Cât durează școala de șoferi în 2023. Persoanele care doresc să obțină permisul de conducere trebuie mai întâi să se înscrie la cursurile unei școli de șoferi. Aici, candidații vor trebui să parcurgă două etape de pregătire: una teoretică și alta practică. Iată care este durata acestor cursuri.
După înscrierea cursantului la școala de șoferi, acesta va parcurge mai întâi etapa teoretică, în cadrul căreia își va însuși toate noțiunile tehnice necesare pentru a conduce în siguranță un autovehicul pe drumurile publice.
Această primă etapă are o durată totală de 24 de ore și este împărțită în mai multe categorii, după cum urmează:
Cea de-a doua etapă, cea practică, reprezintă orele de conducere pe care cursantul le parcurge pentru a-și dezvolta abilitățile și reflexele în trafic. Potrivit legislației, înainte de a susține examenul pentru obținerea permisului de conducere trebuie să bifeze cel puțin 30 de ore de condus.
În fiecare zi, elevul poate conduce cel mult 90 de minute. De asemenea, dacă la finalul celor 30 de ore cursantul se simte nepregătit pentru susținerea examenului, poate solicita instructorului auto ore suplimentare de condus.
Așdar, în mod normal, durata parcurgerii cursurilor școlii de șoferi este de 20 de zile lucrătoare, dintre care 15 sunt de condus. Totuși, în multe cazuri se întâmplă ca durata să fie mai mare, în funcție de disponibilitatea cursantului, dar și a instructorului auto.
În acest an, prețurile pentru cursurile teoretie și practice din cadrul școlilor de șoferi au crescut. Dacă în anii trecuți, cei care doreau să obțină permisul de conducere scoteau din buzunar sume începând de la 1.300 de lei, în acest an vor fi nevoiți să plătească mai mult.
Trebuie menționat că prețurile pentru școala de șoferi variază în funcție de mai mulți factori: renumele școlii, modelul mașinii sau dacă aceasta dispune de cutie de viteze automată ori manuală. Cu toate acestea, copsturile nu scad sub 1.700 de lei și nu depășesc 2.300-2.500 de lei.
Având în vedere faptul că prețurile sunt destul de piperate, unele școli de șoferi oferă posibilitatea cursanților să achite și în rate. Totodată, anumite categorii de persoane precum studenții sau șomerii pot beneficia de reduceri în baza adeverinței sau a talonului.