În prezent este una dintre cele mai sexy vedete de la noi, dar în tinerețe era de nerecunoscut. La vârsta de 46 de ani, Carmen Brumă arată senzațional. Abdomenul perfect plat și corpul tonifiat, fără pic de celulită, sunt ca o carte de vizită pentru vedeta care, prin ambiție și perseverență, a devenit un model în ceea privește un stil de viață sănătos. Acum, cu o experiență consistentă în spate, partenera lui Mircea Badea ajută multe persoane scape de kilogramele în plus, însă în perioada liceului și ea s-a confruntat cu aceeași problemă.
Perioada adolescenței a fost una complicată pentru Carmen Brumă. În urmă cu exact trei decenii, pe când avea vârsta de doar 16 ani, ea cântărea 86 de kilograme. Se refugiase în mâncare, după ce a fost nevotiă să se mute la Moscova. Stresul cauzat de această importantă schimbare din viața ei a făcut-o să nu își mai dea seama ce și cât mănâncă.
În acea perioadă acumulase 30 de kilograme, fără să realizeze că se confruntă cu o problemă. A constat că ceva este în neregulă atunci când a încercat să îmbrace o pereche de pantaloni, care însă nu îi mai veneau.
”Unul dintre cele mai bune lucruri care mi s-au întâmplat a fost că am fost grasă. Eram pe la 90 de kilograme. Mi-a picat ca o bombă să plecăm în Moscova, eu visam la America. Am intrat într-o depresie după ce am plecat. Atunci nu am ştiam că este depresie. M-am refugiat în mâncare. Am luat 30 şi ceva de kilograme. Eu nu mi-am dat seama. Şocul acesta a fost când am luat nişte blugi şi nu am reuşit să-i trag mai sus de genunchi”, povestea Carmen Brumă în urmă cu ceva timp.
Ulterior, vedeta a început un program drastic de slăbit, prin înfometare. Însă aceasta nu a fost cea mai bună soluție și și-a dat seama că face o grșeală uriașă. Mai târziu, Carmen Brumă a reușit să aibă o siluetă de invidiat slăbind în mod natural peste 30 de kilograme.
Partenera lui Mircea Badea mergea regulat la sală, obicei pe care îl respectă cu sfințenie și astăzi, și nu mai mâncase cartofi prăjiți de aproape 10 ani.
Stilul de viață sănătos și transformarea spectaculoasă de la un corp cu multe kilograme în plus, la o siluetă perfectă, i-au adus lui Carmen Brumă și nenumărate colaborări, atât în mass-media, cât și în spațiul online. În plus, ea este și autoarea câtorva cărți care promit să îi ajute pe cei care se confruntă cu excesul de greutate să scape de problemă.