Cătălina Grama, una dintre cele mai apreciate actrițe din România, îi ține pe telespectatori cu sufletul la gură de fiecare dată când apare într-o secvență din serialul fenomen “Clanul”, de la Pro TV. Totuși, Magda Udrea nu este un personaj chiar așa ușor de interpretat. Într-un interviu oferit în exclusivitate pentru Ego.ro, frumoasa vedetă ne-a spus prin ce trece după ce pleacă de la filmări.
Cătălina Grama, aflată la Soirees de la Mode, eveniment organizat de Alin Gălățescu, ne-a mărturisit că personajele negative sunt mult mai ofertante: “Să știi că personajele negative sunt foarte ofertante pentru că au, în general, personalități mai puternice. Au carne, cum spunem noi, și le putem interpreta altfel. Acum, fiecare personaj în parte, fiecare caracter este o provocare, indiferent că este pozitiv sau negativ, dar da, ce să zic, aici ai mai multe lucruri de făcut.”.
Magda Udrea este un personaj complex, iar Cătălina Grama reușește să îi țină captivați pe telespectatori. Vedeta recunoaște că emoțiile sunt reale, iar, atunci când pleacă de la filmări, este destul de zdruncinată, mai ales pentru că își asumă tot ce se întâmplă în povestea ei:
“Eu nu cred în a juca un rol sau a interpreta un personaj. Sunt actriță de metodă și lucrez pe metodă. Îmi asum tot ceea ce fac pe platoul de filmare. E un fel de transformare, de devenire, de aceea și cursurile mele de actorie se numesc “becoming” pentru că le predau copiilor aceeași metodă. Când mă transform, devin personajul respectiv cu toate sentimentele lui, cu toate emoțiile lui, cu bune, cu rele, cu suferințe. Când plec după o zi întreagă când am avut de stat în pielea Magdei ore întregi, am avut secvențe dramatice una după cealaltă, să știi că plec destul de zdruncinată. Noi avem știința de a ne descărca! Sufăr pe bune, da! Îmi asum ceea ce se întâmplă în povestea ei, nu o privesc ca pe un șir de replici pe care trebuie să le spun, să le joc sau să le interpretez într-un anumit fel. Devin Magda imediat ce se spune: “Acțiune!”. Intru, cumva, în viața ei și în tot ceea ce presupune acest caracter.”
Mai mult, Cătălina Grama recunoaște că nu se aseamănă cu personajul ei din “Clanul” în viața de zi cu zi. Vedeta preferă să fie calmă și tolerantă, însă, dacă se întâmplă ceva grav, ea este sigură că poate să reacționeze în consecință:
“Sunt foarte calmă și blajină în viața de zi cu zi! De aici pot să îmi iau energia pentru un astfel de personaj! Tot bună o să fiu! (n.r. dacă o supără cineva). Fac foarte clar departajarea. Nu pot, nu e din mine! Pot să fiu așa atunci când îmi propun asta pe un platou de filmare, dar în viața de zi cu zi, nu! Sunt foarte tolerantă. Totuși, dacă se întâmplă ceva cu adevărat grav cred că iese ceva mai mult decât Magda de acolo! Dar prefer să fiu înțelegătoare și să merg mai departe!”.
Video: Cătălin Shadi Sîbu