Roxana Blagu a fost mereu invidiată pentru silueta ei și chiar întrebată mereu care sunt secretele ei, de reușește să arate atât de bine după două sarcini, una dintre ele la 35 de ani. Extrem de asumată, dar mai ales din dorința de a nu-și păcăli publicul, Roxana Blagu a dezvăluit în exclusivitate pentru EGO.ro că formele pe care le afișează în momentul de față nu se datorează niciunei diete, nici orelor intense de sport, ci exclusiv unor intervenții chirurgicale.
Conștientă de faptul că într-un timp relativ scurt nu poate reuși să-și remodeleze silueta, Roxana Blagu a apelat la serviciile chirurgului estetician, cu atât mai mult cu cât avea în plan să-și corecteze și bustul proeminent, iar cea de-a doua sarcină a fost prilejul ideal.
„Sasha are doi ani și jumătate, deci mi-a luat ceva timp, dar am avut și ajutor. Eu sunt asumată și spun adevărul. Eu m-am operat. Fac și sport, nu sunt prea mare fană, dar trebuie de la o anumită vârstă. Dar ca să arăt așa m-am operat. Adică nu aveam cum să arăt vreodată așa după două sarcini, conformația pe care o aveam eu și niște sâni mari care mă făceau mai mare decât eram. Adică am avut ajutor ca să zic așa”, ne-a povestit Roxana, completând că la ultima sarcină nici măcar nu mai îndrăznea să se urce pe cântar, obervând cu ochiul liber că luat destul de mult în greutate.
„La prima sarcină, când am născut la 23 de ani, am luat doar 13 kilograme, iar la a doua sarcină, cu Sasha, am pierdut numărul. Sinceră să fiu din luna a 6-a nu m-am mai urcat pe cântar și aveam în plus 20 de kilograme. Deci am depășit 20 de kilograme, dar vreau să vă spun că eu mă simțeam cea mai sexy. Eu nu mă vedeam cât de mare eram, mă simțeam foarte bine. După ce am născut m-am văzut cu adevărat”.
Inițial, Roxana Blagu nu a vrut neapărat să scape „colăceii” depuși, ci să scape de bustul proeminent cu care se chinuie din adolescență.
„Înainte de a rămâne însărcinată, de fapt cu mulți ani înainte, de vreo 13 ani, îmi doream o operație de micșorare a sânilor și am mers cam pe la toți doctorii care îmi atrăgeau atenția, doar că nu simțeam că e ce trebuie și până la urmă am găsit doctorul înainte de a rămâne însărcinată și m-a întrebat dacă mai vreau să mai fac un copil și mi-a sugerat să vin după. Mi-am dorit această operație de micșorare a sânilor, după care am zis că dacă tot mă anesteziază, mă pune pe masă, să mai ajusteze și pe ici pe colo. Mi-am făcut și o lipo, să zic așa, în zona abdomenului”, a mai dezvăluit Roxana Blagu pentru EGO.ro, mărturisind că în momentul de față se simte mult mai bine cu un bust mai mic.
„N-am făcut intervenția doar pentru a arăta mai bine. Greutatea îmi dobora spatele ca să zic așa. Cine are un bust mare știe prea bine că trebuie să-l susțină cu bustiere, sutiene, care te trag de bretele și ajungi să stai cocoșat. Și acum, chiar dacă nu mai am bustul cum îl aveam, tot stau cocoșată. Adică îmi e greu să mă îndrept. Operația este mai puțin dureroasă pentru că în momentul în care se pune implant și se mărește, pielea trebuie să devină mai elastică și am înțeles că e mai dureros.
Cu toate că sunt mai multe tăieturi la o operație de mastopexie (nr. lifting mamar și micșorare a sânilor). Eu nu am avut niciun fel de durere cu toate că am făcut ambele intervenții în același timp. Mi-am și refăcut cezariana, deci am făcut trei intervenții în una. A doua zi eram în atelier. Adică nu am avut niciun fel de durere. Înțeleg femeile care ajung să facă din ce în ce mai multe operații pentru că nu doare nimic”.
Căsătorită cu Andrei Badiu, cu care are un fiu, pe Sasha, Roxana a așteptat ca partenerul de viață să plece într-o călătorie de afaceri pentru a merge în sala de operații. Andrei este genul de bărbat căruia îi place partenera de viață să fie cât mai naturală.
„Nu a fost de acord. I-am zis și cât costă. Mi-a zis că de banii ăia mai bine îmi ia altă mașină, îmi ia nu știu ce geantă. I-am spus că asta îmi doresc și mi-am programat această operație cât timp el a fost plecat din țară. Când a plecat m-a lăsat într-un fel, când a revenit m-a găsit altfel”, ne-a povestit amuzată Roxana, completând că atunci când a văzut rezultatul final, Andrei i-a dat dreptate și a ajuns la concluzia că nu este neapărat o operație estetică, cât una medicală.
„Mi-a zis că, lăsând la o parte, aspectul fizic, căci a recunoscut că sunt mai bine, a zis că el crede că m-am operat un pic și la creier. M-a schimbat foarte mult intervenția asta. Îmi doream foarte mult această operație și m-a făcut să am mai multă încredere în mine. Cu toate că și atunci aveam, dar acum parcă s-a schimbat ceva”.
În momentul de față Roxana este mulțumită pe deplin de aspectul fizic, așa că se preocupă în exclusivitate de fiul ei.
„Ne pregătim de grădiniță pentru că simțim că Sasha este pregătit pentru asta, adică este momentul. A început să vorbească, e super energic, e dornic de socializare și e dornic de colectivitate. Am observat asta în parc, la locurile de joacă și suntem în căutări de grădinițe, dar o găsim noi până la urmă”, ne-a mai declarat soția lui Andrei Badiu, care abia așteaptă să-l vadă pe fiul ei cum se va comporta în colectivitate.
„Cred că va proteja fetițele și nu numai fetițele, cred că și băiețeii. Este destul de curajos, e super sociabil, dar în același timp este foarte bun. Cu toate că este super curajos și nu este ce-i frica, este super bun. Dacă cineva îi cere ceva, el dă. Probabil a și văzut asta la noi în casă, dar cred că așa este el pur și simplu. Și dacă are un singur biscuite care îi place mult de tot, el ți-l dă”.
Deși este nerăbdătoare să-l ducă la grădiniță, Roxana este conștientă și de faptul că va fi o trecere destul de grea pentru ea, să se despartă de cel mic chiar și pentru câteva ore.
„Eu cred că la grădiniță va uita de mine. La Oana am stat o lună și jumătate în ușa clasei pentru că plângea după mine, la Sasha cred că va fi diferit, cred că va uita de mine. Eu voi fi aia care va suferi”, a mai povestit Roxana pentru EGO.ro.
Video: Dragoș Enăchescu