Ce au în comun bebelușii care se nasc în luna octombrie. Concluzia surprinzătoare la care au ajuns specialiștii

Copiii care se nasc în luna octombrie par a fi favorizați. Specialiștii care au realizat un studiu în aces sens au ajuns la o concluzie uimitoare.
Ce au în comun bebelușii care se nasc în luna octombrie. Concluzia surprinzătoare la care au ajuns specialiștii

Oricine se bucură când i se naște un copil, iar urările de bine vine numaidecât. Familie, părinți, nași, ursitoare, toată lumea îi urează celui mic viață lungă și sănătate. Dar iată ce au în comun bebelușii care se nasc în luna octombire.

Ce au în comun bebelușii care se nasc în luna octombrie. Rezultatul surprinzător al unui studiu

Detaliul la care nimeni nu se așteaptă a fost descoperit în urma unor studii diferite. Potrivit oamenilor de știință, bebelușii care se nasc în această lună dețin cheia pentru o viață mai lungă. Cel puțin două studii oferă date în acest sens.

Cercetătorii de la Universitatea din Chicago au comparat datele mai multor persoane care s-au născut între anii 1880 și 1895 și care au trăit cel puțin până la 100 de ani. Datele lor au fost comparate cu cele ale fraților sau soților lor.

Rezultatul studiului a fost că oamenii care s-au născut în luna octombrie au avut cele mai mari șanse să atingă vârsta de 100 de ani. De asemenea, s-a aflat că persoanele născute în septembrie și noiembrie au, de asemenea, șanse să trăiască o viață lungă.

Ce au în comun bebelușii care se nasc în luna octombrie. Concluzia la care au ajuns specialiștii

Un al doilea studiu a confirmat această teorie și indică faptul că persoanele născute toamna tind să trăiască mai mult decât cele născute în lunile de primăvară. Oamenii de știință au și o explicație pentru asta. Cercetătorii cred că în spatele acestei teorii este de fapt o explicație științifică. Ei spun că bebelușii născuți în lunile de toamnă, în luna octombrie în mod special, nu iau contact cu bolile sezoniere, deoarece nu sunt expuși la temperaturile extrem de ridicate sau scăzute, de vară și iarnă.

„Nașterea în luna octombrie este ca o protecție împotriva bolilor sezoniere, care ar putea afecta, în cele din urmă, longevitatea cuiva‟, a spus medicul și expertul în sănătate, Nesochi Okeke, unul dintre profesorii care au participat la una dintre cercetări, citează clickpentrufemei.ro.

Cercetătorii încă mai studiază dacă sunt alte posibilele cauze care ar putea explica această concluzie. Totuși, medicul Nesochi Okeke spune că mai importante decât luna în care te-ai născut sunt obiceurile alimentare și mișcarea fizică.

De asemenea, el psune că trebuie evitate obiceiurile toxice așa cum este fumatul. „În esență, există mai mulți factori care intră în joc și care ar face mai mult sau mai puțin posibil să atingi vârsta de 100 de ani‟, a spus Nesochi Okeke. Iată, deci, ce au în comun bebelușii care se nasc în luna octombrie: o viață mai lungă.

Rămâi la curent cu ultimele materiale exclusive și noutăți despre tot ce te interesează, pe Canalul nostru de WhatsApp!

Urmăriți EGO.ro și pe
Imagini de la nunta Monicăi Bîrlădeanu cu Valeriu Gheorghiță
10 3 note
Ți plăcut articolul? Dă și tu o notă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *