Despărțire bombă în showbizul românesc! Carmen Grebenișan și partenerul ei, Alex Militaru, au hotărât să se separe la doar trei ani de la cununia civilă. Anunțul trist a fost făcut chiar de către celebra creatoare de conținut. Iată ce a transmis fosta concurentă de la Survivor România!
În urmă cu puțin timp, Carmen Grebenișan a anunțat, prin intermediul rețelelor sociale, că s-a separat de soțul ei, Alex Militaru. Anunțul trist al creatoarei de conținut vine la doar trei ani de la cununia civilă.
Blondina nu a spus și motivul despărțirii dintre ea și bărbatul cu care a format un cuplu aproape cinci ani de zile. Însă, ea a menționat că decizia nu este una impulsivă sau luată la nervi.
Totodată, Carmen Grebenișan a mărturisit că ea și Alex Militaru sunt împăcați cu ideea că s-au separat. Influencerița a precizat că nici ea, nici partenerul ei nu sunt supărați sau depresivi.
”Acestea fiind spuse, cred că v-ați dat seama, probabil de ceea ce s-a întâmplat. Eu și Alex am ales să ne separăm de comun acord printr-o modalitate prietenoasă.
În scurt timp, eu o să mă mut din locuința pe care o avem împreună. Când o să simt să expun mai multe detalii despre acest subiect în online, o să o fac. Ce vă comunic acum s-a întâmplat deja de câteva săptămâni.
Tot ce trebuie să știți este că nu e o decizie impulsivă. Este o decizie rațională, concluzionată în mult timp, pe baza unor motive pe care, evident, nu pot să le expun pentru că țin de intimitatea noastră pe care o respect.
Noi ne înțelegem bine și chiar ținem mult unul la celălalt, dar uneori asta nu este de ajuns. Tot ce trebuie să știți este că nu suntem supărați și nu o să ne vedeți depresivi.
Suntem destul de maturi încât să luam această decizie înainte să se ajungă la un moment mai tragic. Am ales să mergem mai departe separat. Vreau să vă mulțumesc că ne-ați susținut atât împreună, cât și separat”, a scris vedeta pe InstaStory.
De asemenea, Carmen Grebenișan a mai mărturisit ca ea și Alex Militaru încă locuiesc în aceeași casă. Totodată, creatoarea de conținut a ținut să sublinieze faptul că ea și bărbatul care i-a fost soț se înțeleg foarte bine și că sunt șanse mari să mai colaboreze împreună.
”Cât despre mine, o să-l susțin în continuare pe Alex Militaru cât de mult pot eu și o să-i ofer mereu ajutorul meu atunci când va avea nevoie. S-a dezvoltat foarte frumos în ultima vreme și mă bucur că a ajuns mai multă lume să-l cunoască, este un băiat cu foarte multă carismă și sper să ajungă cât mai departe în viața asta.
Mă bucur că am putut să contribui la ascensiunea lui și să-l ajut cât de mult am putut. Este foarte posibil să ne mai vedeți în clipuri, să mai colaborăm pentru că avem o energie și o prietenie care nu dispare așa, peste noapte, sunt alte motive la mijloc care ne-au determinat să luăm această decizie.
Să știți că suntem okay și vorbim în fiecare zi, momentan locuim în aceeași casă. Este o despărțire atipică, pe care, posibil mulți dintre voi nu o să o înțeleagă, pentru că lumea este obișnuită să se despartă prin ceartă și situații dramatice. Dar eu țin să cred că avem inteligență emoțională, maturitate și puterea să alegem ceea ce este mai bine pentru noi înainte să se ajungă la momente de ceartă, ură și alte situații care nu ne reprezintă.
Citește și Câte operații estetice are Carmen Grebenișan, de fapt. Cum arăta înainte de intervenții, transformare majoră!
În final, Carmen Grebenișan a ținut să-i transmită și un mesaj emoționant lui Alex Militaru. Vedeta i-a mărturisit fostului ei soț că a învățat foarte multe lecții de la el.
”A fost o etapă foarte frumoasă din viața mea, mă bucur că ai făcut parte din ea. Eu cred că o să faci parte în continuare, doar că altfel. Noi o să fim prezenți în online, doar că, în mare parte, separat.
În rest, nu pot să mă pronunț pentru că nu știm niciodată ceea ce ne rezervă viitorul, dar tot ce știu este că amândoi avem inima deschisă pentru a primi tot ceea ce este mai bun în viața asta. Peace and love”, a conchis blondina.