Casa Regală a făcut anunțul. Ce se întâmplă cu Regele Charles, după anunțul șocant al bolii. Vestea așteptată cu mare interes

Anunț recent despre Regele Charles!

În luna februarie a acestui an, Palatul Buckingham a dezvăluit că Regele Charles al Marii Britanii a fost diagnosticat cu o formă de cancer. Acum, la aproape patru luni distanță de la această veste, Casa Regală a venit cu un nou anunț. Află mai multe detalii din rândurile de mai jos!

Un nou anunț făcut de Casa Regală cu privire la Regele Charles

Veste excelentă pentru admiratorii Regelui Charles al III-lea! În urmă cu puțin timp, Palatul Buckingham a anunțat că suveranul revine la îndatoririle publice săptămâna viitoare, după o perioadă de trei luni de tratament și recuperare.

Acesta anunț i-a bucurat enorm pe fanii monarhului. De-a lungul vieții sale, tatăl prinților William și Harry nu s-a confruntat cu grave probleme de sănătate, dar, totuși, a ajuns de câteva ori la spital.

Conform istoricului său medical. regele Charles a avut, în trecut, câteva fracturi. Acesta s-ar fi accidentat de mai multe ori la polo, în anii tinereţii sale, notează cei de la Reuters.

Monarhul și soția sa, Regina Camilla, vor vizita un centru oncologic

Regele Charles și partenera sa de viață, Regina Camilla, vor vizita marți, pe data de 7 mai 2024, un centru oncologic, unde se vor întâlni cu pacienții și personalul, a transmis Palatul Buckingham.

Ulterior, suveranul va participa și la alte angajamente importante. De asemenea, el îi va primi așa cum se cuvine pe împăratul japonez Naruhito și pe împărăteasa Masako. Cei doi vor efectua o vizită oficială în Marea Britanie în luna iunie.

Te-ar mai putea interesa și Decizia radicală luată de regele Charles în legătură cu fiul său, prințul Harry. Nu mai e cale de întoarcere în relația lor!

Kate Middleton se retrage într-o reședință secretă

Veştile despre starea de sănătate a Regelui Charles sunt bune, însă ce se mai știe de Kate Middleton, care la rândul ei suferă de cancer? Ei bine, se pare că soția Prințului William urmează să se mute într-o reședință secretă, departe de ochii curioșilor.

Conform unor surse regale, amenajarea noii locuințe a Prințesei de Wales a început deja. Kate Middleton a anunțat că are cancer în luna martie a acestui an. De atunci, ea nu a mai apărut în public.

Nu a fost prezentă nici măcar la slujba organizată cu ocazia Paștelui Catolic. Totuși, un expert regal susține că soția lui William ar putea lua parte la un eveniment dedicat socrului său, în luna iunie. Este vorba despre Trooping the Colour, o parada militară organizată cu ocazia zilei de naștere a suveranului.

Te-ar mai putea interesa și Când ar putea avea Kate Middleton prima apariție publică, după anunțul șocant al bolii. Un expert regal a oferit răspunsul mult așteptat!

Rămâi la curent cu ultimele materiale exclusive și noutăți despre tot ce te interesează, pe Canalul nostru de WhatsApp!

Urmăriți EGO.ro și pe
9 0 note
Ți plăcut articolul? Dă și tu o notă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *