Transfăgărășanul este considerat de mulți nu doar unul dintre cele mai spectaculoase drumuri din România, ci chiar din întreaga lume. În fiecare an însă autoritățile închid șoseaua care șerpuiește prin Munții Făgăraș înainte de sosirea sezonului rece pentru că devine impracticabilă. Află când se închide Transfăgărășanul în 2023.
Chiar dacă nu suntem nici pe departe campioni la infrastructură rutieră, România se poate mândri totuși cu unul dintre cele mai specatculoase drumuri din lume: Transfăgărășanul.
Nu doar românii sunt de această părere, ci și prestigioase publicații internaționale. Prezentatorul britanic Jeremy Clarkson, unul dintre realizatorii celebrei emisiuni Top Gear, a afirmat: „this is the best road in the world!”.
Citește și: Singurul drum din lume care dispare sub apă de două ori pe zi. Cum este posibil. Atrage anual mii de turiști
Lungimea totală a șoselei este de 151 km, iar la punctul său maxim de altitudine, Transfăgărășanul are 2042 m, în zona tunelului de lângă Bâlea Lac.
Despre Transfăgărășan se spune că este un drum pe care trebuie să îl parcurgi măcar o dată în viață. Privind de sus drumul șerpuit, vei rămâne fără cuvinte în fața măreției munților și a grandorii acestui obiectiv.
Cel mai recomandat moment de a vizita Transfăgărășanul este în luna iulie sau septembrie. Dar evită, pe cât posibil, să călătorești în zilele de weekend sau sărbători legale.
Citește și: Cel mai lung traseu de drumeție din România. Ce distanță are, de fapt
În luna august este extrem de aglomerat și nu te vei putea bucura pe deplin de locurile de belvedere sau amenajările turistice.
Din luna octombrie, precipitațiile își fac apariția mai des, dar vei avea și un drum mai liber de parcurs și admirat. Poți avea noroc chiar și de vreme însorită!
Drumul a cărui denumire tehnică este DN7C este deschis, de obicei, cam 4 luni pe an. În principiu, deschiderea lui are loc la data de 30 iunie (sau chiar puțin mai devreme), iar închiderea acestuia la finele lunii octombrie.
Anul acesta, datorită condițiilor meteo favorabile, autoritățile au anunțat că Transfăgărășanul va rămâne deschis până spre mijlocul lunii noiembrie.
Citește și: Care este cel mai lung drum din România. Nu mulți șoferi știu de el
Așadar, românii se mai pot bucura de câteva săptămâni de această destinație spectaculoasă.
Chiar și pe timp de vară, circulația pe Transfăgărășan este restricționată. Șoferii nu au voie să circule în intervaul orar 22:00-6:00.
Pe timp de iarnă, drumul rămâne deschis oficial până la Complexul Turistic Piscul Negru (kilometrul 104), din direcția sudică, respectiv până la Cabana Bâlea Cascada (kilometrul 131), din direcția nordică, de unde se poate ajunge cu telecabina la Bâlea Lac. Evident, mașinile trebuie echipate cu cauciucuri de iarnă și lanțuri antiderapante. Segmentele spectaculoase rămân închise din cauza condițiilor meteo extreme, precum zăpadă, avanlanșă și căderi de stânci.
Transfăgărășanul a fost construit în doar 4 ani, între 1970-1974, la cererea lui Nicolae Ceaușescu și era considerat un drum strategic care să lege garnizoanele Piteștiului și Sibiului, în contextul invaziei sovieticilor în Cehoslovacia (1968).
De asemenea, el mai avea și un rol forestier, iar în cele din urmă, în bazele proiectului a apărut și stațiunea turistică de la Bâlea Lac.
Inițial, drumul era prevăzut în proiect doar cu o singură bandă, dar la Nicolae Ceaușescu a decis să aibă două benzi.
Pe lângă grandoarea sa, merită menționat și modul inedit în care a fost construit Transfăgărășanul: o subunitate de geniu a Armatei Române a pornit construcția din Nord, iar o altă subunitate a pornit construcția din Sud.
La final, cele două subunități au ajuns într-un punct comun denumit ”Poarta întâlnirii”. La construcția Transfăgărășanului au prticipat și civili.