În anul 2022, Monica Macovei a accidentat cu mașina un motociclist, fost angajat al MAI. Inițial, politiciana a spus că nu ea este vinovată pentru producerea evenimentului, ci persoana care circula pe două roți. Ulterior, ea și-a recunoscut greșeala. Ce pedeapsă a primit? Iată ce au decis magistrații!
În luna octombrie a anului 2022, fostul ministru al Justiţiei a circulat cu autoturismul său în Mangalia și a lovit grav un motociclist. Ulterior, s-a aflat că bărbatul era un fost angajat al MAI.
Inițial, Monica Macovei a aruncat toată vina asupra victimei sale, după care și-a recunoscut greșeala. Vineri, pe data de 12 aprilie 2024, a avut loc pronunțarea în dosarul politicienei.
Magistrații de la Judecătoria Mangalia au decis, astăzi, ca Monica Macovei să fie condamnată la 6 luni de închisoare cu supendare. De asemenea, ea va trebui să muncească timp de 60 de zile în folosul comunității. Decizia instanţei nu este definitivă.
”În baza art. 196 alin. 2 şi 3 Cod penal cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, Condamnă pe inculpata Macovei Monica-Luisa, la pedeapsa închisorii de 6 luni, pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
În baza art. 91 C.pen. Suspendă executarea pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani”, se arată în minuta Judecătoriei Mangalia.
Pe durata termenului de supraveghere, Monica Macovei va trebui să se prezinte la serviciul de probaţiune, la datele fixate de instanță, să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa.
De asemenea, politiciana va avea obligația de a anunța, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte cinci zile, precum şi întoarcerea, să comunice schimbarea locului de muncă şi informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.
Totodată, magistrații au mai decis ca fostul ministru al Justiției să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate.
În plus, Monica Macovei trebuie să achite cheltuielile judiciare în valoare de 10.000 de lei. De precizat că decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel în termen de zece zile de la comunicare.
Citește și Ce este Legea Anastasia, de fapt. De unde provine numele ei, îi trimite pe șoferii români la închisoare!