Când va fi înmormântată Regina Elisabeta a II-a și unde

Detalii importante despre funeraliile Suveranei

Scris de: Dana Cazacu

09 Sep. 2022

Când va fi înmormântată Regina Elisabeta a II-a și unde

După ce a stat pe tronul Regatului Unit mai bine de șapte decenii, Regina Elisabeta a II-a a murit în după-amiaza zilei de joi, 8 septembrie. Anunțul decesului a făcut abia spre seară, însă a înconjurat lumea în doar câteva minute. Află în rândurile următoare când va fi înmormântată Regina Elisabeta a II-a și unde va fi depus trupul neînsuflețit a celui mai longeviv monarh din istoria Marii Britanii.

Când va fi înmormântată Regina Elisabeta a II-a

În ultimele luni, starea de sănătate a reginei Marii Britanii s-a deteriorat treptat. Ea a avut unele probleme medicale, printre care și cele legate de mobilitate. Conform presei internaționale, în ultimele ore de viață, monarhul britanic s-a simțit din ce în ce mai rău. Tocmai de aceea, membrii Familiei Regale britanice au venit rapid din toate colțurile lumii pentru a-i sta la căpătâi.

Joi seară, Palatul Buckingham a anunțat decesul Reginei Elisabeta a II-a, cel mai longeviv monarh al Marii Britanii (96 de ani). Odată cu moartea reginei apar întrebări despre ce se va întâmpla în continuare. Ei bine pregătirile pentru înmormântarea suveranei au început deja.


Astăzi, 9 septembrie, sicriul cu trupul neînsuflețit al reginei Elisabeta a II-a va fi depus la Catedrala din Edinburgh. Aici va sta vreme de 24 de ore, iar ulterior va fi transportat cu un tren regal la gara centrală a Londrei. Apoi, după trei zile va avea loc procesiunea sicriului de la Palatul Buckingham la Catedrala Westminster. Aici, supușii reginei îi vor putea aduce un ultim omagiu.

Mulțimile de oameni au continuat să crească în afara porților Palatului Buckingham de când a fost confirmată moartea suveranei. Înmormântarea reginei va avea loc la 10 zile de la decesul acesteia, după respectarea perioadei tradiționale de doliu național.

Când va fi înmormântată Regina Elisabeta a II-a și unde
Regina Elisabeta a II-a s-a stins din viață la 96 de ani

Unde va fi înmormântată Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii

Se așteaptă ca regina să fie înmormântată la Capela St. George, de pe terenul Castelului Windsor, unde și-a petrecut mulți dintre ultimii ani. Ea va fi înmormântată alături de tatăl său, regele George al VI-lea, de sora ei, prințesa Margareta și de prințul Philip. Acesta din urmă i-a fost soț vreme de 73 de ani.

Regele George al VI-lea a decedat în 1952, însă a fost înmormântat inițial în Royal Vault. Trupul neînsuflețit al acestuia a fost transferat în capela nou construită abia pe 26 martie 1969. Mama Reginei a fost înmormântată tot în capela Capela St. George.

La înmormântarea reginei este de așteptat să participe demnitari și șefi de state din întreaga lume. Catedrala Westminster găzduiește în mod normal 2.200 de oameni, însă se pot aranja locuri suplimentare pentru a găzdui mai mult de 8.000 de persoane, așa cum s-a făcut procedat și la încoronarea suveranei, potrivit Abc News.

Rămâi la curent cu ultimele materiale exclusive și noutăți despre tot ce te interesează, pe Canalul nostru de WhatsApp!

Urmăriți EGO.ro și pe
Imagini de la nunta Monicăi Bîrlădeanu cu Valeriu Gheorghiță
8.9 12 note
Ți plăcut articolul? Dă și tu o notă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *