Este una dintre cele mai cunoscute prezențe de pe micile ecrane. Prin prisma meseriei pe care o are, este mereu expus din punct de vedere profesional. Într-o oarecare măsură, își face publică și viața personală. Puțini știu, însă, care este numele real al lui Răzvan Simion. Foto
Răzvan Simion, de la matinalul Neatza cu Răzvan și Dani, este unul dintre cei mai cunoscuți prezentatori din țara noastră. Zilnic, în timpul săptămânii, românii își încep dimineața cu el și cealaltă jumătate a sa, Dani Oțil, cu care este prieten încă de pe vremea copilăriei.
Când era mic, Răzvan Simion era mereu pus pe șotii. Pe actualul său coleg din televiziune îl știe de când era la grădiniță. Amândoi s-au născut la Reșița, au urmat apoi aceeași facultate, la Timișoara, și au ales să lucreze împreună la un post radio.
Ulterior, Răzvan Simion – bineînțeles, împreună cu Dani Oțil – a ales să își schimbe domeniul de activitate și să se mute în televiziune. Așa au ajuns amândoi producători la Antena 1 și prezentatori ai emisiunii Neatza cu Răzvan și Dani.
Când era mic, Răzvan Simion nu își dorea să fie moderator, ci profesor de istorie. Destinul i-a condus pașii însă, în altă direcție. Prin prisma meseriei sale, are o viață destul de expusă publicului. Și el alege, la rândul său, să împărtășească detalii ce țin de viața lui privată.
Cu toate acestea, puțini sunt românii care cunosc numele real al lui Răzvan Simion. Fără îndoială, Dani Oțil îl știe, cei doi cunoscându-se de mici, așa cum am precizat deja. Informația a fost ascunsă atât de bine încât restul colegilor de muncă ai prezentatorului TV nici nu au luat în calcul așa ceva.
În urmă cu aproximativ trei ani de zile, Răzvan Simion a dezvăluit într-una dintre edițiile matinalului Neatza cu Răzvan și Dani, de la Antena 1, care este numele său real. Telespectatorii au devenit instant curioși când au auzit vorbele prezentatorului TV. Mulți nu știau că mai are un prenume.
Răzvan Simion a făcut publică informația în contextul în care, pe data de 29 iunie, creștinii ortodocși îi sărbătoresc pe Sfinții apostoli Petru și Pavel. Astfel, prezentatorul TV a spus că, în fiecare an, tatăl său îl sună pentru a-i ura la mulți ani.
Colegii săi au fost uimiți. „Te cheamă Paul?!”, a reacționat uimită asistenta de televiziune Ramona Olaru.
„Mă cheamă și Paul și mă sună tata mereu de Sfinții Petru și Pavel să îmi ureze la mulți ani”, a dezvăluit Răzvan Simion, într-una dintre edițiile emisiunii pe care o prezintă la Antena 1, în urmă cu circa trei ani de zile.