Ce mesaje ascund de fapt visele. “Nu vin oricum, ele sunt porți deschise”. Cum pot fi interpretate

Ce mesaje ascund de fapt visele. “Nu vin oricum, ele sunt porți deschise”. Cum pot fi interpretate

Ți s-a întâmplat la un moment dat să ai un vis ciudat și să te întrebi care a fost rolul lui? Ei bine, tuturor ne-ar plăcea să putem înțelege ce se ascunde în spatele acestor imagini care ne apar atunci când dormim, în spatele acestor povești și senzații aparent lipsite de sens, care ne lasă adesea intrigați și chiar speriați. În timp ce neuroștiințele ne spun că visele nu înseamnă nimic, alți specialiști subliniază că ele ar putea să ne spună lucruri. Iată ce a mărturisit, de curând, un astrolog specializat în metafizică chineză și numerologie!

Totul despre vise. Ce mesaje importante ascund ele?

Visele îi fascinează pe oameni de sute de ani. În Egiptul antic, spre exemplu, acele persoane care își povesteau visele erau privite ca niște personaje cu un dar special, asta pentru că se presupunea că ele primeau mesaje de la zei.

Ulterior, începând cu secolul al XIX-lea, Sigmund Freud și Carl Jung au oferit primele teorii despre acest univers oniric. Iar acum, un alt specialist a vorbit despre vise. Este vorba despre Nicoleta Ghiriș, astrolog specializat în metafizică chineză și numerologie.

”Gândul are cea mai mare energie. În momentul în care începem să gândim, atunci începem să creăm, pentru că suntem creatori cu gândul, cuvântul și fapta.

Însă, în momentul în care procesul de gândire începe să fie canalizat cum trebuie, atunci începem să ne îndeplinim exact ceea ce ne dorim”, a declarat Nicoleta Ghiriș în emisiunea ”Pastila de Frumusețe”, de pe DC News, Spectacola și DC Medical.

Citește și Ce înseamnă când visezi că plângi. Ascunde un mesaj profund despre viața ta!

Cum interpretam visele
Cum interpretam visele

Nicoleta Ghiriș, despre mesajele pe care le primim în vise

În cadrul aceleiași emisiuni, Nicoleta Ghiriș a dezvăluit că în timp ce dormim primim anumite mesaje. De altfel, aceasta a oferit și un exemplu. Potrivit Nicoletei Ghiriș, femeile care visează șobolan este aducător de sarcină. ”Visele nu vin oricum.

Ele sunt porți deschise. Eu am visat-o pe bunica mea, Dumnezeu să o odihnească, care mi-a transmis foarte multe lucruri. Era o femei simplă, însă mult mai inteligentă decât toată familia la un loc. Am avut o legătură specială, tot timpul am simțit-o. După ce a decedat a început să ajungă în visele mele.

Sora mea nu o visa și mi-a spus ca atunci când o mai visez să îi spun să vină și ea la în vis. Și am ținut minte. Am întrebat-o de ce nu apare și mi-a răspuns că nu ea decide unde sunt porțile deschise. Deci ăsta a fost mesajul”, a precizat astrologul.

„Acestea sunt visele active, când în vis începi să devii conștient și acționezi pentru a afla lucruri. Deci, nu neapărat să te conducă visul, ci poți prelua tu informația, frâiele și începi să aduci informațiile pe care le vrei, le cauți. Ești conștient cumva.

În interiorul nostru avem lăcățele. În momentul în care schimbăm modalitatea de gândire, începem să ne ajutăm altfel, începem să avem o altă percepție asupra lucrurilor, oamenilor din jur, iar în momentul acela apare evoluția”, a mai adăugat invitata Georgianei Ioniță Toader, în emisiunea Pastila de Frumusețe.

Citește și Ce înseamnă când visezi gândaci. Sigur nu ai fi bănuit asta, ascunde un mesaj inedit!

Rămâi la curent cu ultimele materiale exclusive și noutăți despre tot ce te interesează, pe Canalul nostru de WhatsApp!

Urmăriți EGO.ro și pe
Imagini de la nunta Monicăi Bîrlădeanu cu Valeriu Gheorghiță
8.5 2 note
Ți plăcut articolul? Dă și tu o notă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *