Au apărut noi reclamații la adresa părintelui Visarion Alexa! Alte cinci femei au depus plângere împotriva lui, acuzându-l de agresiune sexuală. Procurorii au cerut arestarea lui.
Update ora 15:20: Judecătorii au decis să respingă cererea procurorilor de arestare a preotului Visarion Alexa. Acesta va rămâne sub control judiciar. Decizia este definitivă.
Visarion Alexa s-a prezentat luni dimineață la Tribunalul București după ce procurorii au contestat măsura controlului judiciar pentru 60 de zile. Aceștia au cerut arestarea preventivă a preotului, iar avocatul său a solicitat eliberarea lui.
Potrivit romaniatv.net, alte cinci femei ar fi depus plângere împotriva lui Visarion Alexa, fiind reclamat de hărțuire și agresiune sexuală. Faptele ar fi avut loc în anii trecuți. Una dintre victime are 29 de ani și susține că a fost agresată sexual de el între anii 2010 și 2016. Totul s-ar fi petrecut în mașina preotului și în chilia acestuia.
O femeie în vârstă de 37 de ani a depus plângere la poliție împotriva preotului Visarion Alexa, acuzându-l de agresiune sexuală în timpul spovedaniei. Visarion Alexa a recunoscut fapta, însă a refuzat să dea detalii Comisiei de disciplină. La dosar este depusă conversația dintre ei și victimă. Femeia l-a înregistrat în timpul unei conversații.
Comisia de disciplină din cadrul Arhiepiscopiei Bucureștilor i-a cerut lui Visarion Alexa o declarație cu privire la fapta de care a fost acuzat.
“Preotul a recunoscut fapta incriminată de probatoriul consemnat și în stenogramele devenite publice, refuzând să ofere însă detalii amănunțite și invocând faptul că avocata sa l-a sfătuit să fie reținut în declarații”, a transmis Patriarhia.
Patriarhia a anunțat că măsurile luate de Arhiepiscopie sunt „singurele posibile și statutare” până la pronunțarea sentinței de către instanța judecătorească:
În mediul online ar fi și mai multe femei care-l acuză de hărțuire sau agresiune sexuală. Multe dintre ele și-au făcut curaj acum să vorbească despre aceste situații. De asemenea, au publicat și mesajele pe care le-ar fi primit de la preot.
Citește și Ce au descoperit polițiștii în cazul preotului Visarion Alexa. Ce mesaje le trimitea femeilor