Ioana Ginghină se numără printre acele femei care nu și-au ascuns niciodată vârsta, cu toate că „Mama Natură” a fost extrem de îngăduitoare cu ea și i-a permis să arate mereu cu cel puțin 5 ani mai puțin decât datele din buletin. Ba, mai mult, deși nu a împlinit nici măcar 45 de ani, Ioana a mărturisit în exclusivitate pentru EGO.ro că de-abia așteaptă ziua în care va deveni bunică. Extazul este cu atât mai mare cu cât, fiica ei, Ruxandra, vrea să se mute din România, iar Ginghină speră să o urmeze.
Ioana Ginghină este foarte atentă la ce mănâncă și are grijă să facă sport, iar acest lucru se vede în silueta ei. Astfel că, atunci când vorbește despre perioada când va fi bunică, tuturor le vine greu să o privească în această postură. Actrița ne-a mărturisit că niciodată nu și-a ascuns vârsta și că poartă cu mândrie cei 45 de ani, vârstă pe care o va împlini peste câteva luni.
„Eu cred că este probabil din ADN, dar vine și din interior. Adică dacă ești fericit, pe interior, cred că se vede în exterior. Habar nu am. Să știi că nu fac așa ceva ieșit din comun. Din când în când, câte un botox, dar nici de ăla nu prea mai am timp, nu prea pot să mai ajung și chiar trebuie să mă duc să-mi fac. În rest, ce să zic. Arăt așa poate și că nu mănânc”, ne-a declarat Ioana Ginghină cu zâmbetul pe buze.
De altfel actrița este genul de persoană care reușește să vadă mereu doar partea plină a paharului, iar acest optimism pe care-l afișează o face să se mențină mereu tânără.
„Să-ți spun ceva. Toate necazurile pe care le știți voi că le-am avut sunt mici, crede-mă, față de alții. Întotdeauna m-a învățat mama să mă uit în jos, niciodată în sus. Decât să te uiți la alții și să zici „aoleu”, mai bine să te uiți în jos. Eu sunt o răsfățată a destinului, crede-mă. Din multe puncte de vedere”, a mai declarat Ioana pentru EGO.ro.
Nu doar că nu își ascunde vârsta, dar este atât de mulțumită de felul în care și-a trăit viața până la cei 45 de ani încât susține că nu are ce să-și reproșeze.
„Am făcut-o pe Ruxandra la 30 de ani, deși acum văd că nu mai face lumea nici la 30 de ani. Tot văd fete pe Instagram că spun că au 30, dar se simt încâ tinere, nu au de niciunele. Eu aveam și copil, și carieră, și tot. Mă rog…Ideea este că de-abia aștept să-mi serbez cei 45 de ani. Niciodată nu mi-am ascuns vârsta. În primul rând pentru mine. Mi se pare că trebuie să învățăm că despre asta este viața. Toată lumea ajunge acolo, adică le spun asta și fetelor tinere care cred că o să aibă 20 de ani toată viața. Cu cât îți accepți vârsta, cu atât îți este mai ușor. Trebuie să înțelegem că despre asta este vorba”, ne-a mai declarat actrița.
Deși multe femei de vârsta ei merg cu copiii în prima zi de școală, ea își imaginează deja cum aleargă prin parc după nepoți.
„De curând i-am spus Ruxandrei că eu vreau să cresc nepoți, adică nu în sensul să-i cresc, că nici mama nu a crescut-o pe a mea, dar vreau să fiu implicată pentru că mi-am făcut dablaua: am fost și vedetă, am apărut și pe la televizor, am făcut-o și pe asta cu influencereala, așa că dacă o fi să vină bebelușul, pot să mă dedic în totalitate rolului de bunică. Acum nu zic să facă repede copii, dar în sensul că mă pregătesc. Adică nu e că vreau, nu vreau, sau că nu vreau să accept, că eu sunt o tânără”.
Până le nepoți, însă, fiica Ioanei și a lui Alexandru Papadopol trebuie să facă liceul și apoi facultatea.
„Acum trece clasa a 8-a. Dacă dădea acum Capacitatea nu îmi mai ardea de evenimente. Știu că Nicoleta Luciu, că am vorbit cu ea zilele astea, era în „focuri”. Credea că sunt și eu, că noi am născut în același timp. Dacă ar fi avut și ea examen, cu siguranță nu eram aici (n.r. petrecerea Unica). Chiar dacă au fost subiecte ușoare, tot trebuia să fiu acolo, pe baricade”, ne-a mai declarat actrița. Ioana Ginghină este o mamă cool, care știe cum să se comporte cu fiica ei adolescentă și deloc exigentă atunci când vine vorba de școală.
Actrița a ajuns la concluzia că degeaba părinții își obligă copiii să facă performanță la școală, dacă aceștia nu ai nici cea mai mică dorință, astfel că a schimbat tactica și se pare că până în momentul de față i-a reușit pe deplin.
„Un copil trebuie să meargă pe drumul lui, dar dacă drumul lui este că vrea să devină președintele României, îi trebuie să-i spui că drumul ăla spre președinție nu are cum să fie cu nota 6. Înțelegi. Așa sunt eu. Copilul meu nu a învățat bine până acum un an. I-am zis că „ok”, asta e, până la urmă fiecare cum poate. Dar acum un an mi-a zis că vrea să intre la Liceul „Nicolae Tonitza”, unde se intră cu note mari. I-am zis atunci că ce are de gând să facă în sensul acesta? I-am explicat cum stă treaba și acum copilul meu a învățat foarte bine, a luat 9.60 media și sunt foarte mândră de ea pentru că, fără scandaluri mari, fără pedepse, ea a reușit să se repună pe picioare. Mi-a zis că o să fie cea mai fericită dacă întră la Tonitza, iar eu îi spuneam că o să fiu cea mai fericită dacă este ea cea mai fericită, așa că țelul nostru comun este să intre la Tonitza”, a mai declarat Ioana.
Astfel, nu a fost nevoie nici de ceartă, nici de ore de ținut morală și mai ales nici de meditații cu forța, pentru a o convinge pe Ruxandra că destinul stă în propriile mâini și că doar ea poate să schimbe ceva.
„Vrea să facă animație, dar primii doi ani de zile faci de toate. După care te orientezi către o specialitate. Dar e o deschidere foarte mare. Acum se poartă în IT, grafică, animație, adică s-a orientat bine. Și vrea să plece din țară. De aia zic că vreau și eu să mă duc spre ea, să-i cresc copiii. Că vreau să fiu o bunică prin străinătate. Tu ce credeai? Că vreau să fiu bunică aici la mine, în Dragomirești? Nu”, a mai povestit Ioana pentru EGO.ro.
Video: Dorin Marinuș