Love Island, show-ul care a cucerit telespectatorii din peste 25 de țări, ajunge și în România. Formatul a fost cumpărat de Pro TV, care a anunțat începerea filmărilor în urmă cu ceva timp. Emisiunea de dating urmează să fie difuzată atât pe TV, cât și online. Când începe Love Island la Pro TV și ce presupune formatul. Care este marele premiu și cine va fi gazda show-ului.
Update: Love Island va debuta pe 1 octombrie 2023 pe Voyo, urmând ca o zi mai târziu să aibă lansarea la Pro TV .
Love Island este un format original britanic, care a ajuns să fie difuzat în peste 25 de țări din întreaga lume. Succesul colosal de care s-a bucurat i-a determinat pe cei de la Pro TV să cumpere formatul și să îl reproducă și în România. Postul TV a anunțat, la începutul verii, începerea filmărilor. Acum s-a aflat cine va prezenta show-ul de dating.
Citește și: Surpriză uriașă la Pro Tv. Cine va prezenta noua emisiune Love Island VIDEO
Este vorba despre o influenceră cunoscută, care a mai avut de-a face cu televiziunea. Alina Ceușan va fi gazda emisiunii care se va difuza atât pe Pro TV, cât și pe Voyo. ”Alina Ceușan este cea care ne va ține la curent cu poveștile de dragoste sau dramele dintre concurenți”, au anunțat cei de la Pro TV, în cadrul unui eveniment pentru presă.
Cei de la Pro TV au ținut secretă locația în care s-a filmat show-ul. Tinerii care s-au înscris la casting pentru a-și găsi jumătatea vor fi cazați într-o vilă de lux, aflată într-o locație exotică, pe o insulă. Încă din primele zile de casting și-au exprimat dorința de a participa la show numeroși tineri în căutarea dragostei.
Emisiunea va face parte din grila de toamnă. De obicei, grila de toamnă este introdusă la jumătatea lunii septembrie.
„Vestea cea mare e aici! Din 1 octombrie începe Love Island România, pe VOYO, iar din 2 octombrie, puteţi urmări aventurile concurenţilor noştri pe PRO TV”, a spus Alina Ceușan.
Citește și: Asta e informația momentului: „Insula iubirii”, la PRO TV: „Originalul”. Lovitură dură pentru Antena 1
Tinerii care vor lua parte la show au vârste cuprinse între 18 și 30 de ani și merg pe insulă cu scopul de a-și găsi jumătatea. Aceștia sunt supravegheați video permanent, iar pe măsură ce show-ul avansează, au loc eliminări. Pentru a putea rămâne în competiție și a avea o șansă la marele premiu, concurenții trebuie să facă parte dintr-un cuplu.
Câștigătorii vor fi aleși de către telespectatori, la final, prin vot. De asemenea publicul are posibilitatea de a schimba cursul evenimentelor din vilă, printr-o aplicație.
Locația și premiul cel mare sunt diferite de la o țară la alta. În cazul formatului original, cel britanic, acesta se filmează în Palma de Mallorca, într-o vilă de lux de acolo. Premiul cu care pleacă acasă câștigătorii formatului original este în valoare de 50.000 de lire sterline.
”Suntem încântați să aducem, în sfârșit, Love Island în România. Emisiunea este unul dintre cele mai tari formate din lume, în acest moment, și se potrivește perfect strategiei VOYO și PRO TV de a avea divertisment de calitate pentru audiențe diverse. Love Island are deja foarte mulți fani în România, care au văzut versiuni internaționale ale emisiunii și sunt sigur că vor aprecia varianta românească ce va fi realizată sub semnătura calității PRO TV.”, spunea Antonii Mangov, Director de Programe Pro TV, la momentul la care a anunțat show-ul.