Gabriela Cristea și Tavi Clonda formează unul dintre cele mai îndrăgite cupluri din showbiz-ul românesc, bucurându-se de 2 fiice minunate, Iris și Victoria. Micuțele au parte de tot ce este mai bun. Cele două sunt norocoase pentru că au strâns o colecție imensă de jucării, după cum ne-au dezvăluit vedetele, în exclusivitate pentru Ego.ro.
Gabriela Cristea și Tavi Clonda se bucură de două prințese, iar Victoria și Iris sunt norocoase, având parte de foarte multe păpuși. Frumoasa prezentatoare de televiziune, prezentă, alături de familie, la evenimentul de lansare al filmului “Barbie” în România, ne-a explicat că nu își dorește să afle câte jucării au, căci știe că s-au dat foarte mulți bani pe respectivele obiecte:
“Gabriela Cristea: Cât un avans pentru o mașină de 100.000 de euro!
Tavi Clonda: Știi cum zic maneliștii? Fără număr, fără număr!
Gabriela Cristea: Cumnata mea a venit la noi, la un moment dat, și s-a apucat să le strângă și să le numere. I-am zis: “Dacă îndrăznești vreodată să îmi spui câte sunt…”. Mi-a spus: “De ce?”. I-am zis: “Pentru că în momentul în care o să îmi spui câte sunt, o să știu câți bani am cheltuit!”
Tavi Clonda: Noi am venit la Barbie mai mult pentru păpuși, filmul fiind 12+!”
Cu toate acestea, Tavi Clonda și Gabriela Cristea recurg la câteva metode atunci când anumite jucării sunt mult prea scumpe sau nu sunt potrivite pentru vârsta fiicelor pe care le au împreună.
Cei doi le explică faptul că prețul este exagerat, iar prezentatoarea de televiziune recurge la un truc preferat de părinți, anume faptul că încă nu a primit salariul atunci când micuțele pun ochii pe obiecte:
“Tavi Clonda: Că nu e de vârsta lor, că nu e pentru copii sau e pentru copii mai mari. Am încercat să recurgem și la o altă metodă, nu știm dacă este bună sau nu: “Este puțin prea scumpă și nu se merită!”. Nu prea ține asta, dar mai încercăm așa ușor. Uneori, când chiar este prețul exagerat, înțeleg.
Gabriela Cristea: Am început să instituim metoda: “Mami, cumpărăm jucării doar o dată pe lună, când ia mami salariul!”. Apoi zic: “Nu a luat mami salariul, nu, nu a luat!”. Le duc așa cât mai mult.”
Deși s-ar crede că Tavi Clonda este alintatul casei, fiind singurul bărbat din familie, se pare că acest lucru nu este adevărat! Nici Gabriela Cristea nu se bucură de acest loc râvnit, ci, mai degrabă, Iris și Victoria sunt pe primul loc:
“Tavi Clonda: Am 3 fete, iar când mai vin mama și sora mea, sunt 5. Nu știu, până acum sunt OK, încerc să privesc partea plină a paharului, că sunt alintatul casei! Dar nu e chiar așa! Ea muncește destul de mult, eu la fel, fetițele rămân, până la urmă, cele mai alintate!”
Video: Cătălin Shadi Sîrbu
Citește și Gabriela Cristea a chemat poliția. Ce a pățit vedeta Antena Stars: “E a nu știu câta oară când fac asta”