Mușcatele, cunoscute și sub numele de Pelargonium, sunt flori extrem de populare datorită culorilor vibrante și abundenței cu care înfloresc. Aceste plante sunt ușor de crescut, dar cu toate acestea necesită o îngrijire corespunzătoare pentru a-și menține frumusețea și sănătatea. Unul dintre aspectele importante de care trebuie să ținem cont este frecvența cu care mușcatele trebuie udate, dar și ce fel de apă trebuie folosită pentru udare, astfel încât să nu le dăuneze.
Mușcata este una dintre cele mai populare și răspândite plante din lume. Originară din Africa de Sud, aceasta împodobește aproape orice balcon sau terasă.
Deși este iubitoare de lumină, nu ar trebui să lași mușcatele în razele direct ale soarelui, pentru nu se arde. Așadar, în zilele caniculare ar fi bine să o protejezi. O idee ar fi să montezi o umbrelă, dacă nu vrei să muți jardiniera cu totul din bătaia soarelui.
Însă la fel de important este și udatul acestei plante. Pe timp de vară, udarea regulată este esențială pentru menținerea sănătății și frumuseții mușcatelor. Însă, este important să găsești un echilibru, deoarece un exces de apă poate duce la apariția bolilor și la putrezirea rădăcinilor, în timp ce lipsa apei poate determina uscarea și căderea florilor.
Vara, mușcatele trebuie udate de 2-3 ori pe săptămână. Iar dacă sunt ținute în soare mai multe ore, atunci udarea se va face zilnic.
Citește și: Cum se îngrijesc mușcatele iarna. Ghid de îngrijire, ce este esențial să faci
Mușcata se udă de sus, prin turnarea apei direct în ghiveci. Nu uda niciodată mușcata în farfurioară, adică de jos, deoarece apa stătută favorizează apariția mai multor boli și poate duce la putrezirea rădăcinilor. De aceea, este extrem de important ca după ce s-a scurs apa din ghiveci, să golești farfuria.
Mușcatele nu trebuie pulverizate sau udate pe frunze, pentru că se pătează. De asemenea, trebuie să eviți să uzi și petalele florilor, deoarece pot putrezi dacă apa rămâne mai mult timp pe ele.
Citește și: Plante de balcon care iubesc soarele. Sunt ușor de îngrijit și arată superb, toți vecinii te vor invidia
Totodată, nu uita că în cazul mușcatelor, apa trebuie distribuită în mod egal pe suprafața pământului. Nu trebuie să o faci dintr-o dată, ci în două sau chiar trei reprize în cazul în care ghiveciul este mai mare. Așteaptă câteva minute între reprizele de udare, astfel încât apa să se poată scurge. În caz contrar, dacă torni toată apa dintr-o dată, rădăcinile nu primesc prea multă apă, întrucât aceasta se scurge foarte repede.
De asemenea, un alt aspect foarte important este și calitatea apei. Mușcatele iubesc cel mai mult apa de ploaie. Însă atunci când nu este posibil, cel mai adesea folosim apa de la robinet. În privința acesteia, trebuie să ținem cont de două lucruri esențiale:
Pentru a fi siguri că apa cu care uzi nu face mai mult rău decat bine, cel mai sigur este să o fierbi și să o folosești după o zi.