Povestea de dragoste dintre Ion Iliescu și soția sa Nina, durează de mai bine de 70 de ani. Nina a fost cea mai discretă soție a unui șef de stat din România și poate și de aceea se știu mai puține lucruri despre ea. Cei doi au aceeași vârstă, fiind născuți pe datele de 3 și 4 martie, în anul 1930.
În 2023, ambii au împlinit impresionantă vârstă de 92 de ani. În ultimul timp, cei doi s-au retras din spațiul public și duc o viață tihnită, împreună.
Ei s-au cunoscut, la 18 ani, fiind elevi de liceu și îi desparte o singură zi diferența de vârstă. Ion Iliescu era elev al liceului „Sfântul Sava” și Nina elevă la „Iulia Hașdeu”, ambele licee fiind în București.
Doar că, dragostea lor nu a fost de la început susținută și de părinți. Mama Ninei era de părere că fiica ei nu este suficient de matură pentru a-și întemeia o familie. Cei doi nu au ascultat părerea familiilor, iar în anul 1951 au făcut cununia civilă. Au urmat apoi anii studenției, pe care i-au petrecut împreună în capitala URSS, Moscova.
„E o femeie foarte puternică. De la început mi-a spus: eu rămân alături de ține în orice împrejurări, dar să n-ai pretenția că eu să fiu prezența la probleme de protocol.”, povestea fostul președinte al României despre soția sa, potrivit wowbiz.ro.
Mare regret al vieții lor, în ciuda tuturor bucuriilor și experiențelor pe care le-au trăit împreună, a fost că Nina nu a putut duce nicio sarcină, în ciuda faptului că a fost rămas însărcinată de trei ori, în tinerețe.
Deși discretă, întreaga viață, Nina Iliescu, a fost devotată și totodată un sprijin pentru fostul președinte, de-a lungul carierei sale.
”Cel mai constant și profund suport, în toată viața mea, a fost și este soția. Alături de ea am trecut prin multe. Nu am fost orbiți nici de putere, nici de avere. După o viață petrecută împreună, singurele noastre bunuri sunt casa în care locuim și o mașină cumpărată de soție.”, a declarat fostul șef de stat al României.