Călin Geambașu nu-și poate ierta mama biologică: „E ca un fel de Mama Rusia, un zbir stalinist deghizat în straie femeiești”. Cum își educă el fiul EXCLUSIV

Solistul Călin Geambașu își adoră fiul, pe DaviN, pe care mulți ani l-a crescut singur. Însă, în educația băiatului, Călin Geambașu a decis să nu repete gravele greșeli ale părinților săi, cărora nu le poate ierta nici acum comportamentul agresiv și pedepsele grele, la care l-au supus, în anii copilăriei: ”Pe vremea comunismului, în spatele multor geamuri cu portocale se întâmplau lucruri pentru care astăzi există Telefonul Copilului”, ne-a declarat Călin Geambașu, în exclusivitate pentru Ego.ro.

Călin Geambașu ne-a mai vorbit și despre Angi, mama fiului său, care în ultima vreme a revenit la sentimente mai bune față de întreaga familie.

Reporter Ego.ro: Ai fost, încă de la început, tată cu normă întreagă pentru fiul tău, DaviN. La ce materii faci lecții cu el, cum se descurcă la școală, am înțeles că este printre primii, bursier. Care este programul vostru zilnic?

Călin Geambașu: Momentul când am devenit tată a reprezentat pentru mine acel punct al vieții când am început să prioritizez absolut tot ce ţine de cunoștințele și de resursele înspre a-mi îndeplini menirea de părinte, construind în jurul lui DaviN un mediu familial complex. În primii ani de viață ai lui DaviN, pentru a-i ușura prietenei mele sarcinile cotidiene, i-am adus-o ca sprijin în creșterea copilului pe mama ei, astfel că DaviN a beneficiat din plin de aportul bunicii materne, zi de zi, aproape 4 ani. La doar câteva luni distanță, au venit la noi și sora și cumnatul ei, toți fără serviciu.

Ei aveau 3 copii minori și, astfel, familia extinsa a necesitat grijă și acțiuni concrete pe mai multe paliere. Nu mi-a fost ușor să-i întrețin pe toți, să le plătesc creditele, eu fiind singurul care munceam, însă dorința de a-i putea oferi copilului meu niște momente și amintiri frumoase, cu multă joacă și vacanțe, mi-a dat putere să mențin câțiva ani acest angrenaj familial cu răspunderi multiple. DaviN, încă de când era mic de tot, a combinat foarte eficient acțiunile distractive cu cele educaționale, căutând și găsind interes în activități care l-au ajutat și îl ajuta și în prezent să obțină rezultate foarte bune în ceea ce-și propune.

Reperele și direcțiile concrete l-au impulsionat foarte mult și i-au dat acea poftă să vrea și el să poată să facă acele lucruri. Pe plan muzical, are sute de melodii pe care le cântă la tobe, la nivel profi, alături de trupa noastră, deseori acompaniindu-ne Live în concerte. Anii trecuți, în pandemie, am profitat de timpul liber, și l-am învățat cum să lucreze cu programe profesionale de făcut producție muzicală, astfel că astăzi se înregistrează singur când are vreo idee de melodie sau face negative muzicale pentru a-și îmbunătăți cunoștințele. Sf. YouTube ne ajută imens cu tutoriale când amândoi ne poticnim în ceva…

Tot în pandemie, DaviN a înregistrat și filmat 55 de melodii din repertoriul lui Michael Jackson, cu coregrafii lucrate, costume și antrenament vocal. Înainte de pandemie, a filmat voce + tobe tot repertoriul trupei americane 21 Pilots, repertoriu ce cuprinde peste 60 de melodii. Toate sunt pe YouTube, pe canalul lui. Joacă, muncă și pasiune. În ultimele luni, ne-am apucat și de teorie muzicală și am făcut deja 3 manuale. Mai urmează încă 2 anul asta și astfel vom termina 5 ani de studiu într-un singur an. Tot anul ăsta urmează să se înregistreze cântând vocal melodii din repertoriul Bruno Mars.

La școală, chiar dacă a studiat online permanent, tocmai a luat locul II pe județ la un concurs pe proiecte istorice și a obținut media 9.70 (cea mai mare din clasă), primind astfel bursa de merit. A fost o emoție unică atunci când a venit Doamna Dirigintă și i-a înmânat bănuții lui. În ziua aia m-a scos la restaurant pe banii lui. Eram fericit pentru fericirea lui. El e obișnuit să primească bani, fiindcă eu îl plătesc de fiecare dată când urcă pe scena, dar banii obținuți din bursă au avut o altă conotație.

Programul nostru zilnic este împărțit în activități diverse, pe care le combinam după chef și necesitați: școală, teme, muzică, jucăm fotbal, tenis sau baschet în curte, mă joc cu el și cu prietenii lui diverse jocuri pe PC online, ne vedem cu prieteni și oameni dragi, mergem la film sau la câte o piscină, tabere, excursii.

Evoluăm, de la generație la generație, în relația părinte-copil, sau repetam aceleași greșeli? Cum a fost tatăl tău și care este relația ta cu fiul tău? Petre Geambașu te-a pedepsit aspru, pentru fiecare mică greșeală. Cât de greu este pentru un părinte să fie judecat de propriul copil?

Călin Geambașu: Sunt de părere că trebuie să prețuim și să dezvoltăm ceea ce vedem bun la generațiile anterioare, însă nu suntem copy – paste cu înaintașii noștri, fiindcă ar însemna încă să fim în comuna primitivă (emoțional și acționar). Viața este o triere perpetuă, un drum înspre mai bine, nicidecum o cramponare în vechi metehne sau obiceiuri din secole trecute. Știu că există preconcepții perpetuate la nivel colectiv potrivit cărora “ce ai văzut, aia vei face și tu”, doar că preluând copy – paste unora pur simplu le este mai ușor așa, iar alții încearcă să obțină exonerarea răspunderii personale, disculpându-se mascat, dând vina pe “înaintași” pentru propriile erori.

De fapt, suntem suma alegerilor și acțiunilor noastre individuale ce pot genera, extinde și întreține un Cerc al Binelui, adaptat prezentului, tocmai învățând din greșelile înaintașilor. Și le mulțumim pentru acele greșeli, fiindcă știm clar ce să NU repetam. De multe ori “așa nu” este la fel de educațional precum “așa da”. Încercam să progresăm sau ne afundăm în spirit retrograd? Legat de tatăl meu, s-a înțeles greșit că ar fi fost chiar un satrap nemilos.

E adevărat, era și este rigid și orgolios, abuzând financiar de mine și comițând de-a lungul vremii niște acțiuni regretabile, dar eu mereu am văzut aceste lucruri ca niște “deraieri” de moment, datorate unor schimbări foarte bruște și radicale de stare, însă tot el mi-a arătat și latura lui frumoasă, protectivă și educațională și tot de la el am învățat simțul prevenției, lucruri ce m-au ajutat foarte mult. Îi sunt recunoscător pentru partea bună a educației primite și pentru momentele frumoase pe care mi le-a oferit. Multe!

Venea la fotbal cu mine și cu prietenii mei, jucam tenis împreună, m-a învățat să înot, mi-a sădit încrederea în el și mi-a oferit multe bucurii specifice vârstei copilăriei, și de aceea, au și fost de neînțeles episoadele dure pe care le punea în scenă, din senin. În 2016, am încercat să lămurim împreună aspectele neplăcute ale relaționării noastre, am discutat și înregistrat ore întregi despre aceste discrepanțe de neînțeles, le-a recunoscut, a fost un prim pas, dar…a refuzat să-și ceară iertare, motivând că “un părinte nu își cere niciodată iertare propriului copil, indiferent de vârstă”, aspect ce eu îl văd tocmai contrar, și anume că un părinte își arată superioritatea exact prin puterea asumării unor greșeli și îndreptarea lor, servind astfel ca exemplu pentru viitor.

Cel puțin, eu așa procedez și am reușit să-mi cresc copilul până la aproape 14 ani fără să ridic nici măcar vocea la el. Faptul că tatăl meu mă pedepsea pentru greșeli mici și o făcea în public este motivat de către el (tot în discuțiile noastre înregistrate) prin nevoia de a le arăta altora că el este un părinte “care intervine”. Mereu a fost preocupat de fațadă, și mai puțin de conținut, cunoscut fiind faptul că în acei ani ai comunismului părinții agresivi nu erau deloc o raritate. Ce a fost o raritate care i-a bulversat pe mulți părinți agresivi și retrograzi a fost faptul că eu am și ripostat când am avut puterea necesară, oprind astfel definitiv agresiunile asupra mea.

Pe vremea comunismului, în spatele multor geamuri cu portocale, se întâmplau lucruri pentru care astăzi exista Telefonul Copilului. Atunci, puteam doar să ne facem dreptate singuri. Atât cât reușeam. Însă, pentru lucrurile frumoase și bucuriile pe care mi le-a făcut, de-a lungul anilor copilăriei, am decis să nu mă distanțez complet de tatăl meu, ba chiar l-am ajutat în 2010 să-și cumpere casa unde am și eu terenuri, casa și studio. Mai mult, chiar l-am sprijinit zilnic în tot ce a însemnat cariera lui, începând cu anul 1992, până în 2014, moment când am încheiat proiectul PRO TV “Dansez Pentru Tine” și mixajul la mine în studio al singurului său spectacol de anvergură.

Că nu m-a plătit nici până în ziua de azi, e un lucru pe care îl poate îndrepta oricând. În pofida acelor “deraieri”, retrăiesc cu plăcere faptul că tatăl meu mi-a făcut o copilărie aproape perfectă, cum foarte puțini copii aveau pe vremea aia. Mașinuțe, dulciuri, aniversări și penare colorate, cum nu mai avea nimeni pe atunci. E drept, le împărțeam cu prietenii, fiindcă parcă îmi era greu să văd că eu am de toate și ei, nu. Pe lângă lucrurile materiale, tatăl meu a arătat și multă grijă și afecțiune. Dezamăgitor pentru mine este faptul că tatăl meu a distrus tot ce a fost frumos începând cu momentul când i-am cerut în mod mai insistent să-și achite datoriile cumulate în timp.

Din acel moment parcă s-a transformat, dedându-se la repetate atacuri mediatice, fiind obligat ulterior să răspund tot de atâtea ori. Regret că a ales să-și trăiască așa anii bătrâneții. Eu l-am adus aproape de mine tocmai pentru a-i oferi oportunitatea de a-și căuta în el resursele Binelui ce i-ar pava drumul spre Izbăvire și un suflet curat. Judecata părinților de către copii nu este decât o oglindă întoarsă de către aceștia spre înaintașii lor. Dacă nu le place ce văd, este doar reflexia propriilor acțiuni. Eu voi vrea să-mi placă ce voi vedea când copilul meu îmi va pune în față Oglinda.

Te temi de un posibil război și în România, pentru siguranța copilului tău. Spuneai: ”Copiii noștri merită ca tunurile să rămână doar amintiri triste prin care au trecut bunicii și străbunicii noștri eroi, neuitând o clipă firul istoric, desigur. Și greșelile făcute, pentru a nu fi repetate”. Cum crezi că vor evolua lucrurile de la graniță?

Călin Geambașu: Miracolul accesului la tehnologie și la cunoaștere ne-a fost dat odată cu Democrația. Astăzi există documentare și cronologii în detaliu care să ne ajute să nu fim influențați de propagandă și de conspirații nesfârșite. Pe vremuri, era greu spre imposibil să discerni. Ne turna pe gât Cizmarul doar ce voia el. Acum, doar la câteva click-uri distanță, putem afla ce se ascunde în spatele războiului din Ucraina, putem afla despre ororile staliniste din anii 30 când catastrofa numita Holodomor a ucis prin înfometare milioane de oameni în Ucraina, la ordinele URSS, din postura de națiuni înfrățite, pe timp de pace…

Ei au un istoric aspru, deși teoretic au fost în aceeași familie. O simpla căutare YouTube “Europe Map History” face trimitere la un rezumat ce ne arată pe ani și pe zone de către cine au fost locuite aceste meleaguri europene. Toate. Înflăcărările mai dispar atunci când rațiunea își face locul. În ceea ce privește poziția României, datorită apartenenței NATO și UE, avem cea mai privilegiată și sigură condiție strategică din câte am avut vreodată. Poporul român contribuie activ cu aport din PIB la acest nivel de siguranță, însă ponderea cea mai mare a cheltuielilor NATO este asigurată de țări precum SUA, UK, Germania, Franța și Italia.

Cine comentează negativ la adresa acestor mecanisme internaționale are acum posibilitatea să-și reevalueze punctul de vedere ultra-naționalist, acum când războiul nu mai este doar o ipotetică amenințare îndepărtată, ci o realitate în derulare, chiar la granițele noastre. Nu am pregătit stocuri mari de mâncare tocmai fiindcă am încredere în aceste structuri defensive și economice internaționale care reușesc să ofere un echilibru cotidian populației. Cu toate greutățile zilnice, nu putem să nu vedem și partea plină a paharului, aia din care bem cu toții.

Tu și fiul tău vă serbați ziua de naștere împreună, pe 30 octombrie. Crezi că este un semn divin că v-ați născut în aceeași zi? Cum vă distrați?

Călin Geambașu: Pe lângă faptul că a fost naștere naturală (deci decizie dincolo de noi), cel puțin la fel de interesant este faptul că DaviN a fost “băgat la cuptor” chiar de ziua lui Angi. Știm asta cu precizie, fiindcă în acea perioada încă nu locuiam împreună și puteam să ținem ușor evidența momentelor când ne vedeam. Semnul Divin nu îl găsesc în asocieri sau cifre, ci în faptul că mi-a oferit Dumnezeu un copil așa cum nici nu aș fi îndrăznit să sper. Zilele de naștere ni le facem împreună și de cele mai multe ori mergem la o arenă de lasertag, unde copii și părinți ne echipăm și intrăm la joacă pentru câteva ore.

Este o senzație superbă, o simbioză extraordinară părinți – copii, unde jocul combina pac-pac, v-ați ascunselea și multă mișcare. În pauze, mâncam plăcinte, pizza, tort și ce o mai vrea fiecare să comandăm. E un moment pe care mereu îl așteptăm cu drag. La capitolul cadouri, noi funcționăm puțin diferit. Nu prea mă bucură ideea asta larg încetățenită cum că oamenii își fac cadouri doar de Crăciun, Paște și de zile aniversare. E cumva un stereotip. Nu de alta, dar mai avem nevoie de bucurii și pe parcursul celorlalte 300 și ceva de zile ale anului, iar în măsura posibilităților și a nevoilor ivite, nu așteptăm până la o zi anume să ne facem un cadou mult dorit.

