Pro TV a anunțat oficial când va începe sezonul al 13-lea al emisiunii Românii au Talent. Decizia surprinde pe toată lumea, întrucât este pentru prima dată în istoria show-ului când va debuta atât de devreme.
Producătorii celei mai îndrăgite și longevive emisiuni de talente ne asigură că cel de-al 13 sezon de Românii au Talent va fi cu adevărat magic. Reprezentanții Pro TV au transmis că show-ul va lua startul în luna ianuarie, mai exact pe data de 20.
Este pentru prima dată în istora emisiunii când producția începe atât de devreme. Până acum, premierele „Românii au Talent” au avut loc în februarie și o singură dată, în sezonul cinci, în luna martie.
Noul sezon Românii au talent îi va avea la masa juriului pe aceiaşi Andi Moisescu, Andra, Dragoş Bucur şi Mihai Bobonete, în timp ce Smiley şi Pavel Bartoş vor asigura atmosfera din culise.
„Pentru mine, 13 nu este ceva cu ghinion, ci cu noroc! Iar anul acesta va fi și magic. Credeți-mă, oameni buni, va fi ceva dincolo de orice așteptări. Dacă pe noi, după 12 sezoane, ne-a bucurat peste măsură, sper că reacția telespectatorilor va fi cel puțin dublă sau triplă”, a declarat plin de entuziasm Pavel Bartoș înaintea startului noului sezon.
Unul dintre cei mai imporanți oameni din conducerea Pro TV a dezvăluit ce îi aștepată pe telespectatori odată cu lansarea grilei de primăvară a postului din Pache Protopopescu.
„Acum că anul ajunge la final, suntem tot mai aproape de lansarea grilei de primăvară și sunt încântat să vă spun că va fi una de excepție. Aducem divertisment de cea mai înaltă calitate, ficțiune din ce în ce mai captivantă și un reality show incredibil, totul pentru ca cei de acasă să petreacă timp de calitate în fața televizoarelor sau pe VOYO. Știm că telespectatorii noștri așteaptă cu mult entuziasm revenirea show-ului lor preferat de divertisment, Românii au talent, așa că ne bucurăm să anunțăm că din 20 ianuarie, formatul revine cu un sezon #magic”, a declarat Antonii Mangov, Programming Director Pro TV.
Sezonul 12 al show-ului de talente a fost câștigat de Darius Mabda, tânărul dansator în vârstă de doar 13 ani, după un număr artistic de excepție. Adolescentul originar din Oradea a ales să danseze pe melodia „In Your Room”, a trupei Depeche Mode impresionând peste măsură atât juriul cât și pe cei de acasă.
Pe lângă marele trofeu, puștiul a obținut și un premiu în valoare de 120.000 de euro.
În preselecții, Darius Mabda a primit Golden Buzz de la Mihai Bobonete, iar voturile publicului l-au trimis în marea finală.
Tot el a câștigat și premiul de originalitate din sezonul 12, în valoare de 10.000 de euro.