Fie ca esti adult sau copil, clătitele sunt, cu siguranță, pe gustul tău. Sunt delicioase, ușor de făcut și unde mai pui că nici nu ai nevoie de foarte multe ingrediente pentru a le pregăti. Totuși, gospodinele se confruntă câteodată cu o problemă, și anume cu clătitele care se lipesc de tigaie. Iată ce ingredient adaugă bucătarii iscusiți ca să le iasă perfect!
Clătitele sunt unele dintre cele mai populare și delicioase rețete de desert din întregea lume. În plus, sunt super ușor de făcut și pot fi personalizate în funcție de gusturile fiecăruia.
De la rețete simple de clătite până la clătite cu fructe, miere, ciocolată și alte ingrediente, există multe moduri de a savura acest desert clasic. Adesea, însă, aluatul din care se obțin clătitele delicioase se încăpățânează să se lipească de fundul tigăii. Cum rezolvi problema? Ei bine, secretul este să adaugi puțin griș în compoziție.
Potrivit bucătarilor iscusiți, grișul este un ingredient pe care ar trebui să-l pui neapărat în aluatul clătitelor. Asta pentru că, cu ajutorul lui, amestecul va prinde o consistență perfectă, care va face ca preparatul să nu se mai lipească de tigaie în timp ce se află pe foc.
Un alt sfat al specialiștilor este să nu adaugi în compoziție o cantitate prea mare de zahă. În schimb, experții susțin că este foarte important să adaugi un strop de ulei pentru ca aluatul să nu se lipească de fundul tigăii.
Mai întâi de toate, se adaugă toate ingredientele de mai sus într-un bol și se amestecă bine, până când compoziția se omogenizează, fără urmă de cocoloașe, conform celor de la click.ro.
Ulterior, se ia un polonic și se pune amestecul în tigaie. Se mișcă oala de gătit pentru ca aluatul să acopere toată suprafața. Se lasă tigaia pe foc până când clătita va prinde o crustă de culoare aurie pe margine. Spor la treabă și poftă bună!
Citește și Nu mai pune niciodată acest ingredient în clătite. Le vei strica tot gustul și nu ies pufoase deloc!