Surpriza este cu atât mai mare cu cât acel cadou apare într-o zi oarecare, atunci când nu ne așteptăm. E un fel reciproc de a ne oferi clipe frumoase. Din partea lui DaviN pentru mine, un cadou înseamnă simplul lui fel de a fi zi de zi, un bilet pe care îmi scrie “te iubesc, tat” sau încă o melodie pe care o învață și o cântă cu plăcere. Fericirea lui e cel mai mare cadou pentru mine.

Călin Geambașu o regretă pe bunica lui, care i-a fost ca o mamă: „Când n-a mai fost ea, a rămas prin zona CO2, barza mea toxică”.

Îi ești recunoscător bunicii tale, care te-a crescut. A fost mai înțelegătoare cu Călin Geambașu? Ce ai să-i reproșezi însă mamei tale, în relația cu tine? Ați trecut prin multe scandaluri. O vei putea ierta?

Călin Geambașu: Pur și simplu bunica a fost Mama mea. Zi de zi. Mama e cine te crește și ocrotește. Mama e acea ființă minunată ce o vezi zilnic dedicată, mereu protectoare și pentru care niciun sacrificiu nu pare prea mare. De aceea i-am și spus toată viața “Mama”. Cu mâna mea i-am scris pe mormânt același simplu cuvânt: “Mama”. Când Mama n-a mai fost, a rămas prin zona CO2, barza mea toxică. Toată viața a fost geloasă pe tandrețea și drăgălășenia privirilor și îmbrățișărilor dintre mine și Mama, iar asta s-a manifestat în comportamentul ei urât, încercând mereu să ne dezbine. Fără succes.

Despre mamele narcisiste (mamele toxice) s-au scris cărți multe și sigur specialiștii și autorii aceia nu o știau pe CO2 și nici pe mine. Vechea cultura românească “eu te-am făcut, eu te omor” a plasat-o pe CO2 în raport cu mine ca un fel de Mama Rusia, un zbir stalinist deghizat în straie femeiești. CO2 a fost ghidată de vorbe precum “bătaia e ruptă din Rai” și alte din astea; ce blasfemie! Mă bucur că la un moment dat mi-am găsit și puterea să ripostez, fiindcă resemnarea mi-ar fi alterat personalitatea. Riposta mea a oprit definitiv “invazia” și s-a așternut liniștea.

M-am rușinat mereu cu stilul ei de mahalagioaică și fără rezultate în vreun domeniu. O nulitate pe linie. Însă, nu am niciun fel de legătură cu ea și nici vreo vină că îmi e barza. Din adolescență și până în prezent, mi-am ales iubitele în așa fel încât să NU semene deloc cu CO2. Din nou, exemplul “așa nu” mi-a fost benefic. Spre deosebire de tatăl meu, la CO2 efectiv nu găsesc deloc puncte pozitive. Chiar nu ai ce să înveți de la un om care înjură permanent, jignește fără motiv, se ceartă cu toți, îi bârfește pe toți pe la spate și te minte în față. Mahala.

Să nu mai vorbim despre atacul mediatic lansat asupra mea în 2017, din simplul motiv că nu o mai băgam în seama deloc, nici măcar nu mai vorbeam cu ea de 5 ani, după ce mi-a cauzat prejudicii mari pe un șantier… A atacat de ciudă că era total nebăgată în seama. Tatăl meu s-a complăcut în relația cu ea din niște motive simple: o folosea să o bage la înaintare în disputele lui cu diverși (ea fiind cu mahalaua) și în principal el oricum era mult timp plecat prin străinătate, împreună cu Doina Spătaru, cu lunile, iar statutul de “om căsătorit și cu copil” îi facilita accesul la Viza de Occident (mă rog, la treaba cu Viza contribuia și cumnatul lui, colonel în securitatea lui Ceaușescu).

Legat de iertare, nu am pe cine să iert, fiindcă eu am rămas fără Mama la vârstă de 30 de ani, atunci când Mama Bunica a plecat definitiv acolo unde numai sufletul știe să călătorească.

Îi porți un enorm respect și regretatei Doamna Platon, care te-a învățat tainele pianului, mergi adesea la cimitir, ca să îi pui o floare… Și ea a avut o poveste dureroasă de viață, era să moară în timpul ocupației rusești din anii ’50…

Călin Geambașu: Doamna Platon a fost profesoara mea de pian cu care am studiat începând cu clasa I și cu care mai studiam și când eram student la Conservator. Am avut și alți profesori de pian cu care am studiat și cărora le port respect și aleasă prețuire, dar cu Doamna Platon am avut o relație ca de familie. Ne-am cunoscut pe o plajă din Mangalia. Ea era acolo să facă tratament pentru o problemă cu oasele, iar eu eram la joacă, alături de Mama Bunica. Aveam 5 ani. M-a frapat cât de repede făcea cubul rubic și am rugat-o să mă învețe și pe mine. Muzica s-a prins de mine, cubul rubic, nu.

Cu Doamna Platon petreceam ore întregi în afara programului de studiu doar pentru a discuta. Mi-a fost ca a doua Mamă (prima fiind Bunica). Conversațiile cu ea erau lungi și despre orice. Îmi povestea despre fiul ei Vlad (medic în Elveția și cu care sunt bun prieten), despre colegul ei, pianistul Dan Grigore, despre profesoara ei, Cella Delavrancea, despre elevii care i-au murit la cutremurul din ‘77, despre cum era să moară și ea în timpul ocupației rusești din anii ’50, despre multe…Pianul Doamnei Platon este și azi la noi acasă. Pianul cu care a lucrat cu peste 1.000 de elevi.

Chiar și jurnalele ei personale sunt la mine, cu tot ce își nota încă din anii ’50, ’60, ‘70. Petrec uneori timp și îi parcurg amintirile și observ cu mare drag și apreciere cu câtă minuțiozitate își nota orice: interpretări ale muzicii, jurizări, etape în viață, emoții. E o adevărată călătorie în timp. Și lucrarea ei de grad este la mine, în original. Era șefă de catedră la specialitatea pian principal. Visul meu împlinit este că și DaviN a apucat să o cunoască pe această femeie minunată din viața mea și să lucreze un pic cu ea. Mi-aș fi dorit ca tatăl meu să fi lucrat ceva muzical cu DaviN, dar el mereu era ocupat cu altceva, altcineva… Acum ar putea DaviN să-l învețe pe el multe…

Ce spune despre tatăl lui, Petre Geambașu: ”Vine cu mașina prin fața casei, parchează la vecina, dar la nepot nu vine”

Cum este tatăl tău, Petre Geambașu, ca bunic? Ce relație are cu băiatul tău?

Călin Geambașu: Păi, NU ESTE. Adică, nu există pe persoană fizică în relaționarea cu nepotul. Asta i-am și reproșat atunci când s-a arătat foarte deranjat de efectul propriilor inacțiuni. Oglinda… Singurele amintiri cu nepotul sunt cele generate de mine (vacanțe în Grecia, Paris, acasă rarisim). Încă din perioada când lucram amândoi permanent la PRO TV, pentru emisiunea ”Dansez Pentru Tine”, deși ne vedeam aproape zilnic și trecea prin fața casei noastre, la nepot nu venea. Nu are nici în prezent măcar o poză cu DaviN plimbându-l în parc.

Nu a oprit niciodată să-i aducă copilului o cutie de lapte sau niște scutece, ceva, orice. Mi se pare dezolant, iar în paralel, pozează în mare familist. Oha, de fațadă! Peste vorbe și impresii, faptele ne definesc. În toamna lui 2008, în pregătirea nașterii lui DaviN, m-am mutat împreună cu prietena mea la casă, în Otopeni. Primul semn al poziției lui nefirești a fost când a refuzat să vină la Binecuvântarea copilului când acesta a împlinit o lună, pretextând că el și CO2 nu vin fiindcă DaviN încă nu e botezat ortodox (…) În schimb, ne-au fost alături prieteni, colegi de trupă, oameni dragi. Un moment frumos, de suflet.

Tatăl meu a continuat această purtare ciudată și în anii ce au urmat, oscilând modalitatea de relaționare, motivând apoi că îl deranja mama prietenei mele, care locuia la noi. Falsitatea atingea apogeul când, vrând-nevrând, situația făcea să fim cu toții, iar atunci zâmbea frumos, ca și cum până atunci ar fi fost totul ok și cursiv. Aceste discrepanțe acționare m-au făcut să nu apreciez deloc demagogia și prefăcătoria. Practic, minciuna și pasivitatea. Playback pe scenă cu trupa lui, playback în familie. Prea mult.

În timp, am reclamat aceste lucruri ca nefiind deloc o practică exemplară. Când a împlinit 70 de ani i-am spus tatălui meu să prețuiască fiecare zi ca pe un Bonus de la Dumnezeu. N-a înțeles nimic. Vine cu mașina prin fața casei, parchează la vecina, dar la nepot nu vine. Când făcea scene din astea, nu era încă situația deschisă și discutată ca acum. Speram mereu că un clopot al Înțelepciunii să-i zguduie din temelii haina grea și ruginită a orgoliului, dar n-a fost să fie; s-a ascuns mereu în spatele părerilor superficiale ale oamenilor, oameni pe care tot ei îi păcălea anterior, pentru a-și ilustra în mod fals o imagine în neconformitate cu adevărul.

Practic, se minte singur. El este cel care a pierdut muuulte clipe minunate ce-i puteau bucura inima împietrită și înconjurată de fum. DaviN e splendid și oferă numai momente ce orice bunic și-ar dori să le vadă la nepotul său. Există pe YouTube un link “Nero Zero Bunic, Zero Familist” cu un dialog între mine și el exact pe această tema: neasumarea rolului de bunic. Își motiva neimplicarea prin faptul că uda pomii, da de mâncare la câini și că “încă este activ”. Justificări și promisiuni nerespectate de îndreptare.

Nimic nu a remediat nici până azi, ba chiar s-a afundat și mai mult în greșelile inițiale, pentru a încercă să și le justifice cumva. Cu toate astea, DaviN se bucură când îl vede, dar dese au fost situațiile când copilul a văzut cum bunicul lui nu se poartă deloc ca alți bunici și, firește, și-a pus întrebări legitime. Mai ales că locuim la o stradă distanță! Apoi, când ne vedem, se poartă de parcă nu ar fi nicio problemă. Proba de caracter. Eu nu i-am cerut nimic altceva tatălui meu, decât să fie un om corect și bun. Pe unii “îi doare” această simplitate.

Călin Geambașu s-a împăcat cu mama copilului, după un proces de patru ani

Într-o perioadă, lungă chiar, ai fost și tată și mamă pentru DaviN. În ultima vreme însă aveți pe Facebook fotografii și cu Angelica Cadar, care s-a aflat la terapii „în tratarea psihicului uman”. V-ați împăcat, de dragul fiului vostru, locuiți din nou toți trei?

Călin Geambașu: Angi San, micuța kamikaze, și-a mai încheiat trucajul și șarjele ofensive asupra noastră după ce toate completurile de judecători mi-au dat dreptate în fața atacurilor ei nefondate pe acțiuni reale. A încercat fără succes să inducă în eroare oameni de specialitate care au anchetat în detaliu, timp de 4 ani, tot ce putea fi de anchetat. A crezut în mod greșit că va putea să se folosească abuziv de statutul de femeie. Oamenii ăia anchetează și judecă probe, nu vorbe. Am câștigat pe linie, până acum numai din poziția de apărare.

În paralel cu atacurile la adresa stabilității familiei, atacuri dovedite a fi absurde, Angi San s-a refugiat în niște tratamente ale Sinelui (unele cu nuanțe mistice și ezoterice), dovedind astfel că era conștientă de starea precară de echilibru în care se afla încă de dinainte ca noi să pornim la drum. Mie îmi tot spunea încă de atunci și se manifesta ca atare, dar mereu credeam că își va reveni în urma contactului cu frumoasa realitate din jurul ei, al nostru. Întotdeauna începea ceva și nu ducea la bun sfârșit, indiferent dacă era chiar ea inițiatoarea acelui proiect sau a unei simple idei.

Poate de data asta va înțelege să-și asculte simțurile și rațiunea, fără să mai plece urechea la diverși Guru, adesea amețitori și cu scopuri ascunse. Vom vedea. Doar timpul o va dovedi, deși el curge necruțător și ireversibil într-o singură direcție. Niciun tratament nu e mai bun decât Bunătatea, Sinceritatea și Continuitatea. Când le va obține pe astea 3, de abia atunci a câștigat și, odată cu ea, și noi. Aceste 3 virtuți însă nu vin de nicăieri sau de la vreun Guru; ci sunt consecințe directe ale Conștiinței, reflectate în acțiuni concrete, exprimate omogen. Adică, mai puține abureli și mai multe fapte bune.

Pe timpul procesului și al șicanelor pe care mi le făcea Angi San atunci, a venit să stea cu mine și cu DaviN prima mea iubită din adolescență, Pisa, fosta prim-balerină a Operei Române și a Teatrului Național din Salzburg, Austria, pe numele ei complet Cristina Uța. Pisa tocmai era într-o pauză între 2 contracte și a venit cu toată inima la noi, mutându-se cu mobilă, tablouri și cățel. 1 an de zile, Pisa l-a dus la școală pe DaviN și s-a îngrijit de cele ale casei, tot împreună am călătorit în concertele mele prin țară și am participat și la un interviu TV realizat de Cristi Brancu.

Actualmente, Pisa este coregrafă și manager la Teatrul Național din Linz, Austria, iar povestea sufletelor noastre a demonstrat că trecerea anilor și distanța nu răpun niște sentimente curate ce ne-au fondat o relație de dragoste aproape unică în anii de liceu și după; 8 ani am fost împreună, ea balerină la Operă, eu “elev” la Școala Vedetelor. Memorabil… După ce Pisa s-a întors în Austria, pentru a-și relua firul carierei, alături de noi acasă au mai fost și alte prietene ale mele mai vechi sau mai noi, însă nimeni nu avea cum să substituie pentru un copil ce atunci avea doar 10 ani nevoia mamei, chiar așa “off road” cum era Angi San atunci, așa că nu m-am putut lansa în angajamente de lungă durată, fiindcă nu îmi place să mă joc cu viețile oamenilor.

Cea mai mare parte din timp însă, ne-am descurcat singurei, iar asta a făcut să-mi divinizez copilul care, deși era supus unor proceduri dificile de către ambițiile lui Angi San, și-a păstrat inocența sufletului, a manifestat înțelegere și răbdare cu mult peste vârsta lui, încercând și reușind să depășească cu brio acele momente dificile, văzându-și în continuare de prieteni, muzică și copilărie. În prezent, Angi San are un comportament incomparabil mai bun și mai firesc, aspect ce-i subliniază încă o dată inutilitatea acelor gesturi războinice ce au împins-o către pierderi și consecințe severe.

Și cei care au încurajat-o au greșit amarnic, ei cunoscând prea puțin din frumoasa noastră realitate cotidiană, aspecte pe care doar cei care au trebuit să analizeze cauza juridică le-au putut vedea în detaliu. În timpul procesului, Angi San s-a înconjurat de oameni noi, care habar nu aveau parcursul vieții noastre. I-a păcălit pentru a primi compasiune nemeritată, apoi s-a sprijinit vremelnic pe reacția acestora. Cauza ei falsă poate fi studiu de manual despre cum să nu te lamentezi aiurea unor oameni străini că apoi să ajungi să crezi singur propriile minciuni (doar fiindcă “au prins pe moment”), apoi să încerci să faci rău gratuit cuiva în raport cu Legea.

Magistrații au acces la lucruri la care tanti cutare și nenea cutare nu au niciodată, de aceea “binevoitorii” pot face foarte mult rău amestecându-se în viețile altora, prin simpla necunoaștere a contextului. Pentru moment, ne bucurăm că atunci când ne vedem ne simțim bine, mergem la munte, la mare, dansăm pe jocul Wii, ne uităm la filme, o mai împrumut cu ce are nevoie, din astea omenești. În clipa în care răspund la acest interviu, Angi San îmi conduce mașina personală. Răspunderea de părinte este mai presus decât orice ifose adolescentine sau crize de gelozie. Prioritizăm realitatea și rațiunea sau alimentăm stările de dezechilibru și de confuzie?

Fiul tău a moștenit din familie dragostea pentru muzică. Cântă la tobe, are și voce. Îi place scena, crezi că tot acesta va fi și drumul lui în viață, cel muzical?

Călin Geambașu: Bunicul meu era militar, iar la bătrânețe cizmar. De asemenea, părinții și bunicii colegilor mei de Liceu și apoi de Conservator nu aveau nimic în comun cu muzica. Legat de talent, o citez pe Doamna Platon: “talentul reprezintă doza de interes pe care o persoană o alocă unei anumite îndeletniciri”. “Doza de interes”, ce cuprinzător și responsabil a definit… E perfect valabil în orice domeniu, nu numai în muzică. Glasul muzical este de la Dumnezeu și nu am niciun merit pentru faptul că DaviN are și voce muzicală. Restul abilitaților la instrumente și le-a dezvoltat încercând să pună în practică ce vedea și îl impresiona în mod plăcut. 90% muncă, 10% talent, după cum spune celebra vorbă.

Unde am contribuit eu, a fost prin a-i crea un mediu în care să poată evolua profesional, oferindu-i resursele și tot timpul meu liber și totodată îndrumându-l înspre a-și asculta bucuria inimii. Eu i-am spus doar atât: “tata numai la muzică se pricepe și aici poate să te ajute; pentru orice altceva ți-ai dori, apelăm la profesori”. Și eu am avut șansa ca tatăl meu să aibă în casă cele necesare muzicii, asta fiindu-i profesia, dar exista o diferență fundamentală între mine și tatăl meu: tatăl meu le avea pentru el, iar eu munceam pentru el și apropiații lui (fiind eram încă elev atunci; nu aveam carieră), pe când eu am făcut eforturi direcționate strict către copilul meu, fără ca acesta să lucreze pentru mine, ci doar pentru dezvoltarea lui personala.

Îl sprijin în continuare cât pot și sunt nespus de fericit că îl văd cum îmbrățișează cu pasiune acest drum al muzicii, fiindcă a apucat de mic să vadă direct de pe scenă câtă bucurie putem răspândi celor cărora le cântăm și cum ne încarcă și pe noi cu elan și bucurie starea lor de bine. Scena oferă un fir emoțional excepțional și îți oferă șansa să îți vezi instant roadele muncii. În 2011, am filmat cu trupa mea 80 de clipuri muzicale ce aveau ca scop precis în acel moment ideea de a-i servi lui DaviN ca reper educațional direct.

Nu aș fi putut doar să-i spun “cât de mișto e pe scenă” fără ca el să și vadă acest lucru. Avea doar 3 ani în acel moment. Efectul direct a fost că doar la 1 an distanță, când avea 4 ani, copilul meu deja petrecea ore multe pe zi încercând să cânte ca “fratele meu, Gonzales” (așa îl numea el pe fostul nostru toboșar), cu care DaviN avea o relație foarte frumoasă, el fiind în esență un om extraordinar de bun. Gonzales îl ținea și în brațe când mergeam împreună în excursii, juca fotbal cu el, deci drumul către tobe i-a fost pavat și de către “fratele Gonzales”.

În prezent, DaviN cântă câteva sute de melodii la tobe, din repertoriul tuturor artiștilor mari, le știe pe dinafară (multe le are și filmate și puse pe YouTube) și mai face și improvizații pe lângă partitura exactă, fiindcă efectiv așa se simte bine. Continuăm cu pian și ne bucurăm în continuare de magia muzicii, slujind-o în mod temeinic și onest.

Călin Geambașu are o poartă cu note muzicale, model identic cu al lui Elvis Presley

Studioul de înregistrări al lui Călin Geambașu pare un decor din desenele animate ”Aventuri din Epoca de Piatră”, iar pe poartă ai note muzicale. Le-ai realizat așa de dragul copilului? Care este povestea lor?

Călin Geambașu: Întotdeauna am fost atras de forme și de culori. Fostul meu apartament din Lacul Tei l-am cumpărat și renovat în anul 2001, folosind combinații multe de culori și materiale atipice (pereți din plută, în studio, în sufragerie plafoniera era un delfin uriaș făcut manual și care răspândea lumina difuză ce se scaldă în restul tavanului, am cerut să fie pictat ca o apă, cu valuri, etc). Până și geamurile termopane aveau ramele colorate. Și jaluzelele verticale (mare modă atunci) aveau fiecare bucată altă culoare, îmbinate în ton cu camera respectivă.

Și azi, după 20 de ani, fostul meu apartament este singurul apartament din cartierul Lacul Tei care are termopane colorate. Mai trec pe acolo și privesc cu plăcere. În anii premergători construcției casei și studioului de acum, la Viena am fost fascinat de stilul lui Hundertwasser, iar în Barcelona de cel al lui Gaudi. Priveam și nu îmi explicam cum se poate construi așa ceva, având astfel de forme, cu materialele existente în comerț. Nici azi nu știu foarte bine, deși am petrecut câțiva ani construind casa și studioul.

Totuși, a ieșit ceva drăguț, unic, dar când m-am apucat să construiesc, habar nu aveam vreo noțiune despre construcții; nimeni din familia mea nu mai construise nici măcar un coteț de găini, deci repere și sfaturi directe nu aveam de unde să primesc. Mai ales că îmi doream un stil constructiv aparte, stil ce le-a dat de furcă și echipelor de muncitori. Unii au reușit niște chestii admirabile, pe care nu le mai făcuseră niciodată. Încercam și inventam pe loc. Cu costuri mari, e adevărat. Gletul a fost dat cu mâna, peste tot, pentru a obține o formă naturală, iar burlanele casei au fost lucrate cm cu cm, acoperișul având forme curbate.

De abia la finalul construcțiilor, am aflat de pe Sf. Internet că stilul se numește simplu: organic. Târziu. Deja era aproape gata totul. Povestea porților muzicale de acasă este de-a dreptul incredibilă, la modul că nici mie nu mi-a venit să cred când am văzut rezultatul și nici furnizorul nu știa când mi le-a adus. Eu i-am cerut firmei care se ocupa de fier forjat să-mi facă “o poartă muzicală”. Rezultatul? M-am trezit că mi-a adus exact modelul porții lui Elvis Presley din Graceland, din 1957! Executat la milimetru! Ce se întâmplase? El a făcut mai departe comanda către o fabrică din străinătate cerând “o poarta muzicală”.

Nu a știut nici el ce va veni, fiindcă sigur mi-ar fi cerut mai mulți bani. Glumesc. Tipul care s-a ocupat de “poarta muzicală” este un om foarte onorabil, căruia i-am și cântat la un eveniment. După ce am avut poarta montată, am văzut întâmplător într-un film chiar poarta despre care vorbim, iar DaviN a exclamat: “bai, aia e poarta noastră!”. Căutând după aceea pe net, am aflat că de fapt era modelul porții lui Elvis Presley. Noroc chior. Doar poarta pietonală, care reprezintă claviatura unui pian, este creația și cererea mea explicită. Restul studioului, firește, l-am umplut de culori și forme drăguțe, lucru ce ne da o stare plăcută în plus atunci când lucrăm și cântăm.

Un gând frumos, pentru cititorii Ego.ro…

Călin Geambașu: Le doresc oamenilor să fie buni și corecți în orice fel de situații și să privească cu încredere apartenența țării noastre la mecanismele internaționale, acum când lumea europeană este zguduită de niște acțiuni ce păreau doar de domeniul trecutului. Prin forță colectivă și intenții bune, constructive, vom reuși cu toții să depășim acești ani dificili ce ne-au pus la încercare în fel și chip. Binele lucrează!

Rămâi la curent cu ultimele materiale exclusive și noutăți despre tot ce te interesează, pe Canalul nostru de WhatsApp!