Cât se fierb sarmalele în foi de viță. Ingredientul secret folosit de bunici ca să iasă moi și pufoase

Ce să pui în oală pentru a le da un gust aparte

Scris de: Daoud Andra

28 Sep. 2023

Cât se fierb sarmalele în foi de viță. Ingredientul secret folosit de bunici ca să iasă moi și pufoase

Sarmalele se numără printre cele mai iubite preparate tradiționale românești. Deși majoritatea gospodinelor folosesc foi de varză murată pentru a împături sarmalele, acestea pot fi făcute și cu frunze de viță-de-vie sau chiar de ștevie. Cât se fierb sarmalele în foi de viță și ce trucuri să aplici pentru un rezultat delicios.

Cum se aleg frunzele de viță-de-vie pentru sarmale

Sarmalele în foi de viță sunt specifice mai degrabă bucătăriei orientale, însă le prepară și multe gospodine de la noi. Dacă nu îți place varza murată sau pur și simplu vrei ca sarmalele să fie puțin altfel, poți alege să le înfășori în foi de viță. Aceste frunze pot fi cumpărate din supermarket, la borcan, dar pot fi culese și stocate la congelator, pentru a fi folosite atunci când ai nevoie.

Momentul ideal pentru a culege foi de viță pentru sarmale este începutul verii. La final de primăvară, când frunzele sunt suficient de mari, ele pot fi recoltate. Foile de viță trebuie să fie tinere, să nu aibă acele nervuri ieșite în relief pe spate, dar să fie suficient de mari pentru a putea împături sarmalele. Când frunzele își schimbă culoarea din verde deschis în verde închis, pot fi culese, opărite și păstrate la congelator, în pungi sau în caserole.

Citește și: Cât se țin la cuptor sarmalele în foi de viță de vie. Secretul pentru un gust de senzație

Frunze de viță de vie pentru iarnă
Frunze de viță de vie pentru sarmale

Cum faci sarmale în foi de viță, pas cu pas

Rețeta de sarmale în foi de viță seamănă destul de mult cu cea clasică, de sarmale în frunze de varză. Ai nevoie de carne tocată, de vită, porc sau amestesc, cu un procent corect de grăsime, orez, ceapă, condimente și bulion.

Ceapa se toacă mărunt și se călește cu sare, piper și puțină boia. Se adaugă câteva linguri de apă, orezul și se mai lasă pe foc câteva minute. Se pune amestecul peste carnea tocată, se adaugă cimbru uscat și se omogenizează compoziția.

Se pune aproximativ o lingură de amestec pe fiecare frunză de viță-de-vie și se împăturește fiecare sarma. Acestea se așază într-o cratiță sau într-un vas de lut, pentru a fi fierte.

Citește și: Cum se păstrează frunzele de vița de vie pentru iarnă. Secretul gospodinelor iscusite pentru a te bucura de sarmale perfecte

Cât se fierb sarmalele în foi de viță

După ce ai așezat toate sarmalele, amestecă o cană de bulion cu o cană de apă și toarnă peste ele, astfel încât să fie acoperite uniform de lichid. Se pun sarmalele pe aragaz și se fierb la foc mic, timp de o oră și jumătate. Se completează cu apă, pe măsură ce lichidul se evaporă.

O altă modalitate de a găti sarmalele este să le fierbi pe aragaz până când dau în câteva clocote. Apoi, se pun în cuptor, la 180 de grade, pentru o oră și jumătate.

Citește și: Care este de fapt cel mai bun orez pentru sarmale. Multe persoane îl aleg greșit

Pentru un plus de savoare și pentru a căpăta acea aromă acrișoară pe care o au sarmalele în foi de varză, poți pune peste sarmalele în foi de viță o ceașcă de borș. Acesta le va da un gust ușor acru și plăcut și vor fi nemaipomenite. În plus, ajută ca frunzele de viță să fiarbă mai bine și să fie fragede. Sarmalele în foi de viță se servesc cu smântână sau cu iaurt grecesc.

Rămâi la curent cu ultimele materiale exclusive și noutăți despre tot ce te interesează, pe Canalul nostru de WhatsApp!

Urmăriți EGO.ro și pe
Imagini de la nunta Monicăi Bîrlădeanu cu Valeriu Gheorghiță
10 1 note
Ți plăcut articolul? Dă și tu o notă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *