Când trebuie să pui conservantul în bulion, de fapt. Greșeala care strică tot gustul

Nu mai face asta dacă vrei un bulion delicios
Când trebuie să pui conservantul în bulion, de fapt. Greșeala care strică tot gustul

Bulionul este unul dintre preparatele pe care gospodinele se chinuie să îl facă foarte bun și foarte rezistent pentru iarnă. În fiecare an, cămara este umplută cu borcane sau sticle de bulion, numai bun de folosit la diverse preparate. Și deși bulionul pare ușor de preparat, este nevoie de o singură greșeală ca să îi strici gustul de tot. Conservantul adăugat greșit poate distruge kilograme întregi de roșii pe care abia ce le-ai preparat pentru bulion.

Cum să faci cel mai bun bulion de roșii

Bulionul de roșii este cel mai bun pentru asezonat diversele preparate pe care fiecare gospodină le gătește pentru familie. Este ideal de păstrat pentru la iarnă, dar foarte util și în sezonul cald, putând fi folosit, practic, oricând. Dacă este pentru prima oară când vrei să faci bulion acasă, trebuie să ai în vedere un detaliu care face diferența dintre succes și dezastru. În rețeta de mai jos vei afla când este momentul în care trebuie să pui conservantul și care este greșeala care îți poate strica bulionul. Preparatul făcut în casă este mai bun decât orice pastă de tomate cumpărată din comerț, dacă știi cum să îl faci în mod corect. Urmează rețeta de mai jos pas cu pas și bucură-te de bulionul tău delicios!

Ingrediente necesare pentru bulionul de roșii

– 10 kg roșii;

– 100g ardei gras galben;

– jumătate de linguriță piper negru boabe;

– 2 foi de dafin;

– 1 linguriță sare;

– 2 lingurițe zahăr;

– jumătate de linguriță de conservant alimentar.

Mod de preparare al bulionului de roșii

Începe prin a spăla bine roșiile, curăță-le de cotor și taie-le în bucăți potrivite. Roșiile tăiate se pun într-o oală și se zdrobesc cu mâinile sau un instrument special pentru a asigura o fierbere mai rapidă. Se pun la fiert pentru aproximativ 30 de minute și se amestecă din când în când, apoi se trec printr-o sită pentru a separa sucul de coajă și de semințe. Sucul de roșii se pune din nou la fiert împreună cu un ardei gras întreg pentru aromă.

Sucul de roșii se condimentează cu sare, piper negru boabe, foi de dafin și zahar, apoi se lasă la fiert timp de aproximativ o oră. În acest timp se amestecă din când în când ca să nu se lipească de oală. Abia când bulionul a fiert se pune și conservantul. Unii fac greșeala de a pune conservantul imediat după condimente. După adăugarea conservantului, se pune bulionul fierbinte în sticlele spălate și dezinfectate. Sticlele cu bulion se învelesc în prosoape și se lasă așa până a doua zi, când se pot pune în cămară.

Rămâi la curent cu ultimele materiale exclusive și noutăți despre tot ce te interesează, pe Canalul nostru de WhatsApp!

Urmăriți EGO.ro și pe
Imagini de la nunta Monicăi Bîrlădeanu cu Valeriu Gheorghiță
9.8 12 note
Ți plăcut articolul? Dă și tu o notă
Când scăpăm de vortexul polar. De când se opresc ninsorile și cresc din nou temperaturile
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a...
E ULUITOR cum arată! Demi Moore afişează o siluetă de invidiat la cei 61 de...
Acuzații DURE la adresa lui Honorius Prigoană. Un om foarte rece, închis și deloc prietenos....
Imagini tulburătoare! Ce a găsit Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale de 17 ani i-a...
Scandal monstruos între Adriana Bahmuțeanu și Gabriela Lucuțar! Incredibil ce schimb de replici a avut...
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
Visurile și aspirațiile zodiilor de foc sunt pe cale să se îndeplinească începând de astăzi...
Energia pozitivă îmbrățișează Berbecii și alte 3 zodii pentru un succes răsunător mâine 24 Noiembrie
Descoperă cum cinci zodii vor lua o cale neexplorată și cum Gemenii vor triumfa peste...
Divorțul a transformat-o în femeie fatală! A slăbit uluitor de mult! 10 imagini în care...
Alina Pușcaș, PRIMELE DECLARAȚII despre plecarea Andreei Bălan din juriul emisiunii Te cunosc de undeva:...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *