Numele lui Dorian Popa se află pe buzele tuturor, după ce a fost prins sub influența substanțelor interzise în timp ce conducea un bolid de lux. Celebrul influencer a fost depistat pozitiv pentru canabis, conform rezultatelor testelor efectuate de către Poliția Română. La o zi după ce presa a relatat cele întâmplate, creatorul de conținut a apărut în mediul online. Iată ce a făcut artistul!
Vineri seară, pe data de 27 octombrie, Dorian Popa a fost oprit în trafic de către polițiștii rutieri. În urma verificărilor efectuate, celebrul creator de conținut a fost supus testelor, acestea fiind pozitive pentru canabis.
Mai mult decât atât, la momentul acela, artistul era îmbrăcat doar în lenjerie intimă și un halat. Dorian Popa s-a apărat în fața oamenilor legii, susținând că a inhalat accidental fum de canabis.
Cu toate astea, artistul a fost dus și la Institutul de Medicină Legală pentru recoltarea de probe biologice. Acestea vor dovedi dacă Dorian Popa s-a urcat drogat la volanul mașinii sale. Dacă va fi găsit vinovat, iubitul Claudiei Iosif riscă între 1 și 5 ani de închisoare sau amendă.
Deși are mari probleme cu legea, Dorian Popa își continuă nestingherit activitatea în mediul online. Artistul este urmărit pe Instagram de peste două milioane de oameni, iar majoritatea dintre ei sunt adolescenți.
Încă de la primele ore ale dimineații, celebrul influencer a publicat câteva imagini din cartierul său rezidențial, care se află în localitatea Domnești. De asemenea, artistul a postat și o imagine prin care îşi exprimă regretul faţă de pierderea lui Matthew Perry, actorul din Friends care a murit sâmbătă, pe data de 28 octombrie.
Citește și Ce a consumat de fapt Dorian Popa. Motivul pentru care a fost deschis dosar penal pe numele artistului!
Până la momentul scrierii acestui articol, Dorian Popa nu a oferit nicio reacție referitoare la acuzațiile primite. În schimb, Claudia Iosif, cunoscută sub numele de Babs, a oferit câteva declarații.
”Ce s-a întâmplat?! Poftim?! Nu pot să cred așa ceva, nu știu nimic, doamne! Doamne ferește! Noi chiar am vorbit dimineață, nu am știut nimic. Scuză-mă că trebuie să închid, chiar nu știu nimic”, a spus iubita influencerului, conform spynews.ro.