Anca Serea are un stil de viață ordonat și se bucură de o familie numeroasă și o poveste superbă de iubire alături de Adi Sînă. Cei doi au împreună patru copii, Noah, Ava, Moise și Leah, iar vedeta îi mai are, dintr-o relație anterioară, pe Sarah și David. În 2015, aceștia își uneau destinele, însă superba brunetă ne-a dezvăluit, într-un interviu oferit în exclusivitate pentru Ego.ro, că există o regulă peste care nu a trecut nici măcar la nuntă.
Anca Serea se bucură de un corp superb și forme la care multe femei visează. Vedeta ne-a mărturisit că are grijă la alimentație, a început să facă sport din nou și nu trece peste programul de somn. Mai mult, ea nu bea niciodată alcool:
“Nu sunt ca vinul, nu! Eu nu beau alcool, orice comparație e potrivită, mai puțin aceasta cu vinul! Nu fac nimic, cred că sunt norocoasă și am grijă la programul de somn, la ce mănânc. Am început să fac și sport susținut pentru că am avut câteva probleme de sănătate și nu prea am putut să fac efort fizic. Cam asta este. Sunt un om foarte optimist, bucuros și fericit! Pe afară vopsit gardul, înauntru leopardul! Cine zice că nu are deloc, minte. (n.r. celulită) Bineînțeles. (n.r. are și ea) Suntem oameni, nu contează deloc ambalajul!”.
Chiar dacă silueta a trecut prin anumite schimbări, Anca Serea a punctat că bucuria de a deveni mamă a pus acest lucru în umbră. Mai mult, vedeta consideră că procesul de îmbătrânire ar trebui să fie acceptat și îmbrățișat:
“S-a schimbat silueta. Cred că binecuvântarea de a fi mamă și de a aduce prunci pe lume trece dincolo de orice aspect fizic și orice gând negativ al nostru. Nu uitați, după cum am spus, corpul este doar o carcasă a mașinăriei care este omul! Nu vă mai gândiți foarte mult! Pot să zic că am devenit mult mai blândă cu mine, mă accept. Fac 43 de ani, e normal să mă obișnuiesc cu gândul că o să mai apară ridurile, că o să mai pun câteva kilograme. Îmbătrânim, e un proces normal, pe care trebuie să îl acceptăm. Mi se pare complet greșit să nu îl acceptăm, să îl refuzăm, să nu îl îmbrățișăm. Până la urmă, trebuie să ne obișnuim, acesta este cursul normal al vieții.”.
Mai mult, Anca Serea ne-a mărturisit că nu a băut nici la nunta ei, căci nu a vrut să încerce alcoolul sau fumatul vreodată. Vedeta se ține departe de aceste vicii, mărturisind că singura slăbiciune pe care o are sunt copiii:
“Adi e ca vinul, lui i se potrivește! Cel roșu, pe cel alb nu îl bea! Nu beau alcool, nu am băut niciodată! Niciodată în viața mea! Nici nu am fumat! Puteți să îl întrebați și pe el! Nici măcar la nunta mea, poate o gură de șampanie, dar nu beau alcool, deloc! Nu îmi place și cred că am și o mică alergie. Mă doare capul imediat, nu. Nu am avut curiozități de acest gen! Singurele slăbiciuni sunt copiii! Sunt încăpățânată, acesta este un viciu!”.
Video: Cătălin Shadi Sîrbu