Andreea Marin este una dintre cele mai iubite vedete din România. Prezentatoarea TV a vorbit despre părinții ei și cu ce se ocupau, chiar dacă este un subiect sensibil pentru ea.
Andreea Marin își aduce aminte cu drag de părinții ei și păstrează vie amintirea lor în inima sa. Violeta și Dan Nicolae s-au stins din viață în urmă cu mai mulți ani.
Cu toate acestea, vedeta vorbește cu zâmbetul pe buze despre cei doi și își aduce aminte cu plăcere de copilăria pe care a avut-o. Ei sunt cei care într-o femeie puternică, talentată și determinată.
Părinții ei au fost ingineri, o meserie bună în perioada comunismului, cu un salariu care le oferea un trai decent, dar nu extravagant, spune Andreea Marin.
„Au fost și vremuri foarte frumoase până mama a devenit înger, pentru că ai mei erau ingineri. Inginer în comunism nu era vreo bogăție, dar însemna că aveai un trai decent, adică îți permiteai de exemplu să stai la coada aia lungă și să îți iei o portocală.
Îmi amintesc de marea de oameni care se îmbulzeau la cofetărie și ieșeai cu o portocală ca și cum aveai un trofeu în mână”, a spus Andreea Marin în podcastul lui Bursucu’.
Andreea Marin și-a pierdut mama când avea doar 9 ani, într-un accident de mașină. Totul s-a întâmplat când familia ei mergea spre litoralul românesc, motiv pentru care vedeta nu merge niciodată în vacanță la Constanța, a povestit ea în emisiunea „Vorbește lumea”, de la Pro TV.
„A existat un moment nefast în copilăria mea… îmi pare rău că stric bucuria cu o întâmplare ce mi-a zdruncinat viața. Plecând de la mare spre casă, noi am avut un accident și mi-am pierdut mama.
Aveam 9 ani pe atunci și atunci am decis pur și simplu că nu-mi doresc să mă mai întorc acolo. Deci, nu mă veți vedea niciodată în vacanțe la noi la mare.
Că am mai avut ceva treabă și am mai mers o zi și m-am întors înapoi, asta e altceva, dar e o chestiune personală. Pur și simplu, e o durere care, deși cumva lăsată trecutului, n-are cum să nu aibă rădăcini acolo în mine, dar da, din copilărie am amintiri frumoase acolo.”