Oana și Viorel Lis trec prin momente grele. După ce fostul edil al Capitalei a ajuns din nou la spital, acesta nu se află într-o stare prea bună, motiv pentru care soția lui a cerut ajutor financiar. Ce avere are acum Viorel Lis? Ei bine, situația nu este deloc roz, așa cum credeau oamenii.
Viorel Lis nu se poată lăuda că are o avere colosală. În urmă cu câțiva ani, întrebat ce avere are, făcându-se referire și la copiii pe care îi are cu fosta soție, acesta a dezvăluit că nu mai există nimic de împărțit. Potrivit lui, copiilor li s-a împărțit ceea ce era atunci când a avut loc divorțul dintre el și fosta soție. În prezent, Viorel Lis mai are doar apartamentul în care locuiește cu Oana.
„Ea e moștenitoarea mea (n.r. Oana)! Și acum dacă nu ar fi ea, cred că nu aș putea să mai trăiesc. Am probleme de sănătate. (…) În primul rând banii contează și mulți spunea că: -Vai, dacă ești primar, te-ai îmbogățit. Dar eu trăiesc din pensie la ora actuală”, a spus acum ceva timp Viorel Lis.
Până de curând, Oana și Viorel Lis se descurcau din pensia lui și din banii pe care ea îi câștiga în urma ședințelor de terapie. Acum, având în vedere starea de sănătate a lui, Oana a renunțat să mai meargă la cabinet pentru a fi 24 din 24 alături de soțul ei. Așadar, singurii bani pe care îi au sunt cei 3500 de lei pe care Viorel Lis îi primește drept pensie.
Suma de 3500 de lei nu mai este deloc suficientă pentru tratamentul lui Viorel Lis, implicit pentru cheltuielile de zi cu zi. Oana Lis a făcut un apel, mărturisind că a ajuns la capătul răbdării. Soția lui Viorel Lis a amanetat verighetele lor pentru a putea cumpăra un cărucior cu rotile. Viorel Lis nu se mai poate deplasa singur.
„Ieri mi-am amanetat verighetele ca să îi cumpăr cărucior. Am cheltuit pe un wc special pentru el 400 de lei, apoi am dar 2500 de lei pe niște bări de care sa se prindă prin casă, iar medicul să se deplaseze la domiciliu ia cam 1.000 de lei. Când îl scot din bloc, trebuie să îl scot cu 3 oameni, evident, nu pe degeaba. Recuperarea costă, tratamentul costă! Sunt cheltuieli enorme și n-am niciun ajutor!
Să fii cu dizabilități în România, e nenorocire mare ca nu ai ajutor de la stat. Ca primar are pensie 3.500 de lei. Eu banii ăștia i-am cheltuit în doua-trei zile. E inuman pentru mine. Mai am bani doar de mâncare și atât. Am ajuns la capătul răbdării! Am făcut acea postare pentru că m-am simțit copleșită”, a spus Oana Lis pentru click.ro.