Când au elevii vacanța de iarnă 2022-2023 și care sunt schimbările în noul an școlar. Recent, Ministerul Educației a stabilit în ce perioadă au elevii cursurile și în ce perioade beneficiază de vacanțe. Una dintre cele mai imortante vacanțe pentru elevi, este cea de iarnă, care se apropie cu pași repezi. Iată mai jos, când au elevii vacanța de iarnă și ce modificări s-au făcut privind structura și calendarul cursurilor.
Ministerul Educației a venit anul acesta cu mai multe modificări privind structura și calendarul cursurilor și cel al vacanțelor. Vacanța de iarnă 2022- 2023 este cea mai așteptată, din perioada sărbătorilor de Crăciun. Anul acesta, vacanța de iarnă va fi de vineri, 23 decembrie 2022, până duminică, 8 ianuarie 2023, adică două săptămâni.
Există și o noutate pentru anul acesta. Elevii vor beneficia de o vacanță de iarnă, care se numește „vacanța de schi”, în luna februarie.
De anul acesta se introduce oficial noțiunea de module, renunțându-se la semestre.
Anul acesta școlar va avea și o vacanță „mobilă”, așa cum a fost denumită de Ministerul Educației. Însă aceasta este fixată de inspectoratele școlare.
„Acest lucru face ca fiecare județ să aibă o structură ușor diferită a anului școlar, mai precis modulele 3 și 4 sunt diferite ca durată Spre deosebire de anii trecuți, vor avea vacanță toți elevii în perioada 22-30 octombrie 2022. Înainte, intrau într-o vacanță de o săptămână doar copiii de grădiniță și elevii de clasele primare, în perioada octombrie-noiembrie.
O altă vacanță nouă este cea din luna februarie, modulară, care poate fi în a doua, a treia sau a patra săptămână din a doua lună a anului, în funcție de decizia inspectoratului școlar”, potrivit Ministerului Educației.
„Pentru elevii din clasa a VIII-a, anul școlar 2022-2023 se termină mai devreme, adică pe data de 9 iunie 2023. Pentru elevii de liceu din anii terminali, anul școlar se termină mai devreme, având în vedere că aceștia vor susține examenele de Bacalaureat.
Pentru ei, anul școlar 2022-2023 se va încheia pe data de 2 iunie 2023. Pentru elevii de liceu care urmează un profil tehnologic și pentru cei din învățământul postliceal, anul școlar are o durată de 37 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 23 iunie 2023”, a anunțat Ministerul Educației.