Cristina Bâtlan nu mai are nevoie de prezentare, fiind una dintre cele mai de succes femei de afaceri din țară. Aceasta s-a implicat în Imperiul Leilor, iar fanii o urmăresc în fiecare episod. De asemenea, ea are parte de bucurii și pe plan personal, căci s-a logodit în acest an, fiind cerută de soție chiar la Veneția. Iată ce ne-a zis despre o viitoare nuntă, în exclusivitate pentru Ego.ro!
Cristina Bâtlan a specificat că, pentru a avea o relație de succes, omul de lângă trebuie să activeze în același domeniu pentru a înțelege implicațiile unei afaceri.
Vedeta a păstrat o relație bună cu fostul soț, tatăl băiatului său, alături de care conduce Musette, business-ul care a adus-o pe calea succesului. În același timp, timpul antreprenoarei este ocupat și de Imperiul Leilor, proiect în care se implică în totalitate:
“În primul rând, am încercat să construiesc un business în relație și prin relație. Eu sunt asociată cu fostul meu soț la Musette și, chiar dacă suntem separați ca și cuplu, continuăm business-ul într-un mod foarte corect, productiv și eficient. Altfel, este important să ai o relație cu un om care te înțelege, care funcționează în aceeași zonă pentru că vede implicațiile unui business, cât timp are nevoie un business pentru a fi eficient și de cât timp din partea ta are nevoie business-ul.
În plus, cred că cuplu pentru mine, în ultima perioadă, este clar Imperiul Leilor pentru că am atâtea investiții la Imperiu că pot să cred că este o căsătorie! Foarte tare, e incredibil, dar o să am multă treabă după acest sezon!”, ne-a declarat, în exclusivitate, jurata de la Imperiul Leilor.
Cristina Bâtlan s-a logodit, în secret, în luna aprilie. Vedeta a fost cerută în căsătorie chiar de ziua sa de naștere, în timp ce se afla în Veneția. Frumoasa antreprenoare trăiește o poveste de dragoste care o face fericită.
Când vine vorba despre nuntă, aceasta a mărturisit că o să urmeze acest eveniment, însă nu există, momentan, o dată planificată:
“Logodna este acolo, funcționează, este totul foarte bine! Sigur, îți dai seama, unde este logodna, apare și nunta! Eu trăiesc în prezent, cât timp nu am o dată planificată și un proiect în sensul acesta, clar nu mă gândesc la rochie! Deocamdată, pantalonii și sacourile sunt pe primul plan!”.
Cristina Bâtlan este singura femeie de afaceri de la Imperiul Leilor. Telespectatorii urmăresc emisiunea cu sufletul la gură pentru a vedea ce afaceri sunt prezentate în fața antreprenorilor.
Într-un alt interviu Ego.ro, vedeta explica faptul că se simte protejată de colegii săi, de la care are ce învăța în fiecare secundă: ”Nu știu dacă sunt șefa leilor, însă m-am simțit protejată de ei și chiar am de învățat în fiecare secundă. Fiecare leu are experiența lui și vede că facem business pe banii noștri. Adică suntem prieteni atunci când este cazul, dar știm să ne și apărăm interesele foarte bine.”
Video: Cătălin Shadi Sîrbu