Divorțul dintre Alina Sorescu și Alexandru Ciucu a șocat pe foarte multă lume. După 12 ani de căsnicie, cei doi au decis să se despartă, însă pasul făcut nu a fost deloc simplu, mai ales că aceștia au două fetițe împreună. Cuplul nu a dorit să dea prea multe explicații, așa că fanii s-au întrebat de ce s-a ajuns la final. O altă curiozitate este religia cântăreței.
Alexandru Ciucu și Alina Sorescu s-au iubit ani la rând și au trăit o frumoasă poveste de dragoste, însă au decis să pună punct mariajului. Discuțiile între ei s-ar fi amplificat, astfel că singura soluție a fost divorțul.
După o căsnicie de 12 ani, în care au făcut și două fete, Alina Sorescu și Alexandru Ciucu au ajuns la divorț. Nimeni nu se aștepta, ce-i drept, la un astfel de deznodământ, mai ales că designerul avea doar vorbe frumoase la adresa soției sale.
„Temerea cea mai mare a fost legată de diferența de vârstă dintre noi și implicit de experiență. Mă gândeam că unul dintre noi își va pierde răbdarea. În tot acest proces de maturizare forțată dar se pare că dorința de a rămâne împreună a fost mai mare. Și educația primită ne-a făcut să trecem cu bine aceste etape atât de necesare unei relații”, relata Alexandru Ciucu la începutul căsniciei cu Alina Sorescu.
Între timp, după ce instanța a decis ca fiicele lor să stea la Alexandru Ciucu, în urma divorțului, cântăreața a trecut prin momente cumplite. Acum însă, Alina Sorescu poate zâmbi din nou.
Deși custodia fetițelor este comună, acest lucru n-o împiedică pe vedetă să plece împreună în vacanță. De curând, Alina Sorescu a postat pe internet o imagine emoționantă cu fiicele sale de pe plajă, din ultima lor escapadă.
Asta înseamnă că artista profită din plin de vacanța celor mici și nu pierde niciun moment în care poate să petreacă clipe frumoase împreună, mai ales că, de câteva luni, este „restricționată” în ceea ce privește timpul alături de micuțe.
„A fost un an greu cu procese și ordonanțe și încerc cu toată ființa mea să rămân demnă în demersul meu de a avea și eu și fetele o viață liniștită. Soluția pronunțată astăzi de instanță este ca fetițele să stea o săptămână la mama ți o săptămână la tata. Voi lupta de această dată eu până la capăt ți voi face apel pentru a demonstra ce este mai bine pentru fetițe, pentru a le crește într-un mediu stabil, așa cum le-am crescut de când le-am născut. Nu va fi ușor, pentru că tatăl lor și-a schimbat cu totul atitudinea față de copii în acest an și cere drepturi egale cu mama.
Sper ca fetițele să nu fie plimbate dintr-o parte în alta până la 18 ani, pentru că acest program este bulversant pentru ele, le va putea dezechilibra emoțional și afecta procesul educațional și de creștere. Am permis tatălui să se implice din momentul în care și-a arătat disponibilitatea, dar trebuie însă să ne gândim că sunt fetițe de 9 și 6 ani, că au nevoie de stabilitate și păstrarea unei rutine de zi cu zi, mai ales pentru programul școlar. Sper ca judecătorii să înțeleagă că acest program nu este bun pentru orice copil și în orice condiții”, a precizat Alina Sorescu în mediul online.
În ceea ce privește religia pe care o are cântăreața, aceasta este ortodoxă. De altfel, la botezul Elenei Carolina, de la Palatul Mogoșoaia, Alexandru Ciucu a dorit ca apa din cristelniță să fie adusă tocmai din Israel, din râul Iordan.