Cât timp se păstrează lumânarea din noaptea de Înviere. Cum ne ajută de fapt, puterea nebănuită - Ego.ro

Cât timp se păstrează lumânarea din noaptea de Înviere. Cum ne ajută de fapt, puterea nebănuită

Vezi cât timp trebuie să ții lumânarea din noaptea de Înviere!
Cât timp se păstrează lumânarea din noaptea de Înviere. Cum ne ajută de fapt, puterea nebănuită

În noaptea de sâmbătă spre duminică, creștinii ortodocși merg la biserică pentru a participa la slujba de Înviere a Domnului Iisus Hristos și pentru a lua acasă Lumina Sfântă. Cât timp se păstrează lumânarea? Află răspunsul din rândurile de mai jos. Vezi la ce ajută și ce putere nebănuită are!

Cât timp se ține lumânarea din noaptea de Înviere

Duminică, pe data de 5 mai, creștinii ortodocși celebrează Paștele. Astfel, în această noapte, ei vor lua parte la slujba de Înviere, după care se vor îndrepta spre casele lor cu Lumina Sfântă.

Ce se întâmplă mai departe? Ei bine, se spune că nu este bine ca lumânarea să fie stinsă de pragul casei sau de grindă. De asemenea, nu ar trebui afumate cu ea animalele din gospodării, însă lumânarea nu trebuie nici aruncată. Preoții susțin că ea ar trebui să fie arsă câte un pic în toată Săptămâna Luminată.

Puterea nebănuită pe care o are

Se crede că lumânarea din noaptea de Înviere are capacitatea de a alunga toate energiile negative din casă. De asemenea, oamenii ar mai putea să o aprindă atunci când trec printr-un moment dificil. Totodată, se mai spune că ea are puteri vindecătoare, astfel că ar trebui aprinsă atunci când un membru al familiei este bolnav.

Mai mult decât atât, ea ar putea avea o utilitate foarte bună și în cazul dezastrelor naturale, mai ales dacă este așezată în fața unei icoane. Prin urmarea, lumânarea din noaptea de Înviere ar trebui păstrată cu sfinţenie tot timpul anului şi aprinsă ori de câte ori este necesar.

Citește și Cât rezistă ouăle fierte de Paște făcute în casă vs. cele din comerț. Termenul după care devin periculoase pentru sănătate!

Ce rugăcine să rostești în noaptea de Înviere

În noaptea de Înviere este bine să spui această rugăciune. Se spune că ea îți va aduce Lumină în viață și te va feri de rele. De asemenea, ea va ține bolile la distanță.

”Doamne Iisuse Hristoase, Judecătorul meu Preadrept! Cunosc că păcatele mele sunt fără de număr. De aceea Te rog în această zi, în care de Iosif și de Nicodim pus fiind în Mormânt, Te-ai pogorât în iad cu Sfântul și Îndumnezeitul Tău suflet și de acolo ai depărtat întunericul cu lumina Dumnezeirii Tale și ai adus bucurie nespus de mare strămoșilor noștri, căci i-ai mântuit de sclavia cea cumplită și i-ai suit în răi.

Îngroapă păcatele mele și cugetele mele cele rele și viclene, că să piară din mintea mea și să nu se mai lupte cu sufletul meu. Luminează întunecatul iad al inimii mele, alungă întunericul păcatelor mele, și șuie mintea mea la cer, că să mă bucur de Față Ta.

Așa Doamne, primește umilită mea rugăciune că o tamaie mirositoare, pentru rugăciunile iubitei Tale Maici, care Te-a văzut pe Cruce pironit între doi tâlhari, și de durerile Tale cumplite i s-a rănit inima; care împreună cu ucenicii și cu mironositele Te-au pus în mormânt, care a treia zi Te-au văzut înviat din morți și la înălțarea Ta Te-a văzut suindu-Te de la pământ la cer, însoțit de Sfinții Tăi Îngeri.

Îndura-Te, Doamne, și de cei vii și de cei răposați, pentru rugăciunile Sfinților Tăi, către care zic și eu, nevrednicul: O, fericiți servitori ai lui Dumnezeu! Nu încetați a va ruga Lui, ziua și noaptea pentru noi, nevrednicii, care pururea greșim cu atâtea nenumărate păcate! Mijlociti pentru noi Darul și ajutorul lui Dumnezeu, pe care nu știm a-l cere după cuviință. Amin”

Citește și Când vine Iepurașul de Paște 2024. Ce aduce și cum a luat naștere tradiția!

Rămâi la curent cu ultimele materiale exclusive și noutăți despre tot ce te interesează, pe Canalul nostru de WhatsApp!

Urmăriți EGO.ro și pe
Ce face Jojo - Cătălina Grama atunci când vrea să îl împace pe Paul Ipate
×
Could not play video.
There was a problem trying to load the video.
Error code: html5_video:4
10 1 note
Ți plăcut articolul? Dă și tu o notă
Horoscop zilei. Fecioarele iau decizii importante în dragoste, iar Scorpionii privesc altfel emoțiile
Pomii fructiferi care trebuie tăiaţi la început de aprilie pentru roade îmbelşugate. Vor rodi până...
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din...
Ilie Bolojan a promulgat legea care va fi aplaudată de toţi românii. Intră în vigoare...
Punem pariu că nu o recunoști! Astăzi este una dintre cele mai cunoscute femei din...
Alexia Eram și iubitul ei, în ipostaze incendiare într-un club de fițe din București. Cum...
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Înșală orice bărbat care se află într-o relație sau nu, conform Cristinei Șișcanu? "Așa și...
Horoscop Pesti maine 4 Aprilie 2025
Horoscop Pesti maine 3 Aprilie 2025
Cum arată și cu ce se ocupă fiica lui Robert Turcescu: “Fiica mea cea mare...
Ultimul mesaj public al lui Val Kilmer, actorul din Batman care a decedat la vârsta...
Reglementare UE: Multe dintre alimentele consumate mai ales de copii vor dispărea de pe piață
Îți amorțesc mâinile? Ce afecțiuni pot ascunde, potrivit medicilor
El este Albert, ursul polar de 680 de kg. De ce nu atacă oamenii?
„Am călcat peste morți ca să ajungem la cei vii” Mărturii șocante din infernul de...
Imagini NEMAIVĂZUTE cu Monica Tatoiu! Cum arăta pe vremea când se iubea cu Florin Călinescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *