Alexandra Ungureanu, prezentatoarea emisiunii „Duet cu Alexandra” de la Kanal D2, nu este doar o artistă de succes, ci și una dintre cele mai stilate femei din România, titulatură primită după ce a câștigat unul dintre sezoanele „Bravo, ai stil! Celebrities”. Deși toată lumea se așteaptă că Alexandra Ungureanu să-și cheltuiască toate finanțele pe haine și accesorii, artista a mărturisit în exclusivitate pentru EGO.ro că a învățat de-a lungul timpului cum să combine piesele vestimentare, dar mai ales cum să le pună în valoare, astfel încât mereu să pară că are ceva nou.
De-a lungul timpului Alexandra Ungureanu a fost apreciată nu doar pentru calitățile muzicale, ci și pentru bunul gust atunci când vine vorba de modă. Ce-i drept a ajutat-o mult și participarea în cadrul competiției „Bravo, ai stil!”, unde a învățat o sumedenie de trucuri de la jurați. Artista a câștigat competiția și datorită faptului că a păstrat mereu aceeași linie vestimentară pe care o abordează în ultimii ani.
„Azi port roz. O porție de roz nu pică rău niciodată, chit că pe mine mă găsiți mai mult albă, bej cu bej, cu negru destul de mult, dar cum să anunți că vine un anotimp mai frumos? Rozul ăsta a intrat în fashion ceva nebunie de anul trecut și acolo, câteva piese, sunt binevenite”, ne-a declarat Alexandra Ungureanu în cadrul unui eveniment.
În ciuda faptului că lumea o consideră o victimă a modei, artista mărturisește că nu a încercat niciodată să țină pasul cu trendurile actuale, ci că a fost mereu genul de persoană care a ales piese vestimentare timeless.
„E un echilibru foarte fin. Dacă o întrebi pe mama mea, ea mă desființează în două secunde, zice că se dărâmă mansarda de haine. Nu este chiar așa. Este în felul următor. Am piese chiar de acum 10 ani, niște piese timeless, în general sacouri, rochii cu croiuri foarte simple, chiar și încălțările care sunt de bună calitate rezistă. Un stiletto e timeless practic. Sunt haine care revin în garderoba mea și încă nu sunt pregătită să mă despart de ele”, a mai povestit Alexandra pentru EGO.ro, recunoscând în același timp că shopping-ul este una dintre bucuriile ei, mai ales de când a renunțat la consumul de zahăr.
„Sunt pe principiul că totuși, ca orice femeie, trebuie să ne bucurăm puțin. Dacă ciocolată nu mai merge, că nu mai merge deloc-deloc. Așa că trebuie să meargă măcar hainele. Ca să vină loc pentru ceva nou, trebuie să creăm această oportunitate. Sunt foarte multe dintre cele care mă urmăresc pe Instagram, care își doresc chestii din garderoba mea și le dau. Acum se spun tot felul de lucruri, că nu este ok, că haina pe care o porți are la rândul ei o energie sau împrumută ceva din tine și că nu este bine să ajungă la cineva. Nu merg chiar așa de departe. Eu sunt un om bun, nu are de ce să-i fie rău cu haina mea, dar cică invers, să nu îmi facă mie rău, să facă vodoo. Glumesc, sunt tot felul de superstiții”.
Vedeta Kanal D2 este de părere că banii trebuie investiți în amintiri, nu în lucruri materiale, de aceea, dacă ar fi să aleagă între o vacanță și o rochie scumpă, cu siguranță merge pe prima variantă.
„Într-adevăr călătoresc destul de mult, dar am norocul să beneficiez, în calitate de…cum să zic ca să nu sune prost pentru lume, dar ne mai știe lumea și mai primim un discount, nu îmi dau averile pe călătorii. E o investiție care nu îmi este foarte peste mână să o fac și într-adevăr sunt amintiri care rămân și cel mai bun lucru pe care poți să-l faci pentru sufletul tău și cu timpul tău”, a mai povestit Alexandra pentru EGO.ro.
Asta nu înseamnă însă că în dressingul ei nu se află piese semnate de brand-uri celebre, piese care nu sunt chiar la îndemâna oricui.
„Pe de altă parte sunt de părere că sunt anumite piese care sunt făcute de anumite brand-uri, care sunt piese statement, care nu pot fi înlocuite cu o piesă mai ieftină dintr-un produs massmarket și este bine să le ai în garderobă. Pentru o doamnă pasionată de fashion și care se joacă mult cu chestia asta, cred că e bine să aibă câteva piese. Trebuie să existe investiții într-o geantă de calitate, un pantof, iar lucrurile astea se întâmplă și la mine”.
Nici când vine vorba de bijuterii nu este mână largă, ci recunoaște că preferă să-și ia piese nu foarte prețioase, dar care sunt de impact.
„Adică dacă ajung la sărăcie să-mi vând diamantele? Am. Mici. Niște diamante mici am și eu. Dar în general bijuteriile sunt în cutiile mele de bijuterii multe și variante. Dacă nu reușesc să-mi cumpăr o rochie într-o zi în care chiar am chef să stric niște bani, îmi cumpăr 2-3 perechi de cercei sau o brățară. Atunci chestiile astea cumva nu sunt investiții foarte mari. Chiar au început să facă lucruri care arată foarte bine și contează în ce context le pui ca ele să arate prețios. Adică pot să fac o ținută cu 150 de lei care să arate de pe reviste și să zici că s-a spart pușculița. Mie îmi plac bijuteriile statement, îmi plac bijuteriile vizibile. Am și niște cercei micuți cu diamante, te uiți cu lupa, frumoși și ei într-un anumit context”, ne-a mai povestit Alexandra.
Așa cum menționa mai sus, Alexandra își ia doza de serotonină sau așa zisul hormonul fericirii din vacanțe și shopping, iar asta se întâmplă de când și-a schimbat complet regimul alimentar. La 41 de ani a ajuns la concluzia că nu mai are metabolismul de la 20, așa că trebuie să facă unele concesii dacă își dorește în continuare o siluetă impecabilă.
„Te păcălești cu ciocolata neagră sau fără zahăr. Regimul meu se pare că trebuie să fie tot mai strict. Metabolismul are un radar tot mai fin, adică un exces care altădată trecea absolut neobservat, acum nu mai merge. Dacă am cea mai mică abatere se vede imediat. O baclava este egală cu 5 kilograme în plus. Ce dacă am făcut foamea o lună înainte, nu contează. E rău. Adică e rău că putea să fie bine și ușor. Dar e greu. Dar asta este, nu trebuie să las să-mi ies din mână. Mănânc o bucățică de ciocolată neagră la cafeaua neagră”, a mai povestit Alexandra Ungureanu pentru EGO.ro.
Video: Daniel Bălan