Ce e bine să faci de Sfântul Mina 2022, ocrotitorul celor păgubiți. Tradiția spune că așa vei avea noroc și vei fi ferit de boli

Cine a fost Sfântul Mare Mucenic Mina
Ce e bine să faci de Sfântul Mina 2022, ocrotitorul celor păgubiți. Tradiția spune că așa vei avea noroc și vei fi ferit de boli

Ce e bine să faci de Sfântul Mina 2022. Sfântul Mina este prăznuit de către creștinii ortodocși în fiecare an pe data de 11 noiembrie. Este cunoscut drept Sfântul care îi ocrotește pe cei păgubiți, cei nedreptățiți și cei care au pierdut ceva sau au fost înșelați. Potrivit credinței populare, această zi este respectată și de hoți, dar și de păgubiți, care îi cer Sfântului Mina ajutor la prinderea tâlharilor.

Ce e bine să faci de Sfântul Mina 2022, ocrotitorul celor păgubiți

  • În ziua de 11 noiembrie mii de oameni merg la Biserica Sfântul Mina din București și se roagă la moaștele mucenicului Mina.
  • În ziua de Sfântul Mina femeile merg la biserică și duc lumânări pe care le lipesc la sfeșnice cu capătul pe care de obicei îl aprind. Tradiția spune că acest lucru schimbă gândurile dușmanilor.
  • Și fetele urmează ritualul cu lumânările, în speranța că inimile celor doriți se vor întoarce spre ele.
  • De Sfântul Mina se plătesc sărindare și acatiste pentru măritiș, pentru împlinirea blestemelor și aflarea unor taine.
  • În această zi enoriașii nu au voie să iasă din biserică cu mâna plină. Așadar, nu este indicat să iei lucruri, chiar dacă sunt sfințite.
  • Cei care nu pot ajunge la biserică sunt îndemnați să aprindă o lumânare acasă, lângă icoana Sfântului Mina.

Sfântul Mare Mucenic Mina

Sfântul Mina s-a născut în prima parte a secolului al III-lea, în apropiere de Memphis, Egipt, străvechea capitală a faraonilor. A rămas orfan de mic copil, tatăl său murind când el avea numai 11 ani, iar mama sa la trei ani după. Cu timpul s-a apropiat mai mult de Hristos și, în timpul unei sărbători păgâne, el stând în mijlocul închinătorilor la idoli, el la propovăduit pe Iisus. Pentru că nu voia să se lepede de credința creștină el a fost supus unor chinui groaznice. Ulterior i-a fost tăiat capul și aruncat în foc.

Oasele Sfântului Mina i-au fost scoase mai apoi de creștini și îngropate. În anul 318, moaștele sale au ajuns în Alexandria, iar în anii următori au avut loc o mulțime de minuni săvârșite la mormântul lui. Împăratul Zenon a ridicat o biserică în cinstea Sfântului Mina, iar oasele lui au fost puse într-o raclă, spre cinstire. Fiind cunoscut drept ocrotitorul celor nedreptățiți, se spune că cine se roagă la acesta și are o pagubă, hoțul va fi prins imediat și bunul furat îi va fi restituit.

Rugăciune către Sfântul Mina. E bine să o rostești pe 11 noiembrie

„Preasfinte și întru tot lăudat Mare Mucenic Mina, de minuni făcătorule, primește această rugăciune de la mine, nevrednicul robul tău, căci către tine, ca la un adevărat izvor de tămăduiri și grabnic folositor cu lacrimi fierbinți mă rog ție.

Vezi, sfinte, paguba mea, vezi sărăcia și ticăloșia mea, vezi bubele și rănile trupului și sufletului meu! Mă rog ție, Sfinte Mina, grăbește-te a mă ajuta cu neîncetatele și sfintele tale rugăciuni.”

Rămâi la curent cu ultimele materiale exclusive și noutăți despre tot ce te interesează, pe Canalul nostru de WhatsApp!

Urmăriți EGO.ro și pe
Imagini de la nunta Monicăi Bîrlădeanu cu Valeriu Gheorghiță
9.5 74 note
Ți plăcut articolul? Dă și tu o notă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *