot ce își putea dori, în anii comunismului, de la televizor color, până la cele mai frumoase jucării, aduse toate tocmai din Occident. El își dorea însă mai multă dragoste, răbdare și blândețe, din partea părinților…
Călin Geambașu ne-a povestit, cu tristețe, despre anii copilăriei, cu bune și cu rele.
”De Ziua Copilului, îmi amintesc că tatăl meu a fost exemplul și totodată contraexemplul perfect, de manual. Pentru lucrurile bune, îi mulțumesc din suflet și îi ofer și eu mai departe copilului meu ce am învățat de la el, firește, într-o formă evoluată, complet fără durități și accese de autoritate”.
Călin n-a dus lipsă de nimic, pe plan material, tatăl lui venind încărcat cu daruri, din turneele de peste graniță:
”În anii ’80, când în România era mult gri comunist (pentru a i se satisface Cizmarului ambițiile de grandoare), la mine în casă totul era color (de la televizor, hăinuțe, penare și mașinuțe). Un adevărat miracol pentru vremurile alea, când doar anumiți copii și părinți beneficiau de așa lucruri, în anii când prea puțini oameni aveau voie să plece în Occident. De la așa nivel de confort al familiei mele, însă, au apărut problemele: tatăl meu a confundat importanța verbului A AVEA, cu cel de A FI. Pentru un copil, prezența părinților, răbdarea și blândețea lor sunt mai importante decât orice alte lucruri materiale trecătoare”, ne-a mai povestit Călin Geambașu, în exclusivitate pentru ego.ro
Călin împărțea cu prietenii lui toate aceste lucruri frumoase, primite de la Petre Geambașu.
”Pentru mine conta mai puțin faptul că aveam toate acele lucruri, deși m-am bucurat din plin de ele și sunt deplin recunoscător pentru existența lor. De ce spun asta? Fiindcă, deseori, prin lucrurile pe care le aveam, stârneam în mod involuntar invidia celor din jur, care majoritatea nu aveau, fiindcă sistemul nu permitea, nu fiindcă părinții lor nu ar fi făcut eforturi, ci dimpotrivă, părinții lor chiar făceau eforturi mari, iar eu observam cu apreciere aceste aspecte. Pe cât am putut, am încercat să compensez acest dezechilibru generat de sistemul comunist și, imediat ce tatăl meu venea din străinătate, împărțeam și cu alți copii dulciuri și jucării din Occident. Le înțelegeam perfect sentimentul trist generat de lipsuri, așa că interveneam imediat, atât cât puteam”.
Călin avea mari emoții când își însoțea tatăl la fotbal sau la tenis. Se temea să nu facă ceva greșit, căci Petre Geambașu era vulcanic în reacții.
”Am păstrat în suflet ca fiind momentele cele mai frumoase ale copilăriei mele, acele (MULTE) dăți când tatăl meu mergea cu mine la fotbal, la tenis, la înot sau făceam muzică, în perioadele când nu era plecat cu Doina în străinătate, cu lunile. Era superb! Din păcate, însă, ieșirile lui nervoase când ratam vreo lovitură la un sport sau nu îi ascultam vreun ordin umbreau chiar frumusețea momentelor create de el… Mereu am încercat să-l văd fără acele umbre, fiindcă eu așa mi-l doream ca tată, însă el periodic aducea în scenă acel personaj dublu ce i-a caracterizat existența în raport cu mulți oameni. Oscilațiile de tip „Pup – Bat – Pup” nu au fost niciodată pe gustul meu și de aceea nu perpetuez așa abordare cu nimeni dintre persoanele cu care relaționez”.
Călin Geambașu își adoră fiul, pe DaviN.
”Fiind conștient că e numai în puterea noastră, ca oameni, să șlefuim tot mersul vieții, de la generație la generație, eu sunt lângă copilul meu zi de zi, și până azi, când aproape împlinește 14 ani, DaviN nu știe ce înseamnă măcar ridicarea tonului vocii.
E exact ce mi-aș fi dorit și eu, iar prin evoluțiile și rezultatele copilului meu și a altor părinți din ziua de azi care se poartă cu totul altfel cu copiii lor față de educația cu ecouri bolșevice din anii ’80, se dovedește fără putere de tăgadă că paradigma „ce ai văzut aia vei face” este o stereotipie greșită. Evoluăm sau rămânem la comuna primitivă? Educația cu răbdare și cu iubire este singurul lucru real de care au nevoie copiii noștri. La mulți ani, copii de toate vârstele!”, ne-a mai declarat solistul, pentru ego.ro.