Ce pățește Adrian Nartea când iese pe stradă. Nici lui nu-i vine să creadă: “Destul de greu” VIDEO EXCLUSIV

Ce a păstrat după serialul „VLAD”

Rolul din „VLAD” l-a consacrat pe Adrian Nartea, astfel că, și în prezent, lumea îl strigă pe stradă după numele celebrului personaj. Cu toate că au trecut 3 ani de când filmările s-au terminat, cunoscutul actor a recunoscut, în exclusivitate pentru Ego.ro, că a păstrat câteva piese vestimentare pe care le-a purtat pe platouri.

Adrian Nartea: „Lumea încă mă strigă Vlad pe stradă”

Adrian Nartea încă își amintește de personajul care l-a făcut celebru atunci când îmbracă anumite costume albastre sau negre. Ba chiar, el recunoaște că lumea încă îl strigă Vlad:

„Da, de multe ori când este un eveniment mai sobru și trebuie să mă îmbrac în costume albastre, negre sau mai închise la culoare, mă gândesc: „Ce să fac să nu fie chiar Vlad?”. Dar, până la urmă, Vlad e din mine, nu eu sunt din Vlad. Este în regulă! Din când în când, nu strică un throwback, să mă gândesc ce frumos a fost sau cum era Vlad. Este OK! Vlad face parte din mine, nu eu din Vlad, astfel că pot să îl mai aduc din când în când, dar sub numele de Adi Nartea. Oricum, lumea încă mă strigă Vlad pe stradă. Este în regulă. Cumva, și Vlad a adoptat o costumație care l-a avantajat. Și eu vreau să adopt respectiva costumație, care mă avantajează.”

Ce a păstrat de la filmări

De asemenea, Adrian Nartea a mărturisit că a păstrat două costume pe care le-a purtat la filmările pentru serialul „VLAD”. Actorul le-a luat acasă după ce s-a terminat proiectul, ba chiar le-a mai afișat la diferite evenimente mondene de atunci:

„Evident că am păstrat. Vreo două costume care nu s-au tocit, le-am luat. Cam toate costumele au fost făcute pentru mine de către bunul meu prieten Raul. Totuși, filmând atât de des cu ele, s-au deteriorat. Le-am purtat sute de zile, dar au rămas vreo 2-3 costume pe care le-am luat acasă. Ei păstrează recuzita, dar m-am înțeles bine cu producătorii și am zis că sunt făcute pentru mine, în semn de cadou de despărțire le-am luat. Două costume sunt, mi se pare că le-am și purtat la unul sau două evenimente.”

De ce a început să își modifice hainele

Adrian Nartea s-a bucurat atunci când, chiar dacă folosea haine din recuzită pentru „VLAD”, piesele vestimentare i se potriveau. Acesta a recunoscut că, fiind fost manechin, piesele standard i se potrivesc, însă a început să își modifice garderoba, ținând cont că este atent la detalii:

„La Vlad a fost destul de greu să am haine mai mici sau mai mari. Atunci când se deghiza pentru că avea o anumită misiune, atunci da, mai foloseam din recuzită, dar se potriveau. Eu am fost manechin și cam toate lucrurile se potrivesc. De obicei, când mă duc în orice magazin și probez hainele standard, mi se potrivesc. Acesta este și avantajul! De asta nu e așa de complicat. Simetria este încă în floare! Acum am croitor, sunt mult mai atent la detalii. Dacă îmi iau un sacou 52, ținând cont că sunt lat în umeri și am mâini lungi, pantalonii 52 îmi sunt largi. Trebuie să iau 50 sau 48, este nevoie să le combin cumva! Lungimea pantalonilor mereu o reglez. După această vară, trebuie să îmi mai lărgesc cămășile, căci am tras de fiare. Îi am pe prietenii mei care mă îmbracă din cap până în picioare de un an și ceva!”

Ce mărimi poartă

Actorul a dezvăluit și ce măsuri are: „Sacou 52, pantaloni de costum undeva la 48, 50, dar trebuie reglată lungimea. Sacoul ar merge și 50, căci îmi place să fie slim fit, dar cu mânecile mai lungi. Cămașă, mi se pare, 48 sau L, iar pantofi 44.”

 

Video: Dorin Marinuș

Rămâi la curent cu ultimele materiale exclusive și noutăți despre tot ce te interesează, pe Canalul nostru de WhatsApp!

Urmăriți EGO.ro și pe
10 1 note
Ți plăcut articolul? Dă și tu o notă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *